DNA cere 10 ani de închisoare pentru Bogdan Olteanu în dosarul mitei pe care ar fi primit-o de la Sorin Ovidiu Vîntu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut joi, la Tribunalul Bucureşti, o pedeapsă maximă de 10 ani de închisoare pentru fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. Instanţa urmează să se pronunţe pe 17 octombrie.

DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, la 10 ani, pedeapsa maximă pentru trafic de influenţă, scrie publicaţia Ziare.com.

Solicitarea a fost făcută în dosarul în care politicianul este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-l influenţa pe Călin Popescu Tăriceanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, dar şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă. Instanţa a amânat pronunţarea în acest caz pe 17 octombrie.

„Sunt interceptări din care rezultă că SOV a făcut demersuri pentru numirea lui Liviu Mihaiu” 

Procurorul DNA a explicat că sunt destule probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu. Printre acestea - declaraţiile lui Sorin Ovidiu Vântu, ale afaceriştilor Ionuţ Adrian şi Ion Eftime, ale fostului guvernator al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu, şi ale avocatului Octavian Ţurcanu. Dar şi alte probe: înscrisuri bancare, care dezvăluie cum banii au fost transferaţi din Cipru în Bulgaria şi scoşi din banca, dar şi mai multe interceptări telefonice şi ambientale. "Sunt interceptări din care rezultă că SOV a făcut demersuri pentru numirea lui Liviu Mihaiu şi intervenţii pe lângă Bogdan Olteanu," spune procurorul DNA.

Ionuţ Adrian şi Ion Eftime sunt denuntatori în acest dosar şi au povestit la DNA care a fost traseul banilor şi au dat detalii despre remiterea acestora. Procurorul DNA a explicat că Ionuţ Eftime a acceptat testul poligraf şi s-a dovedit că nu a avut comportament simulat, iar Bogdan Olteanu a refuzat acest test. În plus, un raport financiar realizat de DNA ar dezvălui că Olteanu şi apropiaţii săi ar fi avut la dispoziţie sume de bani care nu puteau fi justificate.

"Infracţiunea de trafic de influenţă, aşa cum noi am prezentat-o, este fără dubiu... Vorbim de sume mari de bani pentru numirea în funcţii. Faptele de corupţie reprezintă infracţiuni de pericol social ridicat. Suma, am arătat-o, poziţia am arătat-o. Toate aceste elemente indică un grad extrem de ridicat în concret. Nu putem decât să aplicăm o pedeapsa spre maxim, cu executare în penitenciar. El a fost arestat preventiv la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale... Cerem confiscarea de la Bogdan Olteanu a sumei de un milion de euro," este solicitarea DNA.

„Nici nu am cerut, nici nu am primit bani de la SOV”

Bogdan Olteanu a susţinut, joi, în faţă judecătorilor, că este nevinovat şi a solicitat achitarea să. "Mă bucur că terminăm astăzi acest proces. A fost o perioada grea pentru mine. Va mulţumesc pentru răbdarea cu care aţi administrat probele în acest proces," a spus fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor. "Nici nu am cerut, nici nu am primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu, Ionuţ sau Ion Eftime sau altcineva. Nu a existat nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu," a subliniat acesta.

Apărătorul lui Bogdan Olteanu a cerut achitarea clientului sau: "Poziţia noastră este clară şi fermă. Fapta nu există şi nu a săvârşit-o."

Avocatul a explicat că declaraţiile de martori trebuie privite cu rezervă, deoarece unii aveau interese, deoarece erau cercetaţi în dosare. "SOV chiar şi-a denumit că denunţ prima declaraţie dată," explică acesta.

"Singură persoană care a spus că Olteanu a pretins banii este Vîntu. Olteanu a negat acest lucru, că s-ar fi pretins bani sau că a discutat aceste aspecte cu Vîntu," pledează avocatul.

Istoria dosarului

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată în 18 octombrie 2016, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiun Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind daţi în biroul acestuia din PNL, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firma înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite