Dinescu: „Pun via pe rug la Bruxelles”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lui Mircea Dinescu întreaga poveste cu anularea concesiunii i se pare ciudată. Are chiar şi o comparaţie pentru asta: „Metoda aruncatului pacientului din maşina Salvării”. „Dacă te ocupi de agricultură, vin ăştia şi îţi dau în cap. Este clar că aici este vorba de o răzbunare. Dinescu este printre puţinii fermieri care a luat pământ închiriat de la stat şi a reuşit să facă ceva”, consideră poetul.

Mai mult, susţine Dinescu, întreaga afacere are un iz de răzbunare politică. Personajul-cheie este considerat a fi chiar Nicolae Giugea, şeful Agenţiei Domeniilor Statului, vicepreşedinte al PDL Dolj.

FOTOGALERIE

FOTO Cum a pierdut Dinescu moşia de la sat

FOTO/VIDEO Ospăţ de criză a la Dinescu în memoria lui Sorescu

Mircea Dinescu: “Băsescu ar trebui să fie mai atent cu CNSAS-ul”

„Giugea a încercat şi el, împreună cu alţi afacerişti, să pună pe picioare o exploataţie, depunând un proiect concomitent cu cel depus de mine. Al meu a trecut, al lor a picat. Cum s-a întâmplat? Au şmecherit povestea. O să smulg via, o pun în camion şi o pun pe rug în faţă la Bruxelles", susţine Dinescu.

Intrigat de scandalul mediatic în care este implicat, poetul retrasează sursa ultimelor evenimente negative ce l-au avut în prim-plan în timpul ultimei campanii electorale, când a fost un adversar declarat al actualului preşedinte, Traian Băsescu.

"După 20 de ani m-aş fi aşteptat să primesc o medalie cu toată bezmeticeala mea că am fost unul dintre primii oameni că a anunţat poporul ăsta la televizor că nu mai suntem comunişti şi drept recompensă vor să mă mazilrească de la CNSAS iar acum vor să îmi ia şi statutul de agricultor. Este clar că e o chestiune politică", încheie Mircea Dinescu.

"Sunt devastată de toată mizeria asta. Tot ce am făcut aici nu am făcut pentru noi ci pentru artişti".

Maşa Dinescu, soţia lui Mircea Dinescu

CITEŞTE AICI

FOTO Moşia lui Dinescu, luată de ape înaintea statului

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite