Diplomaţi acreditaţi la Bucureşti au venit la Ambasada Suediei să o susţină pe şefa DNA. Kovesi: „Încercările de intimidare şi hărţuire nu au succes”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codru'a Kovesi când primeşte decoraţia de la ambasadoarea Suediei Foto: David Muntean/Adevarul
Laura Codru'a Kovesi când primeşte decoraţia de la ambasadoarea Suediei Foto: David Muntean/Adevarul

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost decorată, astăzi, de ambasadorul Suediei, cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei pentru lupta împotriva corupţiei din România.

Titlul i-a fost înmânat Laurei Kovesi de către ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anneli Lindahl Kenny, în prezenţa ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, precum şi a mai multor ambasadori ai unor state din Uniunea Europeană, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, preşedintele CSM, Mircea Aron, a reprezentanţilor DNA şi ai altor instituţii şi ONG-uri din România care luptă împotriva corupţiei.

La eveniment au fost prezenţi ambasadorii din  Danemarca, Finlanda, Germania, Slovenia, Slovaciei, Norvegia, Estonia, Republicii Cehe şi Croaţia. Ambasadele din Polonia şi Canada au fost reprezentantate la decernarea acestui titlu.

„Suedia constituie pentru noi un model de urmat”

Procurorul-şef DNA a mulţumit Majestăţii Sale Regele Suediei şi ambasadoarei.  „Ambasada Suediei la Bucureşti are o contribuţie constantă în vederea dezvoltării reformelor din justiţie şi sprijină consolidarea luptei anticorupţie în România. Când vorbim de instrumente în combaterea corupţiei Suedia constituie pentru noi un model de urmat”, a  declarat Kovesi.

Alte declaraţii făcute de şefa DNA:

  • „Lipsa imunităţilor, lipsa privilegiilor speciale, transparenţa autorităţilor în cheltuirea banului public, principii  de 200 de ani ale Constituţiei suedeze,  sunt  demne de a fi însuşite şi de ţara noastră;”
  • „Este profund onorant pentru mine ca eforturile făcute de DNA în lupta cu corupţia să fie apreciate de ţara dvs”;
  • „Decoraţia reprezintă pentru mine recunoaşterea efortului constant”;
  • „Recunoaşterea profesionalismului şi corectitudinii colegilor din DNA în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt”.

„În momentele noastre de cumpănă suntem susţinuţi”

Procurorul /şef DNA a aexplicat că: „Toate presiunile, toate încercările de intimidare şi hărţuire în plan profesional sau personal nu au succes. Noi continuăm munca noastră la fel de consecvent şi hotărât! În momentele noastre de cumpănă suntem susţinuţi.  Mulţi oameni ne încurajează şi ne ajută să continuăm activitatea, indiferent de provocări. În spatele eforturilor DNA  se află munca şi curajul unor oameni. Şi aceasta este o ocazie în care aş vrea să remarc calitatea umană şi profesională a colegilor din DNA”.

Şefa DNA a arătat că munca procurorilor îi nelinişteşte pe mulţi care se credeau de neatins. „Şi îi deranjează pe cei care vor să folosească instituţiile statului în interes personal. Este evident că încă mai avem provocări de trecut dar noi vom continuă investigaţiile. Mulţumesc tuturor celor care sunteţi alături de noi. Sprijinul acordat reprezintă suportul care ne dă curajul să continuăm”, a conchis Laura Codruţa Kovesi.

„O recunoaştere a României şi a poporului său”

Laura Codruţa Kövesi, actualul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost distinsă cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară de către regele Suediei, Majestatea Sa, Carl Gustav XVI, drept recunoaştere pentru ”lupta susţinută şi curajoasă împotriva corupţiei din România, care constituie paşi importanţi spre îmbunătăţirea transparenţei şi a statului de drept în România”.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost decorat, la Ambasada Suediei,  cu Ordinul Steaua Polară, pentru lupta împotriva corupţiei

Ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anneli Lindahl Kenny, i-a transmis Laura Codruţei Kövesi un mesaj. „Acest premiu este o recunoaştere a realizărilor impresionante în calitate de procuror şef al DNA. Este, de asemenea, un semn de recunoaştere pentru DNA ca instituţie şi pentru toată echipa care lucrează în această instituţie. La fel de important, este o recunoaştere a României şi a poporului său. Datorită eticii şi curajului dumneavoastră, România a reuşit să devină un exemplu pentru Europa şi pentru întreaga lume. Prin devotamentul dumneavoastră neobosit, aţi reuşit să redaţi speranţa multor români pentru un viitor mai bun”.

Povestea Ordinului Steaua Polară

Ordinul Steaua Polară a fost până în 1975 conceput ca o recompensă pentru cetăţenii suedezi şi străini cu "merite civice, pentru devotamentul faţă de serviciu, pentru ştiinţă, literatură cât şi pentru crearea de noi instituţii benefice", iar din 1975 este acordat doar cetăţenilor străini. Crucea ordinului este de tip maltez, iar emblema poartă inscripţia "Nescit occasum" (”Nu cunoaşte niciun declin”).

Mesajele din filmul difuzat de Ambasada Suediei

La eveniment Ambasada Suediei a difuzat un film cu primit mesaje din partea românilor şi a unor ambasadori străini din Bucureşti.

Ambasadorul Finlandei, Paivi Pohjanheimo: „Dragă Laura Codruţa Kovesi, ai condus lupta împotriva corupţiei în România admirabil şi curajos. Cel mai renumit ziar din Finlanda (Helsingin Sanomat) scrie că Europa are nevoie de poveşti de succes şi că datorită eforturilor tale, România ar puta devein o poveste de succes a Europei

Ambasadorul SUA, Hans Klemm: „Acum 3 ani, SUA i-au acorda Laurei Codruţa Kovesi premiul „Femei curajoase din România”. De atunci, şefa DNA a reuşit rezultate impresionante de a aduce în faţa justiţiei pe cei bogaţi şi cu influenţă care au furat România şi pe români. Astăzi, Suedia aduce un omagiu meritat doamnei Kovesi şi doresc să o felicit pentru titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară. Vă dorim succes în continuare şi nu uitaţi că cei din comunitatea internaţională au o poziţie fermă în susţinerea dumneavostră.”

Ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauck: „Vă rog să primiţi felicitările mele sincere pentru această medalie prestigioasă din partea regelui Suediei. Această decorare reflectă profesionalismul, simţul datoriei şi lupta dumneavoastră împotrva corupţiei. Aş dori să vă rez succes în continuarea eforturilor dumneavoastră, care sunt susţinute şi apreciate de către Germania.”

Ambasadorul Croaţiei, Davor Vidis: „Felicitări, doamnă Kovesi, pentru rezultatele excelente de până acum. Vă doresc multă energie în continuare şi sper ca într-o bună zi România să nu mai fie afectată de corupţie. Să nu renunţaţi niciodată şi vă doresc numai bine”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite