DIICOT: Percheziţii într-un dosar internaţional privind importul de maşini. Prejudiciul este de 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 12 milioane de euro.
Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 12 milioane de euro.

Procurorii DIICOT au efectuat opt percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, în baza a trei mandate europene de anchetă emise de autorităţile franceze în cadrul unei operaţiuni desfăşurate simultan la nivelul a nouă state din UE, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală, spălare a banilor, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale, transmite Agerpres.

"În fapt s-a reţinut că, în perioada 2016 - 2018, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în ceea ce priveşte falsificarea de documente şi efectuarea altor manopere dolosive, pentru a evita plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) în cadrul unor importuri de autoturisme din Germania în Franţa", informează un comunicat al DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate de autorităţile franceze a rezultat implicarea în această activitate infracţională a mai multor persoane fizice şi juridice aflate pe teritoriul României, care, împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional, au creat un carusel, prin intermediul căruia au achiziţionat mai multe autoturisme de lux, preponderent din Germania şi livrate direct în Franţa, deşi scriptic treceau prin firme de tip fantomă situate în alte state, printre care şi România.

Potrivit DIICOT, deşi pe parcursul operaţiunilor, TVA nu era plătită, pe baza unor declaraţii completate în fals se eluda plata acesteia către bugetul statului francez. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 12 milioane de euro.

"Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de valoare (ceasuri şi bijuterii), precum şi suma de 17.500 euro", arată sursa citată.

La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost conduse în vederea audierii cinci persoane.

Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de Eurojust.

Acţiunea din România a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, precum şi jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite