DNA: Firma RCS&RDS, pusă sub acuzare pentru dare de mită şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RCS&RDS
RCS&RDS

Firma RCS&RDS a fost pusă sub acuzare acuzare pentru dare de mită şi spălare de bani, potrivit DNA.Reprezentanţii DIGI Communications, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, au anunţat miercuri că nu consideră că ancheta iniţiată de procurori va reprezenta o interferenţă semnificativă în ceea ce priveşte operaţiunile curente şi au anunţat că vor coopera în cadrul anchetei.

UPDATE Societatea  RCS & RDS SA a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA  pentru dare de mită şi spălare de bani în dosarul drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I în sezoanele din 2008 până în 2011.

În acelaşi dosar au mai fost puşi sub acuzare, directorul general al RDS & RCS, Serghei Bulgac, pentru spălare de bani şi firma Bodu SRL, controlată de fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. De asemenea, societatea Integrasoft SRL, care a fost controlată de RCS&RDS, este acuzată de complicitate la spălare de bani.

Cine mai este cercetat în acest dosar

În acet dosar au mai fost puşi sub acuzare, pe 5 mai 2017, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, cercetat sub control judiciar pentru că ar fi luat mită 3,1 milioane de euro de la fostul administrator al RCS&RDS Ioan Bendei, în schimbul cedării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I în sezoanele din 2008 până în 2011. Ioan Bendei a fost pus sub acuzare pentru dare de mită, iar alţi doi şefi din aceeaşi firmă sunt cercetaţi pentru dare de mită şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Procurorii i-au mai pus sub acuzare pe Alexandru Oprea, la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită şi pe Mihai Dinei, coordonatorul activităţii juridice a aceleiaşi companii, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Fiul lui dumitru Dragomir, Bogda Dumitru, este acuzat în această cauză pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, iar Florin Bogdan Bădiţă, administratorul unei firme, este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Acuzaţiile procurorilor DNA

Potrivit unui comunica DNA,; în perioada aprilie 2009 - mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), ar fi pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, administrator RCS & RDS, în scopul atât de a îndeplini cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum şi de a îndeplini acte contrare acestora.

„Banii respectivi, au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. şi consorţiul constituit din două societăţi comerciale, printre care şi societatea administrată de suspectul Bendei Ioan”, acuză DNA.

Această sumă de bani ar fi fost disimulată ulterior, sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune încheiat între Bodu SRL (controlată de Dumitru Dragomir) şi compania de televiziune prin cablu.

Cum s-ar fi derulat afacerea

Procurorii mai explică că în cursul anului 2008, la nivelul L.P.F. s-a organizat o licitaţie având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiţiei Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiţionale 2008-2009, 2009-2010 şi 2010-2011. DNA a prezentat faptele în concret:

  • În urma desfăşurării licitaţiei cu strigare, consorţiul de firme menţionat anterior a fost declarat câştigător, preţul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA).
  • În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat L.P.F. acordarea unor condiţii contractuale mai avantajoase.
  • În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-şi interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligaţiilor contractuale ale consorţiului, a solicitat reprezentanţilor companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla.
  • Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susţină interesele SC RCS & RDS SA la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de preşedintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiţă Florin-Bogdan şi compania administrată de suspectul Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune.
  • Conţinutul contractului a fost anume conceput de părţi astfel încât să creeze aparenţa unei asocieri tipice şi să mascheze cât mai bine voinţa lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită.
  • În baza acestui contract, în perioada 18.08.2009 - 10.05.2011, compania de televiziune prin cablu a plătit SC Bodu SRL, în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei).
  • În perioada 2015-2016, părţile implicate în încheierea contractului de asociere în participaţiune, au acţionat pentru „spălarea” şi „curăţarea” sa de caracterul infracţional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia.
  • Astfel, între cele trei societăţi comerciale au fost încheiate mai multe contracte, părţile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participaţiune un caracter licit, în special în privinţa sumei de 3.100.000 euro, plătită în condiţiile de mai sus.
  • Aceste operaţiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către SC RCS & RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.


„De menţionat este faptul că, în acest demers infracţional a fost implicat, pe lângă celelalte persoane amintite în comunicatul anterior şi suspectul Serghei Bulgac care a cunoscut detaliile acestui «parteneriat» şi a semnat diverse documente încheiate în numele şi în interesul SC RCS & RDS SA”, acuză procurorii DNA.

Anunţul Digi Communications

Reprezentanţii  Digi Communications NV este o companie înregistrată în Olanda prin intermediul căreia omul de afaceri Zoltan Teszari controlează cea mai mare afacere, compania RCS & RDS, ce deţine cea mai mare reţea de cablu TV din România şi a patra companie de telefonie mobilă, Digi Mobil, potrivit News.ro.

În aprilie, compania a anunţat că se listează pe Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB). În 16 mai, acţiunile companiei au început să fie tranzacţionate. Tot în 16 mai, directorul general al RCS & RDS, Serghei Bulgac, a fost înştiinţat cu privire la efectuarea urmăririi penale de către DNA într-un dosar în care este suspectat de spălare de bani, potrivit comunicatului.

”Posibilitate întâmplării acestui lucru pe parcursul desfăşurării anchetei DNA a fost anticipată şi adusă la cunoştinţa investitorilor în cadrul prospectului. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei şi consideră că RCS & RDS S.A. şi actualii şi foştii membri ai conducerii sale au acţionat corect şi în conformitate cu legea. În prezent societatea nu anticipează că investigaţia va reprezenta o interferenţă semnificativă în ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor sale curente”, se arată în comunicatul publicat miercuri de companie.

Potrivit companiei, DNA a anunţat în mod oficial, în 5 mai, actuali şi foşti membri ai conducerii RCS & RDS, cu privire la efectuarea urmăririi penale faţă de aceştia, în calitate de suspecţi în legatură cu săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi spălare de bani, în legătură cu un contract de asociere încheiat în anul 2009 între RCS & RDS S.A. şi Bodu.

Listarea pe bursă Listarea DIGI este cea mai mare listare privată din istoria BVB. Preţul acţiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei pe acţiune, la acest preţ, valoarea ofertei fiind de peste 944 milioane lei (207 milioane euro). Anterior, recordul era deţinut de MedLife, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii medicale private din România, care a reuşit anul trecut să strângă din piaţă 230 milioane lei (50,9 milioane euro) de la investitori.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite