Dl. Vlad Alexandrescu se joacă de-a demisia ?

FOTO Eduard Enea

Miercuri seara, la puţine ore după ce intenţia de plecare din funcţia de ministru al Culturii a d-lui Vlad Alexandrescu a devenit o certitudine (uite că azi, sâmbătă, 30 aprilie, nu mai e!), vreo 200 de persoane au decis să protesteze public.

Cei mai mulţi au făcut-o din convingere. Mai exact fiindcă modul lor de a gândi e convergent cu atitudinile pro-reformă ale fostului ministru. Şi nu fiindcă ar fi fost manipulaţi de „intelectualii lui Băsescu”, aşa cum numeşte jurnalistul Ion Cristoiu personalităţile care au sărit în sprijinul d-lui Alexandrescu.

Aşa după cum am putut observa din puţinele imagini transmise de televiziuni, dar şi din fotografiile postate pe facebook, o parte consistentă dintre contestatari s-au recrutat din rândul actorilor tineri. Cei ale căror interese şi deziderate a încercat să le apere dl. Alexandrescu, luându-i în considerare şi dialogând cu ei nu neapărat fiindcă sunt tineri (un fapt ce ar fi fost, la urma urmei, explicabil prin statutul de profesor al ministrului), ci pentru că reprezintă un segment din ce în ce mai semnificativ din teatrul românesc- acela al independenţilor. Reali sau parţiali, de voie sau de nevoie, şomeri sau neşomeri- nu aceasta e problema care contează cu adevărat acum. Cum nu contează nici disensiunile existente între feluritele facţiuni ale reprezentanţilor acestui mod şi stil de a face teatru. Care –nu mă îndoiesc de asta- ar trebui să beneficieze de un plus de atenţie şi de înţelegere chiar din partea UNITER şi a forurilor sale de conducere.

Nu de alta dar deficitul de dialog în domeniu escaladează un conflict al generaţiilor nicidecum benefic teatrului românesc, stimulând, în schimb, demonizarea unei uniuni de creaţie care chiar nu merită să fie pusă la zid. Cum nu merită acest lucru nici preşedintele ei, aşa cum se întâmplă chiar în aceste zile, în primul rând graţie acţiunii doctrinare „eficiente” a unui grup de criticiţe. Mereu ţâfnoase şi revoluţionare, dar devenite astfel doar după ce au beneficiat de tot felul de stipendii şi dregătorii venite exact din partea respectivei Uniuni. Criticiţe care pleznesc de nerăbdarea de a exporta conflictul de la Uniunea Scriitorilor în spaţiul UNITER şi în cel al teatrului în general.

Sigur, reforma în cultură nu se rezumă la stimularea sectorului independent şi nici la cel al artelor spectacolului şi al instituţiilor de profil. Al căror statut şi mod de funcţionare, dar şi al căror management trebuie să sufere cât mai curând transformări radicale. Prin acţiuni complexe, poate chiar dureroase, vizând reevaluarea raportului dintre proiect şi repertoriu, revizuirea tipului de contracte şi a salarizării, a recompensării performanţei şi a departajării nu doar morale, ci şi băneşti dintre „vârfuri” şi „trupeţi”.

Or, exact departajările dintre „vârfuri” şi „trupeţi”, operate deja într-o oarecare măsură la Opera Naţională Română din Bucureşti, se numără printre originile conflictului despre care unii susţin că ar fi fost cauza, alţii pretextul plecării (care nici nu mai e chiar foarte sigură) d-lui Alexandrescu din fruntea Ministerului Culturii. Din istoricul activităţii căruia nu poate fi exclus, oricât ar vrea asta susţinătorii necondiţionaţi ai domniei-sale, greşeala numirii d-lui Tiberiu Soare ca director general al ONB şi lipsa de reacţie în faţa măsurilor discreţionare, vizibil marcate de resentimente şi interese personale, luate de acesta la puţine ore de la instalare. Din acelaşi istoric făcând parte şi cedările repetate, în funcţie de raporturile de forţă din Operă, nesancţionarea indisciplinei şi a acţiunilor cu caracter naţionalist ori segregaţionist între sectoare, compartimente sau categorii de artişti ale unora dintre angajaţii ei ori anularea unor reprezentaţii sub pretextul protestului spontan. Manipulat, orchestrat şi dirijat, în principal, de acelaşi domn Soare şi de acoliţii lui.

Cu atât mai bizară, având în vedere situaţia mai sus amintită, scrisoarea segmentului antiKobborg şi antiCojocaru din ONB. Cel controlat tot de dl. Tiberiu Soare. Scrisoare care, la prima vedere face din România ţara consensului absurd şi incredibil dintre reformişti şi nereformişti. Care se pupă cu toţii în Piaţa Endependenţi îndată după ce Alina Cojocaru şi Johann Kobborg au fost goniţi din Opera Română. Scrisoare prin care s-ar da, vezi Doamne!, expresie regretului faţă de plecarea d-lui Vlad Alexandrescu de la Minister. Un text de fapt pervers şi otrăvit şi care se dovedeşte astfel atunci când îl citeşti aşa cum trebuie şi bagi de seamă pasajul în care se exprimă nu susţinerea acţiunilor pro-reformiste ale ministrului plecat, ci aceea a  tandemului Soare-Conta. Acela care a ajuns, apoi a fost înlocuit la conducerea ONB graţie şi din cauza atitudinii ezitante, dornică să dea dreptate tuturor, a fostului ministru.

Că dl. Vlad Alexandrescu îşi explică acum plonjarea în ambiguitate iar apoi în tăcere prin dorinţa de a obţine time-out-ul necesar negocierilor cu diverse mari personalităţi ce ar fi urmat să ocupe postul de director general-manager al Operei Române e altă poveste. Şi care nu ştiu cum ar putea fi altfel decât un basm frumos, ba chiar şi „aprobată” şi binecuvântată de aceiaşi sindicalişti câtă vreme legile în vigoare în România sunt inflexibile, neadaptate la realitatea artistică europeană. Legi nepermiţând remunerarea cu adevărat stimulativă şi la standarde europene a marii personalităţi aşteptate. Care nu prea cred că ar mai fi venit să salveze ONB  la aflarea informaţiei că leafa lunară nu îi va fi mai mare de 2.000 de euro.

Când vrei să faci cu adevărat reformă, aşa cum pare să fi vrut dl. Vlad Alexandrescu, nu prea ai voie să fii ezitant. Şi nici să joci rolul pacificatorului ce le dă tuturor dreptate. Aşa cum, din păcate, s-a comportat dl. Vlad Alexandrescu. Silit să plece din fotoliul de ministru nu pentru că are doctorat la Paris, nu fiindcă ar fi fost din cale afară de reformist, nu deoarece ar fi favorizat sectorul teatrului independent, nu pentru că ar fi uneltit împotriva sa dl. Ion Caramitru şi Senatul UNITER. Ci pentru că a managerizat prost un conflict. Pentru că a fost catastrofal consiliat şi nu a deschis ochii la timp. Pentru că a acceptat să fie „dublat” de vicepremierul Dîncu, care tot pesedist rămâne oricât şi-a mima independenţa, într-o operaţiune ce era strict de competenţa domeniului pe care se zice că îl conduce. Degeaba dă acum vina dl. Alexandrescu ba pe unii, ba pe alţii. Ba pe premier, ba pe dl. Rareş Zaharia. Aşa cum face în interviul acordat vineri RFI.

În realitate lucrurile stau în felul următor: Dl. Vlad Alexandrescu nu a evaluat corect magnitudinea conflictului de la Operă şi acum plăteşte ori ar trebui să plătească pentru asta. Atât şi nimic mai mult. Deocamdată, dl. Alexandrescu pare că îşi bate joc de premier. Căruia îi nesocoteşte voinţa. Şi poate chiar şi de preşedintele Iohannis, defel străin de ceea ce ar putea fi demisia d-lui Vlad Alexandrescu.  

Dacă în spatele plecării domniei-sale, care am aflat ieri că va interveni doar după Paşti ca şi cum câteva zile de amânare ar stârpi elanul naţionalist-retrograd din ONB, alimentat de greşelile d-lui Alexandrescu, mai sunt şi alte interese, multe oculte, aşa cum declara joi în interviul pentru Republica.ro dl. fost ministru şi dacă aceste interese au ajuns să influenţeze nu doar vorbele, ci şi deciziile unor înalţi demnitari ai Statului român, ar trebui să aflăm cât mai curând cu putinţă.

Sper ca dl. Vlad Alexandrescu să îşi vină în fire, să redevină serios şi să aibă bărbăţia necesară pentru a ne oferi aşteptatele lămuriri. Despre a căror necesitate vorbeam şi în comentariul de ieri. Fără să dea şi pentru asta vina pe alţii.

P.S. La câteva ore de la publicarea acestui comentariu, dl. Vlad Alexandrescu a făcut declaraţii în care aduce acuzaţii grave unor colegi de Cabinet, unor înalţi funcţionari ai Administraţiei Prezidenţiale şi unor foşti colaboratori şi subordonaţi. Sigur, întrebarea firească e de ce a aşteptat dl. Alexandrescu momentul demiterii spre a adresa scrisoarea cu pricina GDS. Oricum, acuzaţiile formulate în ea au nevoie de clarificări urgente. 

PS 2. Într-o postare pe facebook de care am luat cunoştinţă după ora 18, dl. Vlad Alexandrescu îşi înştiinţează prietenii că scrisoarea menţionată la primul PS era strict destinată GDS şi că ar fi ajuns în presă fără voia domniei sale. Cred că după această poveste, chiar nu mai există nici un motiv ca dl. Alexandrescu să mai rămână n Guvern. Să îşi clarifice afirmaţiile, da!