Dinu Patriciu, înhumare discretă la Cimitirul Bellu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia omului de afaceri Dinu Patriciu a făcut din nou apel la ”decenţă şi discreţie” în legătură cu ceremonia de înhumare a magnatului, anunţată pentru ziua de sâmbătă, la ora 11.00, la Cimititul Bellu.

Din cauza formalităţilor greoaie, sicriul cu trupul neînsufleţit la lui Dinu Patriciu urmează să fie adus în ţară, de la Londra, abia vineri, pentru a fi depus la la Capela Cimitirului Bellu.

Familia omului de afaceri a dorit o ceremonie de înmormântare discretă, la care să participe doar câţiva apropiaţi. ”Pentru a onora amintirea lui Dinu Patriciu, cu decenţă şi discreţie, familia solicită înţelegerea tuturor celor care doresc să participe la slujba memorială”, se precizează într-un comunicat al reprezentanţilor familiei.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 de ani, pe 19 august, la Londra, în urma unei infecţii pulmonare. Patriciu suferea de mai mult timp de o maladie gravă, în decembrie 2012 el fiind supus unui transplant de ficat.

Dinu Patriciu, care a înfiinţat Rompetrol, cea mai mare afacere privată construită şi vândută de un antreprenor român, a fost prezent patru ani consecutiv în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume.

Pe aceeaşi temă:

Dinu Patriciu a murit. Cine a fost omul de afaceri şi cum a intrat în politică

Dinu Patriciu a murit astăzi, la Londra, la vârsta de 64 de ani. Pe numele complet Dan Costache Patriciu, mogulul a fost un om de afaceri şi politician român, devenit miliardar de pe urma afacerilor din domeniul petrolier.

De ce facem cancer de ficat, boala care l-a învins pe Dinu Patriciu

Dinu Patriciu suferea de ani buni de cancer hepatic. Afecţiunea este a treia cauză de deces prin cancer în lume şi afectează mai des bărbaţii decât femeile.

Dinu Patriciu a murit. Reacţiile politicienilor. Gorghiu: A rostiti răspicat cuvântul liberalism când altora le era frică să-l pronunţe

Dinu Patriciu a murit, astăzi, la vârsta de 64 de ani, internat fiind la un spital din Londra din cauza complicaţiilor cauzat de cancerul de care suferea. Adevarul.ro vă prezintă principalele reacţii ale politicienilor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu a murit. Cum a eşuat Patriciu în afacerea lui de suflet. „Mulţi l-au căpuşat de l-au rupt. Mulţi l-au furat, chiar dintre cei angajaţi de el, personal“

Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă la Londra. El lasă în urmă o istorie zbuciumată, presărată cu ascensiuni fulminante şi eşecuri răsunătoare. Într-o perioadă în care averea şi popularitatea sa ajunseseră la apogeu, orgoliul lui Dinu Patriciu a fost zgândărit de o idee măreaţă: construirea unui trust de presă care să devină cel mai puternic din România.

Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel după ce avocaţii au cerut declinarea de la Curtea Supremă

Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, în apel, după ce avocaţii celor din dosar au arătat că, deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, şi potrivit legii cazul ar trebui judecat la Curtea Supremă, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la Curte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite