DGA: Un poliţist a denunţat două persoane care voiau să-i dea mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politisti

Două persoane - în vârstă de 21, respectiv 42 de ani - au fost reţinute după ce au fost prinse în flagrant de ofiţerii de la Direcţia Generală Anticorupţie când încercau să mituiască un poliţist de la Brigada Rutieră.

În ziua de 5 martie, un agent de poliţie din cadrul DGPMB - Brigada Rutieră a formulat un denunţ la sediul DGA din care rezulta faptul că două persoane, una dintre acestea implicată în luna octombrie 2018 într-un accident rutier, i-au oferit, cu titlu de mită, suma de 300 euro, pentru a nu dispune măsurile legale în cauză", informează un comunicat al DGA transmis, joi, Agerpres.

Denunţul a fost înaintat de îndată unităţii de parchet competente, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant, în timpul căreia cei doi bărbaţi au fost surprinşi oferind suma 100 euro şi 900 de lei poliţistului, pentru ca acesta să nu îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu, respectiv constatarea săvârşirii unor contravenţii privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru a nu dispune măsura reţinerii permisului de conducere.

Persoanele prinse în flagrant au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde, în urma audierilor, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Operaţii şi Serviciului Tehnic din cadrul - Structura Centrală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite