Disidentul Gheorghe Ursu, ucis a doua oară

Disidentul Gheorghe Ursu, ucis a doua oară

Inginerul Gheorghe Ursu a fost ucis, la 17 noiembrie 1985, din ordinul Securităţii

Tribunalul Militar Bucureşti, care judecă dosarul uciderii disidentului Gheorghe Ursu, încearcă din nou să muşamalizeze cazul. Judecătorii au invocat prescrierea faptelor pentru unul dintre presupuşii făptuitori, fostul maior de securitate Marin Pârvulescu, omiţând că uciderea unui om pentru convingerile sale politice este o faptă imprescriptibilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Magistraţii militari vor să-l facă scăpat pe unul dintre cei consideraţi vinovaţi de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în anul 1985, în arestul miliţiei. Fostul maior de Securitate Marin Pârvulescu, cel care l-a torturat pe inginerul Gheorghe Ursu, poate răsufla uşurat după ce judecătorii Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti au clasat dosarul.Tertipul folosit de magistraţi pentru a-l scăpa de Pârvulescu de condamnare a fost încadrarea faptelor imputate acestuia în categoria infracţiunilor prescripribile. Astfel, în loc ca fostul securist să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii, judecătorii au stabilit că infracţiunea reclamată de familia lui Gheorghe Ursu ar fi de omor calificat. Dosarul a fost clasat fără ca magistraţii să intre în fondul cauzei.

Tergiversare prin declinare de competenţă

Dosarul de omor deschis pe numele lui Marin Pârvulescu, dar şi a altor foşti securişti, a fost tergiversat timp de 10 ani. Acţiunea penală a fost contopită cu dosarul 82/P/2007 („Procesul Comunismului”), iar apoi declinat Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Andrei Ursu, fiul disidentului ucis de Securitate, a iniţiat mai multe acţiuni penale împotriva fostului maior de securitate, însă toate au fost respinse de magistraţi. Plângeri împotriva lui Pârvulescu pentru tortură şi persecuţii pe motive politice au fost formulate şi de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Uniunea Veteranilor de Război.

La 21 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a respins plângerea lui Andrei Ursu împotriva lui Marin Pârvulescu pentru „infracţiuni contra păcii şi omenirii”, după ce cauza a fost tergiversată timp de 4 ani. Iniţial plângerile lui Andrei Ursu, ICCMER şi Uniunea Veteranilor de Război au fost înregistrate la Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Pentru a tergiversa acţiunile, magistraţii şi-au declinat competenţa în favoarea Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul ÎCCJ. În 2010, procurorii au recurs la un alt tertip menit să tărăgăneze soluţionarea plângerii: disjungerea cauzei în mai multe dosare. În 2011, a urmat o altă declinare de competenţă. Parchetul ÎCCJ a trimis plângerea, spre “competentă soluţionare”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În acelaşi timp, magistraţii au oferit şi soluţia prin care securistul Marin Pârvulescu să scape de închisoare. Prin aceeaşi ordonanţă de declinare a competenţei, procurorii ÎCCJ au stabilit că “încadrarea juridică corectă a faptei comise împotriva lui Gheorghe Ursu nu este cea a unei infracţiuni contra păcii şi omenirii, ci cea de omor”. Procurorului Ruxandra Ionescu i-au trebuit nu mai puţin de doi ani să ajungă la concluzia că infracţiunea de omor s-a prescris demult.

Ping-pong cu plângerea penală

Procurorului Ruxandra Ionescu a mai recurs la un tertip pentru a-l dezvinovăţi pe Marin Pârvulescu: alţi ofiţeri, miliţienii Tudor Stănică şi Mihail Creangă, ar fi fost condamnaţi definitiv pentru aceeaşi crimă, deci aceasta nu-i poate fi imputată şi lui Pârvulescu. Pretextul este însă absurd, deoarece condamnarea coloneilor Stănică şi Creangă nu poate exclude, pe cale de consecinţă, vinovăţia lui Pârvulescu.

La 3 iunie 2013, Andrei Ursu a atacat rezoluţia procurorului Ruxandra Ionescu, acţiunea fiind însă pasată, ca o minge de ping pong, între mai multe instanţe. Astfel, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti. Culmea, la şedinţa din 24 iulie 2013, procurorul de caz a cerut judecătorului declinarea competenţei înapoi la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că la infracţiunea de omor a participat şi un civil – deţinutul Marian Clită, condamnat definitiv în acest caz.  Instanţa a respins această cerere, stabilind următorul termen de judecată pe 7 august 2013. 

“NUP-uri” pe bandă rulantă

O altă acţiune făcută de Andrei Ursu împotriva rezoluţiilor procurorilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Marin Pârvulescu a fost respinsă de Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti la 13 martie 2013. Magistraţii au folosit aceeaşi strategie a reîncadrării faptelor şi a prescrierii acestora.

Andrei Ursu a sintetizat foarte bine tentativa de muşamalizarea a cazului. “Soluţia Tribunalului Militar a fost de un absurd kafkian. Ni s-au respins plângerile pentru că primul NUP nu ar fi fost chiar NUP, ci era de fapt un referat. Al doilea NUP, care invoca prescripţia pentru tortură, era doar o “comunicare” a procurorului militar şef. Al treilea NUP, tot al procurorului militar şef, desi era rezoluţie în toată regula şi în care se stipula iarăşi, clar, că faptele au fost prescrise - a fost soluţionată în mod eronat printr-o rezoluţie. Deci, nu se poate face plângere împotriva unei rezoluţii pentru că e... eronată”, a declarat Andrei Ursu pentru “Adevărul”.

Probele care-l acuză pe securistul Pârvulescu

Mărturiile foştilor deţinuţi şi gardieni de la arestul Rahova, dar şi documentele Miliţiei şi Securităţii, îl incriminează pe fostul maior Marin Pârvulescu, anchetator al Direcţiei a 6-a Cercetări Penale a Securităţii. Acesta l-a torturat pe disidentul Gheorghe Ursu pe toată durata detenţiei, în paralel cu tortura aplicată de ofiţerii de miliţie şi de deţinuţii informatori din celulă.

Rechizitoriile întocmite chiar de Parchetul Militar împotriva deţinutului Marian Clită şi a coloneilor de miliţie Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei de Cercetări Penale a Miliţiei şi Mihail Creangă, fost adjunct al şefului arestului Miliţiei, au stabilit că ofiţerii de Securitate au condus de fapt ancheta şi au participat direct la tortură. La fel a stabilit şi Curtea de Apel Bucureşti, în 2003, în hotărârea prin care au fost condamnaţi Stănică şi Creangă.

Foşti deţinuţi au depus mărturii împotriva maiorului Marin Pârvulescu, care l-a torturat pe disident chiar şi cu două  zile înainte de moarte. “Ursu a fost scos la anchetă dimineaţa şi a fost adus în celulă seara, cu pătura, întrucât nu mai putea să meargă.  La revenire, acuza mari dureri abdominale, nu mai putea vorbi şi avea vărsături.  În tot timpul care a urmat, a urlat de durere, dar nu i s-au acordat îngrijiri medicale. A rezultat că fusese batut în cadrul anchetei, de către anchetatorul său, un maior cu numele Pârvulescu...”, se menţionează într-o declaraţie. Alte mărturii confirmă vinovăţia fostului securist:  “În jurul orei 11.00 noaptea, a fost dus la anchetă şi după puţină vreme a fost readus cu vizibile urme de violenţă. Povestea că a fost bătut de un căpitan sau maior de Securitate. Spunea ca acel ofiţer îl mai cercetase cu ceva timp în urmă, îl lăsase şi acum îl reancheta”.

Ucis la ordinul Securităţii

Inginerul Gheorghe Ursu a fost  ucis la 17 noiembrie 1985, în arestul Rahova, din Bucureşti. Disidentul fusese urmărit de Securitate încă din anii 70, când trimisese scrisori la postul de radio “Europa Liberă”, în care denunţa politica criminală şi cultul personalităţii dictatorului Nicolae Ceauşescu. În decembrie 1984, Securitatea i-a confiscat jurnalul personal, document nerestituit familiei inginerului nici până în prezent. Anchetat atât de torţionarii Miliţiei, cât şi de cei ai Securităţii, Gheorghe Ursu a fost ucis de un deţinut de drept comun, Marian Clită. Cercetările ulterioare au arătat că acesta a primit ordin de la şefi ai Securităţii pentru a-l extermina pe disident.

În 1996, Marian Clită a fost găsit vinovat pentru omor şi condamnat la 20 de ani de închisoare. El a recunoscut că nu a făcut decât să îndeplinească ordinele ofiţerilor de securitate. Clită nu a făcut decât doi ani de închisoare, beneficiind de un decret de amnistie din 1988, dar şi de reducerea pedepsei pentru bună purtare. În 2010, Marian Clită a fost arestat şi condamnat în Danemarca, la 14 ani de închisoare, pentru uciderea şi jefuirea unei stewardese. În iunie 2013, deţinutul a fost expulzat şi transferat într-un penitenciar de maximă siguranţă din România pentru executarea pedepsei.

Amnistiat printr-un decret al lui Ceauşescu

După nenumărate tergiversări, în octombrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv pe torţionarii Miliţiei, coloneii Tudor Stănică şi Mihail Creangă, la câte 10 ani de închisoare, pentru participare şi instigare la uciderea lui Gheorghe Ursu. Cu toate acestea, cei doi nu au stat prea mult la închisoare.
Stănică a fost eliberat “temporar” în octombrie 2004, după nici un an de închisoare, pe motiv de boală. În 2008, a fost eliberat şi Creangă, culmea, în baza unui decret de graţiere al lui Nicolae Ceauşescu, rămas valabil din 1988, prin care pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. De prevederile acestui decret s-a bucurat şi Marian Clită.

Crimele împotriva umanităţii nu se prescriu

Faptele imputate lui Marin Pârvulescu - tortura pe motive politice - cad sub incidenţa Codului Penal (infracţiuni contra păcii şi omenirii) şi a Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii, ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969.

Potrivit Convenţiei ONU, persecuţiile pe motive politice sunt imprescriptibile, fiind incluse în categoria „crime împotriva umanităţii”. Legislaţia internă plasează în categoria faptelor imprescriptibile infracţiunile contra păcii şi omenirii: propaganda pentru război, genocidul, tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale. În toate aceste cazuri, prescripţia nu înlătură răspunderea penală.

Deşi inginerul Gheorghe Ursu a fost arestat pentru o presupusă infracţiune economică (deţinere de valută), motivul real al încarcerării sale a fost cel politic. De altfel, în arestul miliţiei, în care a şi fost suprimat, disidentul a fost anchetat doar pentru presupusele sale acţiuni împotriva regimului comunist. Prin urmare, fapta imputată torţionarului Marin Pârvulescu nu poate fi catalogată doar simplu omor.

Torţionarul Miliţiei, sub imunitate medicală

Tudor Stănică (75 de ani), deşi condamnat la 10 ani de închisoare, îşi trăieşte liniştit bătrâneţile, la fel ca orice pensionar. Torţionarul miliţiei, care i-a dat ordin deţinutului de drept comun Marian Clită să-l ucidă pe Gheorghe Ursu, se bucură de imunitatea oferită de medici. Certificatele medicale eliberate periodic pe numele lui Stănică atestă că acesta suferă de boli care nu se pot trata în sistemul medical penitenciar.

Ultima întrerupere a executării pedepsei a fost dispusă de magistraţi în urmă cu trei luni. Prin hotarâre 109/2013, judecătorii Curţii de Apel au decis întreruperea pedepsei lui Tudor Stănică cu 10 luni, începând cu data de 9 aprilie 2013. Bolile de care medicii pretind că suferă Stănică sunt: tumoare vezicală, tumoare uretră prostatică, bifiditate pieloureterală stânga, determinări secundare hepatice, neoplasm vezical, metastaze hepatice şi pulmonare, chist renal, suderă de tulburare nevrotică depresivă etc.

Certificate medicale dubioase

Câţiva dintre medicii care l-au consultat, începând cu 2004, pe Tudor Stănică au fost implicaţi, anterior, în multe cazuri controversate. Medicul Laurenţia Minea, de la Institutul Oncologic Fundeni, care s-a ocupat de tratamentul cu citostatice al lui Stănică, l-a avut ca pacient şi pe Omar Hayssam. Pe baza certificatelor medicale de la Fundeni, Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare, după care a fugit din ţară.
Dan Georgescu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan“, care l-a tratat pe Stănică, este şi el cunoscut pentru diagnosticele puse unor persoane implicate în procese penale, pe baza cărora acestea au obţinut clemenţă din partea instanţelor. Printre pacienţii săi s-au numărat fostul şef al Loteriei, Nicolae Cristea, George Constantin Păunescu, Ovidiu Tender, generalul Victor Atanasie Stănculescu, generalul Mihai Chiţac şi fostul primar de sector Marin Luţu.

Deşi actele medicale atestă că ar fi grav bolnav, Stănică nu prea stă pe acasă şi nici pe la spital pentru tratamente de specialitate. Citaţiile judecătorilor îi sunt înmânate la casa sa de vacanţă de la Poiana Mărului, în apropiere de Zărneşti. Din condamnarea de 10 ani de închisoare, Tudor Stănică a stat închis doar un an, ulterior, fiind eliberat pe motive medicale.

Scrisoare deschisă către preşedinte

Andrei Ursu a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României Traian Băsescu, dar şi premierului Victor Ponta, ministrului Justiţiei Robert Cazanciuc şi procurorului general Tiberiu Niţu. În document, Andrei Ursu face apel la autorităţile statului pentru a nu mai tergiversa rezolvarea cazului tatălui său.

“Vă rog sa folosiţi autoritatea cu care aţi fost investiţi pentru a dispune aplicarea legii şi condamnarea torţionarilor securişti ai lui Gheorghe Ursu, pentru a se face dreptate, în sfârşit, memoriei unui om ucis pentru că nu a acceptat dictatura. Ar fi o adevărată măsură de normalitate, de dreptate pentru cei care au suferit sub acel regim nelegitim şi criminal. Fără această condamnare, vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut”, arată Andrei Ursu, parafrazându-l pe preşedintele Băsescu. În 2006, România a adoptat Raportul Final de condamnare a comunismului din România ca regim nelegitim şi criminal, document ale cărui concluzii au fost citite în Parlament de către preşedintele Traian Băsescu.
Andrei Ursu a acuzat continuarea tendinţelor de muşamalizare a dosarului. “Justiţia română încearcă în continuare să muşamalizeze cu orice preţ acel dosar de omor. Am făcut mai multe plângeri pentru finalizarea lui, dar şi pentru anchetarea şi condamnarea ofiţerului de securitate Marin Pârvulescu, pentru tortură. Plângerile noastre au fost fie “rezolvate” prin NUP (neînceperea urmăririi penale) de către procurori, fie trimise de la un tribunal la altul şi, în final, respinse – în speţă, la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti – sub pretexte ridicole (...). Este evident că anchetarea şi condamnarea unui fost securist a rămas un tabu pentru justiţia română”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

citeste totul despre: