Şaisprezece persoane, între care un medic şi un avocat, reţinute în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA a emis mandate de aducere pentru 19 persoane, 
suspectate de fraude la CNAS. FOTO: Arhiva „Adevărul“
DNA a emis mandate de aducere pentru 19 persoane, suspectate de fraude la CNAS. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Şaisprezece persoane - un medic, un avocat şi reprezentanţi ai unor firme de servicii medicale la domiciliu - au fost reţinute, luni, de procurorii DNA în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), în care au fost arestaţi foştii şefi ai CASMB şi CNAS.  Procurorii DNA cer magistraţilor să emită în acest caz mandate de arestare preventivă  pentru o perioadă de 30 de zile.

UPDATE 20.15 Cele 16 persoane ar fi încercat să influenţeze martorii în cauză şi să contrafacă mijloace de probă constând în înscrisuri, atât în mod direct, cât şi prin determinarea altor persoane să adopte astfel de comportamente, arată DNA. 

În referatul cu propunere de arestare preventivă se arată că există date şi probe potrivit cărora, începând din anul 2016, reprezentanţii unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală, aflate în relaţie contractuală cu CASMB, ar fi aderat la grupul infracţional constituit din funcţionari şi conducători ai CASMB. „Începând cu luna martie 2017, gruparea infracţională a fost sprijinită şi de preşedintele CNAS, Burcea Marian”, potrivit DNA.  

Acuzaţiile DNA

Grupul infracţional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracţiuni (înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, abuz în serviciu), Fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate (FNUASS) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiţi pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraţilor care aveau nevoie reală de aceste servicii, în mod gratuit, susţine DNA. 

„În plus, inculpaţii participanţi la grupul infracţional au construit, în mod repetat, proceduri netransparente şi extrem de complicate ca măsură de precauţie împotriva oricărei încercări de devoalare a modului nelegal de cheltuire a Fondului naţional al asigurărilor sociale de sănătate, iar conducătorii instituţiei, deşi au avut cunoştinţă de activităţile infracţionale, nu au dispus măsuri pentru verificarea, tragerea la răspundere şi sancţionarea celor care au acţionat în scopul fraudării banilor de la C.A.S.M.B”, se arată în referatul cu arestare preventivă. 

Cum se dădeau banii

În concret, în perioada 2016 - 2017, reprezentanţii furnizorilor autorizaţi de servicii medicale, ar fi indus în eroare CASMB prin aceea că au prezentat ca fiind adevărate unele situaţii nereale (raportări false în ceea ce priveşte conţinutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora şi persoana care a efectuat serviciul medical), ceea ce ar fi condus la efectuarea de plăţi necuvenite pentru servicii care nu au fost prestate. „Astfel, au fost încasate de firmele inculpaţilor anterior menţionaţi sume necuvenite cuprinse între 151.098 lei şi 3.041.650 lei”, acuză DNA. 

Prin contribuţia a trei funcţionare din cadrul CASMB (Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena şi Sardare Jeana, cercetate în stare de arest la domiciliu), datele nereale, pe baza cărora reprezentanţii firmelor au făcut raportările false, ar fi fost înregistrate, şterse şi reînregistrate în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), astfel încât serviciile medicale fictive să poată fi validate în SIUI.

Rolul funcţionarelor din CASMB

În concret, reprezentanţi ai furnizorilor autorizaţi de servicii medicale, interesaţi în decontarea unor servicii medicale fictive sau nevalidate în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) ar fi fost cooptaţi de Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena şi Sardare Jeana, funcţionare în cadrul CASMB. 

„Identificarea furnizorilor care aveau interesul să deconteze nelegal servicii medicale a fost simplă, întrucât inculpatele aveau ca atribuţii de serviciu verificarea dosarelor depuse de persoanele asigurate, pentru aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu, precum şi verificarea documentelor depuse de furnizori (firmele furnizoare de servicii medicale) în vederea decontării serviciilor medicale prestate. În măsura în care constatau că actele depuse de firme nu corespundeau standardelor legale (recomandări medicale incomplete, raportări în fals de îngrijiri medicale la domiciliu în perioada în care asiguratul era internat sau decedat, raportarea în fals a unor servicii medicale la domiciliul asiguratului de către asistenţi medicali care figurau în acelaşi timp cu activitate medicală în clinici, cabinete medicale etc.), inculpatele îi abordau pe furnizori şi îi „învăţau” să facă modificările necesare pentru a evita sancţiunile legale, pentru a obţine decizii favorabile de decontare a îngrijirilor medicale la domiciliu şi chiar pentru a întocmi fictiv raportări de servicii medicale, cu privire la pacienţi care nu au primit îngrijiri ori cu privire la asistenţi medicali care nu au prestat serviciile raportate”, se arată în referatul DNA.

Consilierea

Procurorii DNA menţionează că, deşi teoretic aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu presupune doar depunerea dosarului propriu de către asigurat sau de către împuternicitul său legal, fără implicarea firmelor, în realitate, firmele sunt cele care iniţiază relaţia cu asiguraţii, le acordă consiliere pentru întocmirea dosarului care trebuie depus la CASMB şi, în multe cazuri, plătesc un avocat comun care depune documentele în calitate de împuternicit legal.

Cele trei funcţionate de la CASMB ar fi dat asigurări că dosarele depuse de către firmele agreate vor fi şi aprobate. În acest sens, recomandările medicale erau înlocuite cu altele completate într-o modalitate indicată de inculpate, indicaţiile fiind menite să garanteze că numai acele cereri vor fi aprobate, în defavoarea altora.

Informaţiile confidenţiale

Un alt tip de ajutor acordat de inculpate reprezentanţilor firmelor agreate a vizat furnizarea de informaţii din bazele de date la care aveau acces (în SIUI sunt înregistrate toate informaţiile medicale privind asiguratul sau medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de sănătate, inclusiv consultaţii, recomandări medicale, medicamente prescrise, servicii medicale prestate de spitale, clinici, furnizori, serviciile prin apelul unic de urgenţă 112 etc.). „Aceste informaţii erau necesare pentru ca raportările false să nu fie depistate, mai exact pentru ca pacientul raportat în fals cu îngrijiri medicale la domiciliu să nu fie decedat, internat în spital ori preluat de ambulanţă ori asistentul medical să nu aibă suprapunere de program cu activitatea medicală raportată în cadrul unei unităţi sanitare sau să nu acumuleze un număr de ore de muncă imposibil de prestat sau peste numărul de ore prevăzut în contractul de muncă şi în contractul încheiat cu C.A.S.M.B”, se mai arată în referatul DNA.

Deşi procedura CASMB prevede că listele cu programul de lucru al asistenţilor medicali din luna precedentă (denumite grafice) trebuie raportate la C.A.S.M.B. până în data de 10 a lunii curente, se poate observa că furnizorii agreaţi, aflaţi în conivenţă infracţională cu funcţionarele C.A.S.M.B., ar fi obişnuit să conceapă fraudulos aceste raportări şi după o lună faţă de momentul în care serviciile medicale erau pretins prestate şi chiar după data de facturare (decontul trebuie întocmit până în data de 20 a lunii următoare celei în care a fost prestat serviciul). 

Înregistrarea „graficelor” în S.I.U.I. este indispensabilă pentru validarea raportărilor în S.I.U.I. referitoare la serviciile medicale prestate, întrucât pe baza serviciilor raportate şi validate se calculează sumele de bani ce urmează a fi decontate furnizorilor.

Cine sunt cei 16 administratori

Florina-Jeni Bărbălău, la data faptelor reprezentant legal al societăţilor comerciale S.C. Home Med Expert S.R.L. şi S.C. Lara Med Serv S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- înşelăciune, în formă continuată (12 acte materiale),

Violeta-Loredana Ciocâlteu, la data faptelor administrator al societăţilor comerciale S.C. Frontida S.R.L. şi, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- înşelăciune, în formă continuată (27 acte materiale), 

Anişoara Durnac, la data faptelor administrator al societăţilor comerciale S.C. Frontida S.R.L. şi, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L.,sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la înşelăciune în formă continuată (27 acte materiale), 

Crina-Elena Constantinescu şi Adela-Gabriela Miculescu, la data faptelor administratori ai S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Sile Miculescu, la data faptelor administrator al S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Leontin –Miluţă Glăvan, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Salvitae S.R.L., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

Elena Glăvan, la data faptelor asociat în cadrul S.C. Salvitae S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Eugeniu Vulpe, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Adriana-Georgeta Caraculacu, la data faptelor avocat în Baroul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Nicoleta Nicu, la data faptelor administrator al reprezentant legal al S.C. Lara Med Serv S.R.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- înşelăciune, în formă continuată (9 acte materiale), 

Bujor Rudeanu, la data faptelor reprezentant legal al S.C. P.U.S.A. – MEDICAL CARE S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (15 acte materiale), 

Adnan Al Aloul, medic, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Iulian Gheorghe, la data faptelor administrator al unui azil de bătrâni, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- complicitate la infracţiunea înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

Marijana Ispas, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Beta Medical Service S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale), 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

Adriana Rosmentiuc, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Home Medical Assistance S.R.L, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: 

- constituire a unui grup infracţional organizat, 

- înşelăciune, în formă continuată (18 acte materiale). 

UPDATE 15.55 Procurorii DNA au făcut, până la această oră, cel puţin 10 reţineri în dosarul privind decontări ilegale de la CASMB, potrivit unor surse judiciare.

Dosarul are în vedere o anchetă demarată recent privind decontări de îngrijiri la domiciliu fictive de peste 13,2 de milioane de lei, potrivit Hotnews.

Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut, pe 1 septembrie, de DNA pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi pentru folosirea influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite. Împreună cu Burcea au mai fost reţinute 13 persoane, printre care şefi şi funcţionari din CASMB şi CNAS, reprezentanţii unor firme şi o avocată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite