Directivă europeană: Statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice

România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu Directiva (EU) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, susţin unii analişti din piaţa de telecomunicaţii.

• Analişti: România trebuia să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G   
• Conform tratatelor UE, Comisia poate întreprinde acţiuni pe cale legală – o procedură de încălcare a dreptului comunitar – împotriva unei ţări UE care nu implementează legislaţia UE. Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie, care, în anumite cazuri, poate impune sancţiuni financiare.

La reuniunea extraordinară a Consiliului European care a avut loc ieri şi azi, Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. Consiliul European subliniază că potenţialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluaţi pe baza unor criterii obiective comune.

Potrivit reuniunii Consiliului European care a avut loc zilele acestea, pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală şi să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice. “UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele şi standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne garanteze valorile, securitatea şi drepturile fundamentale şi să fie echilibrată din punct de vedere social. O astfel de abordare centrată pe factorul uman va spori atractivitatea modelului european”.

“Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.  Directiva (EU) 2015/1535“

Proceduri privind încălcarea dreptului comunitar

În temeiul tratatelor, Comisia este responsabilă de asigurarea aplicării corecte a dreptului comunitar. În calitate de Gardian al tratatelor, Comisia are opţiunea de a iniţia proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în temeiul articolului 258 (ex-articolul 226 TCE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ori de câte ori consideră că un stat membru a încălcat dreptul comunitar. Procedura privind încălcarea dreptului comunitar începe cu o scrisoare prin care Comisia permite statului membru să îşi prezinte punctele de vedere cu privire la încălcarea observată. Dacă nu se primeşte niciun răspuns la scrisoare sau dacă observaţiile prezentate de statul membru ca răspuns la notificarea respectivă nu pot fi considerate satisfăcătoare, Comisia va trece la următoarea etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, care este avizul motivat; dacă este necesar, Comisia va sesiza Curtea de Justiţie.

Rapoartele anuale ale Comisiei privind aplicarea dreptului comunitar au fost publicate din 1982 şi sunt concepute pentru a oferi publicului acces la informaţii cu privire la procedurile judiciare în curs. În plus, pe site-ul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene se poate accesa deciziile pronunţate de Curte. Toate hotărârile pot fi consultate şi prin EUR-Lex. Prezentarea generală a punerii în aplicare a directivelor comunitare şi a procedurilor de încălcare a drepturilor Comisiei este prezentată pe site-ul web al Secretariatului General.

Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.

Autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. “În consecinţă, statele membre, cărora li se cere să susţină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei.
Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.

Începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând  Comisiei şi celorlalte state membre să examineze textul notificat şi să răspundă în mod adecvat.

Potrivit Directivei, “reglementare tehnică” înseamnă o specificaţie tehnică sau o altă cerinţă sau normă cu privire la servicii, inclusiv dispoziţiile administrative relevante, a cărei respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum şi actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepţia celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii.

Reglementările tehnice de facto includ:

• actele cu putere de lege sau actele administrative ale unui stat membru care fac referire fie la specificaţii tehnice sau la alte cerinţe sau la norme cu privire la servicii, fie la coduri profesionale sau coduri de bune practici, care la rândul lor fac referire la specificaţii tehnice sau la alte cerinţe sau la norme cu privire la servicii, a căror respectare conferă prezumţia de conformitate cu obligaţiile impuse de actele cu putere de lege sau actele administrative respective;  
• acordurile voluntare la care o autoritate publică este parte contractantă şi care prevăd, în interesul general, respectarea specificaţiilor tehnice sau a altor cerinţe sau norme cu privire la servicii, cu excepţia caietului de sarcini pentru achiziţii publice;  
• specificaţiile tehnice sau alte cerinţe sau norme cu privire la servicii în legătură cu măsuri fiscale sau financiare care afectează consumul de produse sau servicii prin încurajarea respectării acestor specificaţii tehnice sau a altor cerinţe sau norme cu privire la servicii; specificaţiile tehnice sau alte cerinţe sau norme cu privire la servicii în legătură cu sistemele de asigurări sociale la nivel naţional nu sunt incluse.

Acestea cuprind reglementări tehnice impuse de către autorităţile desemnate de statele membre şi care figurează pe o listă elaborată şi actualizată, după caz, de Comisie.

“Proiect de reglementare tehnică” înseamnă textul unei specificaţii tehnice sau al unei alte cerinţe sau norme cu privire la servicii, inclusiv dispoziţiile administrative, formulat în scopul adoptării sale ca reglementare tehnică, textul fiind într-un stadiu de elaborare în care pot fi făcute încă modificări substanţiale.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care doar se transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări, în cazul în care aceste motive nu au fost clarificate suficient în proiectul de reglementare tehnică.

După caz şi dacă nu au fost deja transmise cu o comunicare anterioară, statele membre comunică totodată Comisiei textele principalelor acte cu putere de lege sau norme administrative aflate în legătură directă, în cazul în care pentru evaluarea implicaţiilor proiectului de reglementare tehnică este necesară cunoaşterea acestor texte.

Statele membre comunică din nou Comisiei proiectul de reglementare tehnică, în condiţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf din prezentul alineat, în cazul în care îi aduc modificări semnificative care au ca efect schimbarea obiectului, scurtarea programului de punere în aplicare avut în vedere iniţial, adăugarea de specificaţii sau cerinţe ori transformarea acestora în unele mai restrictive.

În special în cazul în care proiectul de reglementare tehnică urmăreşte limitarea comercializării sau utilizării unei substanţe chimice, a unui preparat sau produs chimic din motive legate de sănătatea publică sau de protecţia consumatorilor sau a mediului, statele membre transmit, de asemenea, fie un rezumat, fie referinţele cu privire la datele relevante referitoare la substanţa, procesul sau produsul în cauză, precum şi cu privire la substituenţii cunoscuţi şi disponibili, atunci când asemenea informaţii există, şi comunică efectele anticipate ale măsurilor referitoare la sănătatea publică şi protecţia consumatorilor şi a mediului, împreună cu o analiză a riscului desfăşurată în mod corespunzător, în conformitate cu principiile prevăzute în partea relevantă din secţiunea II.3 din anexa XV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului (9)”.

Comentariile sau avizele detaliate ale Comisiei sau ale statelor membre pot avea în vedere numai aspectele care pot obstrucţiona comerţul sau, referitor la normele cu privire la servicii, libera circulaţie a serviciilor sau libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi nu aspectele fiscale sau financiare ale măsurii, spune Directiva, precizând că autorităţile europene şi statele membre pot adresa observaţii statului membru care a înaintat proiectul reglementării tehnice; statul membru în cauză ţine seama, pe cât posibil, de aceste observaţii în pregătirea ulterioară a reglementării tehnice.

Statele membre comunică de îndată Comisiei textul definitiv al reglementării tehnice, potrivit Directivei.

Absenţa unei reacţii din partea Comisiei, în temeiul prezentei directive, la un proiect de reglementare tehnică nu aduce atingere niciunei decizii care poate fi luată în temeiul unui alt act al Uniunii.

Potrivit Directivei, statele membre comunică Comisiei toate cererile adresate instituţiilor de standardizare de a elabora specificaţii tehnice sau un standard referitor la produse specifice, în scopul adoptării unei reglementări tehnice referitoare la acele produse sub forma proiectelor de reglementări tehnice, şi precizează motivele pentru adoptarea acestora.

Directiva nu se aplică serviciilor de radiodifuziune şi serviciilor de transmisie de televiziune. De asemenea, nu se aplică normelor referitoare la subiecte care sunt reglementate de legislaţia Uniunii în domeniul serviciilor de telecomunicaţii, astfel cum sunt prevăzute de Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (7).
Directiva nu se aplică acelor măsuri pe care statele membre le consideră necesare în temeiul tratatelor pentru a asigura protecţia persoanelor, în special a lucrătorilor, în cazul utilizării produselor, cu condiţia ca aceste măsuri să nu afecteze produsele.

Directiva precizează: “Piaţa internă urmăreşte să creeze un mediu favorabil competitivităţii întreprinderilor. Furnizarea unui număr din ce în ce mai mare de informaţii este una dintre modalităţile de a ajuta întreprinderile să beneficieze cât mai mult cu putinţă de avantajele oferite de această piaţă. Din acest motiv, este necesar să se dea posibilitatea agenţilor economici să evalueze impactul reglementărilor tehnice naţionale propuse de către alte state membre prin furnizarea, în vederea publicării periodice, a titlurilor proiectelor notificate şi prin intermediul prevederilor referitoare la confidenţialitatea unor astfel de proiecte.
În ceea ce priveşte reglementările tehnice referitoare la produse, măsurile destinate să asigure buna funcţionare sau dezvoltarea continuă a pieţei includ o transparenţă mai mare cu privire la intenţiile pe plan naţional şi o extindere a criteriilor şi condiţiilor pentru evaluarea efectului potenţial asupra pieţei al reglementărilor propuse.

Din acest motiv, este necesar să se evalueze toate cerinţele stabilite în raport cu un produs şi a se ţine seama de evoluţia practicilor naţionale de reglementare a produselor.
Cerinţele, altele decât specificaţiile tehnice, referitoare la ciclul de viaţă al unui produs după ce a fost introdus pe piaţă pot afecta libera circulaţie a produsului respectiv sau pot crea obstacole în calea bunei funcţionări a pieţei interne.

Este necesară clarificarea conceptului de reglementare tehnică de facto. În special dispoziţiile prin care o autoritate publică face referire la specificaţii tehnice sau la alte cerinţe sau încurajează respectarea acestora, precum şi prevederile referitoare la produsele cu care este asociată autoritatea publică, în interes public, au efectul de a conferi acelor cerinţe sau specificaţii un caracter de obligativitate într-o măsură mai mare decât ar avea-o în alte condiţii prin prisma originii lor private”.

Comisiei şi statelor membre trebuie să li se acorde timp suficient pentru a propune modificări la o măsură preconizată, pentru a înlătura sau a reduce toate barierele pe care aceasta ar putea să le creeze în calea liberei circulaţii a mărfurilor, mai arată Directiva menţionând că statul membru în cauză ţine seama de respectivele modificări atunci când formulează texul definitiv al măsurii avute în vedere.

Piaţa internă presupune ca, în special în situaţii în care nu se poate aplica principiul recunoaşterii reciproce de către statele membre, Comisia să adopte sau să propună adoptarea de acte obligatorii. A fost stabilită o anumită perioadă temporară de aşteptare pentru ca introducerea măsurilor la nivel naţional să nu compromită adoptarea actelor obligatorii, în acelaşi domeniu, de către Parlamentul European şi Consiliu sau de către Comisie.

Statul membru în cauză urmează să amâne, în temeiul obligaţiilor generale stabilite la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul UE, punerea în aplicare a măsurii preconizate pentru o perioadă suficientă de timp astfel încât să permită fie o examinare comună a modificărilor propuse, fie pregătirea unei propuneri de act legislativ sau adoptarea unui act obligatoriu de către Comisie.

Pentru a facilita adoptarea măsurilor de către Parlamentul European şi Consiliu, statele membre ar trebui să se abţină de la adoptarea reglementărilor tehnice după ce Consiliul adoptă o poziţie în primă lectură cu privire la o propunere a Comisiei referitoare la sectorul respectiv.

Este necesar să se instituie un comitet permanent ai cărui membri sunt desemnaţi de către statele membre şi care are sarcina să colaboreze la eforturile Comisiei de a diminua orice efect negativ asupra liberei circulaţii a mărfurilor”.

În cazul în care rezultă că proiectele notificate pot crea bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor sau în furnizarea gratuită a serviciilor societăţii informaţionale sau a legislaţiei secundare a UE, Comisia şi celelalte state membre pot prezenta un aviz detaliat statului membru care i-a notificat. Avizul detaliat are ca efect prelungirea perioadei de suspendare cu încă trei luni suplimentare pentru produse şi cu o lună suplimentară pentru servicii. În cazul emiterii unui aviz detaliat, statul membru în cauză trebuie să explice acţiunea pe care intenţionează să o ia ca răspuns la avizul detaliat.

Comisia şi statele membre pot face, de asemenea, comentarii cu privire la un proiect notificat care pare să fie conform cu legislaţia Uniunii Europene, dar care necesită clarificări cu privire la interpretarea acestuia. Statul membru în cauză ia în considerare aceste observaţii pe cât posibil.

De asemenea, Comisia poate bloca un proiect pentru o perioadă de 12 până la 18 luni dacă urmează să fie întreprinse lucrări de armonizare a Uniunii Europene sau sunt deja în curs în acelaşi domeniu.

La sfârşitul procedurii prevăzute în Directiva 2015/1535, statele membre sunt obligate să informeze Comisia cu privire la textele finale de îndată ce textele respective au fost adoptate şi să indice cazurile în care proiectul notificat a fost abandonat, pentru a permite ca procedura Directivei să fie închisă. Acest lucru permite, de asemenea, Comisiei şi altor state membre să verifice dacă statul care a făcut notificarea a luat în considerare reacţiile primite în timpul procedurii.

Proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.