DNA, reacţie dură: Activitatea instituţiei se va bloca odată cu intrarea în vigoare a OUG care modifică Legile Justiţiei

DNA, reacţie dură: Activitatea instituţiei se va bloca odată cu intrarea în vigoare a OUG care modifică Legile Justiţiei

Liviu Dragnea susţine că OUG de modificare a Legilor Justiţiei era necesară FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Interzicerea delegărilor în funcţiile de conducere va bloca activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Asta pentru că nu vor mai putea fi verificate rechizitoriile de către procurorii şefi secţie şi nu vor putea fi traşi la răspundere autorii de fapte penale. Acesta este semnalul de alarmă tras de oficialii DNA la o zi de la adoptarea OUG de modificare a Legilor Justiţiei.

„Concret, din data de 20 martie 2019, Secţia de combatere a corupţiei şi Secţia judiciară din cadrul DNA rămân fără procurori şefi, prin expirarea delegărilor. In mod real, indiferent ce procedura de numire ar fi parcursă, nu se poate finaliza până la data de 20 martie 2019”, susţin reprezentanţii DNA.

Aceştia subliniază că între alte atribuţii pe care le are, procurorul şef secţie conduce şi controlează activitatea întregului personal din cadrul secţiei, verifică rechizitoriile întocmite de procurorii din subordine (inclusiv cele întocmite de procurorii şefi ai serviciilor teritoriale, soluţionează plângerile formulate împotriva măsurilor procesuale luate şi a soluţiilor dispuse de procurori). 

In plus, procurorul sef al Secţiei judiciare sprijină pregătirea procurorilor pentru şedinţele de judecată şi poate participa la judecarea cauzelor în care instanţa a fost învestită de DNA prin rechizitoriu. 

Proiectul nu a fost discutat cu reprezentanţii magistraţilor

„Proiectul de act normativ nu a fost discutat cu reprezentanţii magistraţilor, iar transmiterea spre avizarea CSM în aceeaşi zi în care ordonanţa a fost adoptată de Guvern denotă o lipsă de preocupare pentru un dialog onest între puteri cu privire la prevederi de o importanţă deosebită, care vor afecta semnificativ funcţionarea autorităţii judecătoreşti”, mai spun procurorii.

Aceştia precizează că Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu i-a fost comunicată nici în prezent o versiune oficială a actului normativ adoptat, observaţiile transmise fiind formulate pe baza textelor apărute în presă.

„Nu există nicio urgenţă şi nicio situaţie extraordinară care să justifice adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a unor prevederi referitoare la eliberarea din funcţie a magistraţilor. Singura urgenţă în acest sens ar putea fi constituită de intenţia de a influenţa proceduri disciplinare în curs sau care urmează să fie exercitate, argument care nu poate fi acceptat”, sunt de părere procurorii anticorupţie.

În acelaşi sens, spun ei, nu există nicio urgenţă referitoare la schimbarea modului de organizare a parchetelor.

„Avizarea propunerilor de numire a procurorilor cu funcţii de conducere va fi făcută de Plen şi nu de către Secţia de procurori  din cadrul CSM, ca în prezent,  ceea ce reprezintă o încălcare a principiului separării carierelor, consfinţit de Parlament prin modificările recente aduse legilor justiţiei şi însuşit de Curtea Constituţională. Nu există nicio justificare pentru ca Guvernul să răstoarne un principiu stabilit de Parlament. Eliminarea condiţiilor de vechime pentru numirea în funcţii de conducere creează posibilitatea ca persoanele care vor îndeplini aceste atribuţii să nu deţină experienţa necesară exercitării corespunzătoare a atribuţiilor (modificarea art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004)”, mai menţionează sursa citată.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: