VIDEO Traficanţi de droguri din Centrul Vechi, vizaţi de procurori şi poliţişti. Ce au găsit anchetatorii în urma percheziţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două culturi indoor de canabis, 50 de grame de ciuperci halucinogene, 25 de grame de MDMA cristale, dar şi diferite sume de bani au fost găsite de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi de procurorii DIICOT în urma unor percheziţii care au avut loc, marţi dimineaţă, în Capitală.

Concret, opt percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc, respectiv canabis, MDMA şi ciuperci halucinogene.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate patru kilograme de cannabis şi au fost depistate două culturi indoor de cannabis, cu sisteme complete de întreţinere, preparare, instalaţii de iluminat, de filtrare a aerului, de umidificare, de irigare programată, de reflectare a luminii, de ermetizare şi de încălzire.

De asemenea, au fost ridicate 50 de grame de ciuperci halucinogene, 25 grame de MDMA cristale, 31.700 de lei, 750 de dolari şi 870 de euro, cinci cântare care ar fi fost folosite pentru porţionarea drogurilor, precum şi 15 telefoane mobile şi 15 cartele SIM.

În urma cercetărilor a rezultat că cei 11 membri ai grupării ar fi comercializat drogurile în Bucureşti, în special în Centrul Vechi şi la evenimente muzicale.

Cei în cauză sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infarcţional organizat şi producere si trafic de droguri de mare risc si de risc.  

MDMA este o substanţă psihoactivă empatogenă din familia amfetaminelor. Ea este întâlnită de obicei sub formă de tablete sau capsule numite ecstasy, ce pot conţine de asemenea şi alte substanţe.

Percheziţii la traficanţi de droguri de risc şi de mare risc din Capitală

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite