Director de la Malaxa: „Secureanu ne spunea că noi suntem infractori, că pentru el e simplu, că va pleca manager la alt spital şi nu va păţi nimic“ EXCLUSIV

Director de la Malaxa: „Secureanu ne spunea că noi suntem infractori, că pentru el e simplu, că va pleca manager la alt spital şi nu va păţi nimic“ EXCLUSIV

Florin Secureanu paraseste vineri 9 decembrie 2016 sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) din Bucuresti FOTO Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Fostul manager de la spitalul Malaxa, Florin Secureanu, venea zilnic la contabilitatea unităţii medicale şi cerea bani, potrivit unor martori din dosar. Foştii săi subordonaţi au dat, în declaraţiile demartori de la DNA, detalii despre ameniţările fostului manager şi despre modul în care acesta delapida instituţia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zeci de martori au fost audiaţi la DNA în dosarul în care fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală, Florin –Adrian Secureanu (52 de ani), este acuzat de luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată, potrivit unor surse judiciare. Este vorba de angajaţi din spitalul Malaxa, afacerişti care au recunoscut totul, angajaţi ai unei companii de turism şi reprezentanţi a două firme.

Florin Secureanu este în arest preventiv din 10 decembrie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Mandatul este pe 30 de zile. Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri  contestaţia medicului împotriva acestei sentinţe. Secureanu a spus vineri, când a fost scos din duba arestului că:„"Managerii nu au cum să scoată bani din spital”.

Secureanu susţine că este bolnav la plămâni

Surse judicare au explicat, pentru ziarul „Adevărul”, că în faţa magistraţilor care au decis arestarea Secureanu a cerut arest la domiciliu. El a spus că nu a realizat până cu o zi înainte de propunerea de arestare, gravitatea demersurilor sale, va răspunde pentru toate faptele sale şi s-a prezentat singur  la DNA pentru elucidarea situaţiei de fapt.

În faţa magistraţilor, Secureanu a explicat că a rămas şocat de declaraţiile date de subalternii săi, iar arestul la domiciliu l-ar fi solicitat pentru copii săi care i – au fost încredinţaţi prin hotărâre judecătorească deoarece mama acestora este căsătorită cu o persoană foarte violentă.

Secureanu le-a mai spus judecătorilor că are o problema pulmonară pentru care în fiecare lună ia tratament medicamentos câte 15 zile, iar condiţiile din arest nu îi vor fi favorabile.

Care sunt firmele fantomă ale managerului

Potrivit DNA, Secureanu sustrăgea repetat, aproape zilnic, bani din casieria unităţii medicale, potrivit procurorilor DNA. Medicul a fost la conducerea spitalului nouă ani, din 2007 până pe 29 noiembrie 2016. Totul începe în luna mai 2009, atunci când Secureanu ar fi pus la cale o schemă prin care sustrăgea bani din casierie. Totul s-ar fi făcut prin intermediul a două societăţi, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului. Secureanu ar fi cerut subordonaţilor din cadrul serviciul financiar — contabil, serviciul achiziţii, serviciul administrativ să întocmească în fals documente justificative, facturi şi chitanţe.

Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că cele două societăţi folosite de Secureanu sunt Rys Force Company şi Vetigraph Infomatica.  Cele două societăţi nu ar fi avut niciodată contracte cu Malaxa, nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel de bunuri instituţiei publice. Anchetatorii mai arată că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 de zile. Suma totală astfel delapidată a fost evaluată la 1.944.594 de lei, care reprezintă prejudiciu cauzat unităţii medicale.

Ce au spus angajaţii la DNA

În declaraţiile de martor, unul dintre angajaţii de la financiar-contabil  a arătat că toate facturile şi chitanţele ce apar ca fiind emise de cele două societăţi către Spitalul Malaxa sunt falsificate personal de către el, la solicitarea managerului spitalului, în scopul menţionat mai sus, respectiv al justificării în documentele financiar contabile a sumelor delapidate de Secureanu.

Mai mult, martorul  a pus la dispoziţia procurorului DNA un set de facturi şi chitanţe dintre cele întocmite în fals, descărcate personal de pe unul dintre calculatoarele acestuia (nesemnate şi neştampilate), constatându-se că acestea sunt printre cele înregistrate în contabilitatea spitalului.

„A început să solicite aceste sume de bani zilnic”

Unul dintre directorii din spitalul Malaxa a dat detalii despre cum se comporta Secureanu cu subordonaţii. „Începând cu anul 2009, Secureanu Adrian Florin a solicitat compartimentului financiar contabil să scoatem bani din casieria spitalului pe care să-i înmânăm apoi lui…La începutul anului 2009, pentru banii luaţi din casierie, cei de la administrativ au prezentat nişte facturi emise de o societate Vetigraph SRL din care rezulta că s-au prestat servicii de reparaţii IT şi livrări de cartuşe imprimante. Dacă la început aceste sume de bani erau solicitate de managerul spitalului sporadic (de câteva ori pe lună), ulterior, după câteva luni, situaţia s-a schimbat şi Secureanu a început să solicite aceste sume de bani zilnic. Sumele de bani au ieşit din patrimoniul spitalului în acest mod prin facturi şi acte întocmite fictiv pe relaţia cu Vetigraph SRL din anul 2009 şi până în anul 2014”, a explicat directorul.

Începând cu luna octombrie a anului 2011 – prezent, Scureanu ar fi scos banii în acelaşi mod, şi prin intermediul unei alte firme, respectiv Rys Force Company SRL. „Era vorba de aceleaşi sume de aproximativ 2.000-3.000 lei zilnic. Sumele de bani ieşeau din casierie în baza dispoziţiilor de plată emise în prealabil de către serviciul de contabilitate, dispoziţie de plată ce era semnată de managerul spitalului şi de două dintre persoanele de la serviciul financiar contabil, una la rubrica CFP (control financiar preventiv) şi una la rubrica contabilitate”, a precizat, în declaraţia de martor, directorul de la Malaxa.

„Venea şi solicita banii, spunând «Sunt banii?»”

Mecanismul de scoatere al banilor din casieria spitalului era destul de simplu. În cazurile descrise, dispoziţiile de plată se făceau pe numelefuncţionarului însărcinat cu  achiziţiile instituţiei. Ulterior, casiera elibera banii din casierie achizitorului,  iar acesta la rândul lui, îi aducea la contabilitate.

„Apoi, în aceeaşi zi, managerul spitalului, Secureanu Adrian venea şi solicita banii, spunând «sunt banii?», iar noi îi predam acestuia. Întotdeauna beneficiarul sumelor de bani era managerul spitalului, eu sau colegele mele neprimind niciodată absolut nimic din cuantumul acestora”, a povestit unul dintre angajaţii de la contabilitatea spitalului Malaxa.

Acesta a precizat că la momentul întocmirii dispoziţiei de plată şi a scoaterii acestora din casierie nu existau nici un fel de documente care să justifice plata în numerar,  cum ar fi: note de fundamentare, referate de necesitate, propunere angajament de plată sau factură.

„În realitate, aceste documente se întocmeau ulterior în baza unui listing al dispoziţiilor de plată întocmite de către personalul de la contabilitate, listing care apoi, lunar, se înmâna tot de către serviciul nostru … care proceda la falsificarea facturilor şi chitanţelor aferente sumelor eliberate”, a mai explicat funcţionarul.

„Ne-a spus că noi suntem infractorii”

Referatele de necesitate şi notele de fundamentare erau întocmite în fals de funcţionarii de la Administrativ, apoi se întocmea de serviciul de la Achiziţii prin personalul de acolo angajamentul bugetar. Ulterior, toate documentele de mai sus erau aduse de contabilitate astfel încât erau acoperiţi în acte cu privire la sumele de bani ridicate din casierie şi predate managerului spitalului.

„Deşi ştiam că tot setul de acte despre care am făcut referire mai sus sunt false, am achiesat sa procedez în acest mod din cauza presiunilor la care eram expusă atât eu cât şi ceilalţi angajaţi de Secureanu Adrian, spunându-ne chiar la un moment dat că noi suntem infractorii, că din cauza întregului colectiv nu există acte conform legii, că pentru el e simplu şi că va pleca tot ca manager la alt spital şi că nu va păţi nimic”,a  spus unul dintre directorii spitalului Malaxa.

Acesta a precizat că nu a  văzut niciodată pe nimeni din acdrul firmelor Vetigraph sau Rys Force Company care să presteze vreun serviciu de nicio natură în cadrul spitalului Malaxa sau să furnizeze produse instituţiei.

Ameninţările managerului

Mai mulţi angajaţi de la Malaxa au povestit pentru tolo.ro că spital se ţinea de fapt o contabilitate dublă: „directorul financiar ţine şi lucrurile în echilibru, ca să se menţină cît de cît activitatea, dar satisface şi extravaganţele financiare nemaivăzute ale lui Secureanu”. Publicaţia a dat şi o înregistrare în care Secureanu urla şi o ameninţa pe directoarea financiară a unităţii medicale, care nu mai voia să taie facturi false şi să întocmească contractele fictive: „Bă p***ă proastă, dacă nu eram eu, nu erai aici, b***** p*** în creierii tăi. La fel şi la tine, idioato!”.

Mita: 470 de deplasări în 5 ani

Procurorii DNA mai susţin că în perioada 20 mai 2011 — noiembrie 2016, în mod repetat, Secureanu ar fi pretins unei societăţi comerciale, care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul, să-i plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară. Astfel, societatea respectivă a plătit unei agenţii de turism peste 800.000 de lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului şi ale apropiaţilor săi.

„Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului şi apropiaţii săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinaţiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât şi în România”, mai spune DNA.

Cine achita excursiile

Firma care ar fi achitat deplasările lui Secureanu şi ale apropiaţilor este Noventis, potrivit tolo.ro. Societatea este cel de-al doilea mare furnizor al spitalului. Noventis ar mai fi achitat în vara anului 2016, cheltuielile făcute pentru petrecerea băiatului cel mic al lui Secureanu. „Mihai Meşner, patronul de la Noventis, nu lipsea de la petrecerile lui Florin Secureanu. Cei doi erau amici intimi”, au declarat, pentru tolo.ro, surse din Malaxa.

Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că la DNA au fost audiaţi, ca martori, reprezentanţi ai firmei Noventis şi un agent de ticketing a firmei de turism. Aceştia au confirmat totul în declaraţiile lor. Astfel, facturile pentru călătoriile lui Secureanu şi ale apropiaţilor acestuia erau trimise de fima de turism direct pe mail, către unul dintre reprezentanţii Noventis.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările