Dl. Gabriel Liiceanu s-a supărat din nou pe lume şi pe viaţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un text publicat la data de 24 septembrie 2016 pe platforma contributors.ro, dl. Gabriel Liiceanu, intelectual rasat şi prosper om de afaceri, ne înştiinţează pe toţi cei care îl preţuim şi îl citim că nu îl mai miră nimic. Nimic din ceea ce se întâmplă zi de zi în România contemporană.

Dl. Liiceanu e amărât, e supărat foc- din păcate, se vede de la o poştă că supărarea domniei-sale e parcă prea teatrală- dintr-o sumă de motive. Nu insist acum asupra tuturor. Mă mulţumesc să menţionez doar că unul dintre ele e reprezentat de faptul că, printre componenţii Comisiei prezidenţiale recent înfiinţată de dl. Klaus Iohannis, în vederea întocmirii noului Proiect de ţară, se numără şi dl. academician Ioan-Aurel Pop, profesor universitar, istoric de marcă şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

Toate aceste calităţi pe care dl. Pop le-a dobândit prin muncă susţinută sunt anulate nedrept şi pripit dintr-un condei, într-un limbaj extrem de dur, de dl. Liiceanu. Pentru motivul că în anul 2012, dl. prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, pe atunci membru al CNATDCU, nu s-a numărat printre cei ce au votat pentru condamnarea ca plagiator a premierului, la acel moment proaspăt învestit, Victor Viorel Ponta.

Pe dl. Ioan-Aurel Pop îl cunosc din studenţie. Aş putea spune că îl cunosc de-o viaţă. Şi că, deşi am urmat facultăţi diferite, sunt îndreptăţit să afirm că studentul Ioan-Aurel Pop era cunoscut în întreaga Universitate drept unul de-a dreptul excepţional. Aşa cum Facultatea de Istorie avea doar o dată la zece ani. Era respectat nu numai de colegii lui de facultate, ci şi de studenţii de la celelalte facultăţi, era apreciat în mod deosebit de cei ce i-au fost dascăli.

Ioan-Aurel Pop era oricând primit în casa academicianului David Prodan, se bucura de preţuirea marelui profesor Pompiliu Teodor. E oare nevoie să amintesc că pentru istoricii clujeni David Prodan era echivalentul lui Constantin Noica?

Dl. Ioan-Aurel Pop a fost, conform cutumelor acelor vremi, întâi un foarte bun profesor de liceu, iar mai apoi, odată intrat în Universitate, a parcurs în cel mai onest chip toate treptele ierarhiei universitare. A petrecut mii de ore în biblioteci, a scris cărţi şi tratate de netăgăduit nivel ştiinţific. A devenit exclusiv prin forţe proprii cel mai tânăr membru titular al Academiei.

Nu fac nici un secret. L-am cunoscut pe dl. Pop îndeaproape, mi-a devenit prieten şi mă mândresc cu această prietenie. Sunt bucuros că ea rezistă de mai bine de 30 de ani. Tocmai de aceea nu mi-e defel indiferent să văd că prietenul meu e în vremea din urmă atacat, foarte adesea fără nici un temei, de inşi care contestă cele susţinute în felurite circumstanţe de acad. Ioan-Aurel Pop. Cu atât mai mult cu cât „atacatorii” se recrutează cel mai frecvent dintre cei ce se trezesc vorbind fără a fi citit cu luare aminte ceea ce a scris sau a rostit binecunoscutul istoric.

Asemenea d-lui Liiceanu, am fost şi eu dezamăgit de faptul că în 2012, dar nici mai târziu, prietenul meu nu a adoptat o atitudine mai fermă în condamnarea mega-plagiatului comis de numitul Ponta Victor Viorel.

Cred şi eu că atunci dl. acad. Ioan-Aurel Pop a greşit. Însă greşeala de atunci nu poate în nici un fel să anuleze munca şi meritele lui de-o viaţă.

Mă întreb. Oare dl. Gabriel Liiceanu nu o fi păcătuit în viaţa publică chiar niciodată? Nu se simte oare dl. Liiceanu vinovat că a cauţionat necondiţionat toate faptele fostului preşedinte Traian Băsescu? Nu se simte oare dl. Liiceanu păcălit acum când apar aproape zilnic dovezi despre abuzurile şi matrapazlâcurile comise de membrii fostei familii prezidenţiale? Chiar de dl. Băsescu însuşi.

Nu este încercat dl. Liiceanu de un cât de trecător sentiment de ruşine când îşi aminteşte cum alerga scoţând limba de-un cot spre a ţine pasul cu fostul preşedinte care debita chiar în faţa lui un discurs anti-intelectuali? Un discurs jalnic în care susţinea, după modelul lui Nicolae Ceauşescu că şcoala românească scoate doar tâmpiţi şi că nu ne mai trebuie filosofi, ci doar instalatori, tinichigii şi ospătari.

Nu i se întâmplă d-lui Gabriel Liiceanu să roşească vinovat atunci când îşi aduce aminte că nu a ripostat în nici un chip, încuviinţând tacit, spăsit aiurelile prezidenţiale?

Nu se simte ruşinat dl. Gabriel Liiceanu atunci când din arhiva platformei Contributors îi sare în ochi un text pe care l-a scris chiar domnia-sa în ultimele zile de mandat ale d-lui Traian Băsescu? Un text în care îi jura pe viaţă acestuia recunoştinţă şi fidelitate. Nu i se urcă d-lui Liiceanu sângele la cap când vede cum se dă în spectacol pe la televiziuni de joasă speţă acelaşi domn Traian Băsescu?

Ar fi oare corect ca pentru greşeala comisă în privinţa evaluării domnului Băsescu –îi amintesc d-lui Liiceanu că idolul domniei-sale l-a făcut general cu patru stele pe numitul Oprea Gabriel- directorului editurii Humanitas să-i fie negate meritele deloc puţine?

Şi e corect ca un profesor de talia academicianului Ioan-Aurel Pop să fie jignit în felul în care şi-o permite dl. Liiceanu pentru greşeala din anul 2012? 

    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite