DIICOT, despre proiectul de buget: Fondurile alocate nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii.  Este pusă în pericol finalizarea unor dosare

DIICOT, despre proiectul de buget: Fondurile alocate nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii.  Este pusă în pericol finalizarea unor dosare

Pentru a nu fi debranşate de la utilităţi, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţine că fondurile alocate prin proiectul de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs. Instituţia susţine că după plata datoriilor, suma rămasă îi permite funcţionarea pentru cel mult şase luni.

“Fondurile alocate în proiectul curent de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs.
În proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul II “Bunuri si servicii” publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, suma alocată pentru D.I.I.C.O.T. este în cuantum de 14.500.000 lei, din care 2.000.000 lei reprezintă fondul de flagrant, conform art. 20 din OUG 78/2016, sumă ce nu poate fi utilizată pentru plăţi de bunuri si servicii.
Având în vedere faptul că pentru buna desfăşurare a activităţii D.I.I.C.O.T. sunt necesare credite bugetare in sumă de aproximativ 1.500.000 -1.600.000 lei/luna, rezultă faptul că, într-un an, sunt necesare credite în sumă de 18.000.000 -19.000.000lei.
Menţionăm că, la data de 31.01.2019, D.I.I.C.O.T. înregistrează debite în sumă de 3.595.374,59 lei, astfel că, după achitarea acestora, creditele ramase vor asigura funcţionarea instituţiei pentru o perioadă de cel mult 6 luni.
Datorii semnificative se înregistrează şi la plata serviciilor poştale, de telefonie fixă şi mobilă, servicii de curăţenie, service-uri auto si întreţinerea si funcţionarea echipamentelor.
Un alt aspect pe care îl aducem in atenţie este acela că societăţile care furnizează utilităţi (energie electrică, gaze naturale, apă, canal şi salubrizare) au emis somaţii pentru debranşare de la aceste utilităţi, în condiţiile în care activitatea D.I.I.C.O.T. se defăşoară în 42 de locaţii.
Pentru a nu fi debranşate de la utilităţi, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii, iar în unele cazuri, tot din fonduri proprii s-au achiziţionat materiale necesare desfăşurării activităţii.
O altă cauză care conduce la blocarea activităţii instituţiei o reprezintă faptul că, până la data de 06.02.2019, nu au fost efectuate deschiderile de credite pentru luna ianuarie, deşi DIICOT a transmis numeroase solicitări atât ordonatorului principal de credite cât şi Ministerului Finanţelor Publice. Ca şi consecinţă, instituţia se află în imposibilitatea achitării la timp a facturilor curente, precum si a celor restante”, arată DIICOT.
Reamintim că, în proiectul de buget pentru acest an, sunt prevăzuţi mai puţini bani pentru DIICOT şi DNA. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: