Din celula de la Rahova, Liviu Dragnea se plânge judecătorilor că informaţiile din serialul „Valiza cu documente" s-au scurs de la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea. FOTO Inquam Photos

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, care în prezent execută la penitenciarul Rahova o sentinţa de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul Angajărilor fictive la Direcţia de Protecţia Copilului Teleorman, a deschis în iulie 2019 un proces la Curtea de Apel Bucureşti.

El cere judecătorilor anularea unei rezoluţii a Inspecţiei Judiciare, prin care una dintre plângerile făcute împotriva procurorului DNA, Alexandra Lăncrănjan, care-l anchetează în dosarul Tel Drum, a fost închisă. Inspecţia Judiciară a clasat plângerea să pe 24 iunie 2019, potrivit ziare.com

Dragnea se plânge că procurorul ar fi dat dovadă de rea-credinţă în timpul anchetei sale, fapt ce ar fi dus la vătămarea drepturilor sale procesuale. Reamintim că fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor este cercetat de DNA în dosarul Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudă cu fonduri europene.

Ce invocă Dragnea în plângere

Fostul lider al PSD se plânge că procurorul de caz ar fi efectuat cercetări în cazul Tel Drum, solicitări de înscrisuri şi audieri de martori, deşi infracţiunea de abuz în serviciu ar fi fost prescrisă. Era vorba de infracţiunea de abuz în serviciu în privinţa privatizării frauduloase a Tel Drum, fapta prin care s-ar fi prejudiciat bugetul CJ Teleorman.

Liviu Dragnea a fost cercetat în 2013 pentru această infracţiune, iar faptele au fost clasate iniţial. Procurorul Alexandra Lancranjan a solicitat instanţei infirmarea acestei clasări, în cadrul anchetei Tel Drum. „În ciuda faptului că avea cunoştinţă că infracţiunea privind privatizarea Tel Drum fusese cercetată în cadrul dosarului nr. 337/P/2009, această nu face nicio distincţie şi nicio precizare şi solicită infirmarea rezoluţiei şi redeschiderea urmăririi penale inclusiv cu privire la această fapta. Or, acest aspect considerăm că reprezintă o încălcare flagrantă, cu ştiinţă, a normelor de drept material ori procesual incidente, urmărind şi acceptând vătămarea drepturilor domnului Liviu Dragnea," se arată în cererea de chemare în judecată.

Ce conţine investigaţia OLAF

Un alt motiv invocat de Dragnea este faptul că investigaţiile/rapoartele OLAF realizate în acest caz nu-l vizau pe el, „sub niciun aspect, acesta nefiind persoană vizată în cadrul acestor investigaţii, aşa cum rezultă din documentele pe care le ataşăm."

În sprijinul acestei teze, fostul politician a depus un înscris de la OLAF. Dragnea este nemulţumit de faptul că Alexandra Lancranjan a redeschis acest caz în baza investigaţiilor/rapoartelor OLAF.

"Cum este posibil că procurorul să pornească urmărirea penală împotriva acestuia, cu privire la infracţiunile menţionate mai sus (fraude cu fonduri europene - n.r.), argumentând cu faptul că au apărut elemente noi, respectiv investigaţiile OLAF, în condiţiile în care în sarcina domnului Liviu Dragnea nu s-a reţinut nicio încălcare a vreunui text de lege şi nici nu a făcut obiectul investigaţiei OLAF?", se mai arată în cererea de chemare în judecată.

Menţionăm că dosarul Tel Drum de la DNA se bazează pe o investigaţie OLAF care constată o fraudă masivă cu fonduri europene în domeniul construcţiei de drumuri şi recomandă recuperarea integrală a 21 de milioane de euro. Una dintre fraude se referă la societatea Tel Drum.

De altfel, Liviu Dragnea se judecă la Curtea de Justiţie a UE cu Comisia Europeană tocmai pentru anularea raportului OLAF care constată fraudă cu fonduri europene în dosarul Tel Drum.

Nemulţumit de investigaţia "Valiza"

Nu în ultimul rând, Dragnea arată că are suspiciuni privind anchetă jurnalistică denumită "Valiza", publicată de RISE Project, şi bănuieşte că o parte din informaţii ar fi provenit de la DNA. "Totodată, un alt aspect care ne ridică mari suspiciuni este episodul care a fost lansat în spaţiul public denumit Valiza în ceea ce îl priveşte pe domnul Liviu Dragnea, respectiv documentele care au fost găsite undeva pe proprietatea unui ţăran din Teleorman. Suspiciunie noastre se referă la faptul că în dosarul 986/P/2014 percheziţia informatică a început de peste 4 luni, dar rezultatul percheziţiei nu ne-a fost comunicat nici până astăzi. Pornind de la suspiciunile noastre, am conchis că poate există situaţia în care, în realitate, dacă nu majoritatea, atunci anumite documente care au apărut în conţinutul aşa zisei valize găsită şi predată către RISE Project să fi fost predate dintr-o altă sursă. Considerăm că şi în acest caz trebuie verificate toate aspectele invocate de noi," conchide Liviu Dragnea.

Procesul deschis de Dragnea a primit termen la Curtea de Apel Bucureşti pe 6 noiembrie, potrivit portalului instanţelor, citate de ziare.com

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite