STENOGRAME De ce-l vor procurorii după gratii pe secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu. Acesta a fost eliberat azi din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Ţucmeanu a fost reţinut luni seara
Alin Ţucmeanu a fost reţinut luni seara

Secretarul de stat în Ministrul Sănătăţii Alin Ţucmeanu va fi dus, marţi, în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă. Acesta a fost reţinut, luni seara, alături de chirurgul Cristinel-Spiridon Vodislav fiind acuzat că a acceptat promisiunea acestuia de a-i remite o sumă de bani pentru a aproba finanţarea unui contract de achiziţie de aparatură medicală. Marţi, Ţucmeanu a fost eliberat funcţia de secretar de stat.

UPDATE Alin Ţucmeanu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, după ce a fost reţinut. 

Decizia de eliberare din funcţie a lui Ţucmeanu a fost luată de premierul interimar Sorin Cîmpeanu, fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.

După mai multe ore de audieri, procurorii anticorupţie l-au reţinut, luni seara, pe Alin Ţucmeanu, acuzat de luare de mită şi complicitate la dare la mită.

De asemenea, a mai fost reţinut şi Cristinel-Spiridon Vodislav, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alin Ţucmeanu, a ajuns după gratii, după ce procurorii DNA l-au acuzat că plănuia să aranjeze o licitaţie, astfel încât firma chirurgului Cristinel Vodislav, de la Spitalul Judeţean Ilfov, să o câştige. 

Preţul integrităţii sale a fost de 60.000 de euro, banii pe care înaltul funcţionar urma să-i împartă cu şefii Spitalului „Sfântul Ioan“, din Capitală, după ce firma respectivă obţinea contractul pentru achiziţia de aparatură medicală.

Anchetatorii l-au pus sub urmărire pe Alin Ţucmeanu, pentru luare de mită şi complicitate la dare de mită (două infracţiuni), dar şi pe Cristinel-Spiridon Vodislav, reprezentant al firmei Romepro Industries SRL, pentru dare de mită.   

Alin Ţucmeanu, intermediarul şpăgii

Firma Romepro Industries SRL urmărea câştigarea unui contract subsecvent unui acord-cadru privind achiziţia de echipamente medicale pentru Spitalul „Sfântul Ioan“.

Procedura pentru încheierea contractului presupunea ca spitalul să facă o cerere de finanţare la Ministerul Sănătăţii prin care să solicite obţinerea fondurilor necesare achiziţiei. După obţinerea acordului, MInisterul emitea o filă de buget pentru suma corespunzătoare către spital. În continuare, spitalul încheia contractul subsecvent cu societatea respectivă, după care solicita Ministerului Sănătăţii eliberarea efectivă a fondurilor din fila de buget, pentru plata bunurilor achiziţionate. De aceea, Cristinel Spiridon Vodislav a apelat la secretarul de stat Alin Ţucmeanu pentru a-i face legătura cu şefii de la „Sfântul Ioan“. Pentru asta, Vodislav era hotărât să pună la bătaie 10% din valoarea contractului, adică 60.000 de euro. Pentru a primi o parte din aceşti bani, Ţucmeanu şi-a onorat promisiunea, susţin procurorii DNA.   

„Alin Ţucmeanu a asigurat în mai multe rânduri conducerea Spitalului «Sfântul Ioan» de «seriozitatea» lui Cristinel Spiridon Vodislav şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite sume de bani pentru încheierea contractului subsecvent, a insistat pe lângă conducerea spitalului să încheie contractul subsecvent, a făcut demersuri ca Ministerul Sănătăţii să aprobe cererea de finanţare într-un termen cât mai scurt şi l-a asigurat pe Cristinel Spiridon Vodislav de bunul mers al finanţării contractului pe care acesta urma să îl încheie, sporind încrederea acestuia în reuşita demersurilor sale“, au arătat anchetatorii în referatul prin care au cerut arestarea secretarului de stat. 

Ţucmeanu: „Am făcut multe cu Cristi Vodislav“

Procurorii DNA l-au monitorizat pe Cristinel Spiridon Vodislav în timp ce negocia măsluirea licitaţiei. La 7 octombrie 2015, acesta s-a întâlnit, la un restaurant, cu un reprezentant al Spitalului „Sfântul Ioan“. Vodislav a reiterat promisiunea de a oferi suma de 60.000 de euro conducerii spitalului, pentru încheierea contractului subsecvent. Pentru a fi cât mai convingător, el a insistat asupra sprijinului pe care îl are din partea secretarului de stat Alin Ţucmeanu, care se va ocupa de aprobarea cererii de finanţare în cel mai scurt termen.

A doua zi, Alin Ţucmeanu s-a întâlnit şi el cu medicul de la Spitalul „Sfântul Ioan“, pe care l-a asigurat că Vodislav este o persoană de încredere, „un om foarte serios“, având în vedere că i-a „testat“ seriozitatea în trecut. „Am făcut multe cu Cristi Vodislav“, i-a spus Alin Ţucmeanu interlocutorului său. Aceasta l-a asigurat că, având susţinerea sa, cererea de finanţare adresată Ministerului Sănătăţii va fi aprobată. 

În acelaşi timp, Ţucmeanu i-a sugerat să-şi ia măsuri de protecţie. Astfel, medicul a fost sfătuit să nu discute în birou cu managerul despre aranjarea licitaţiei. 

„În birou, nu… Nu! Nu vorbim!, să nu mai apeleze la alte persoane în acest sens. Da, ia-l în altă parte şi vorbeşte cu el. Am înţeles şi îi spui tu… îi spui tu… Îi spui tu exact ce are de făcut, nu te combini cu nimeni. Îs problemele tale. Să fie discret“, i-a spus Alin Ţucmenau. 

„Din aceste sfaturi rezultă că Alin Ţucmeanu cunoştea caracterul infracţional al demersurilor făcute de Cristinel Spiridon Vodislav, pe care îl sprijinea“, arată procurorii DNA.

Cum să negociază comisioanele din contracte

La data de 23 octombrie 2015, reprezentantul  Spitalului „Sfântul Ioan“ a depus cererea de finanţare la Ministerul Sănătăţii, ocazie cu care s-a întâlnit şi cu Alin Ţucmeanu. 

Medicul i-a spus secretarului de stat că spitalul a mai încheiat un acord cadru cu o altă firmă. În acest context, Ţucmeanu l-a învăţat cum să negocieze o nouă şpagă. Astfel, medicul a fost sfătuit să ceară reprezentanţilor societăţii să scrie pe o foaie de hârtie care e comisionul pe care îl dau ei de obicei, după care să rupă hârtia.

Secretarul de stat Alin Ţucmeanu a fost adus, luni, de mascaţi la sediul DNA. După 8 ore de audieri, Ţucmeanu a ieşit cu cătuşe la mâni. Tot în arest a ajuns şi medicul Cristinel Spiridon Vodislav. 

Implicat în dosarul „Steriletul“

Nu este prima oară când medicul Cristinel Vodislav este prins în fault. În urmă cu opt ani, firma Vodimedicor, administrată de Vodislav, a furnizat Ministerului Sănătăţii sterilete la preţuri foarte mari în comparaţie cu cele de pe piaţa liberă, anchetatorii susţinând că achiziţiile la supra-preţ s-au făcut în schimbul achitării unor şpăgi către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În acest dosar au fost trimişi în judecată fostul ministru al sănătăţii, Daniela Bartoş, şi Remus Virgil Baciu, fostul consilier personal al ministrului, dar şi Cristinel Vodislav. Procesul este pe rolul Curţii Supreme. 

Şi Alin Ţucmeanu a fost protagonistul unui scandal de corupţie. În 2011, Curtea de Conturi a descoperit că Spitalul Judeţean Ilfov a înregistrat un prejudiciu de 600.000 de euro, după ce a făcut plăţi nejustificate către o firmă al cărei acţionar era secretarul de stat. Deşi avea doar doi angajaţi, societatea a câştigat un contract de modernizare a spitalului. 

Ţucmeanu este, potrivit declaraţiei sale de interese, vicepreşedinte al UNPR Bucureşti şi asociat la SC Continental Construct Imob SRL.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite