Dezvăluirea ucisă de şantajul Antenei. Investigaţia jurnalistică, arma presiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şantajul exercitat de directorul Antena 1, Sorin Alexandrescu, la adresa directorului RCS-RDS a compromis ceea ce părea o promiţătoare investigaţie de presă: contractul dintre Mitică Dragomir şi RCS-RDS, aparent total defavorabil operatorului de cablu

Asocierea dintre firma lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, şi compania de cablu RCS-RDS a fost încheiată pe 15 august 2009, la un an şi jumătate după ce consorţiul format de RCS-RDS şi Antena Group a câştigat licitaţia organizată de Liga Profesionistă de Fotbal, condusă de acelaşi Dumitru Dragomir, pentru transmiterea meciurilor din Liga I. 

Contractul de asociere a fost publicat prima dată de către Mugur Ciuvică, un apropiat al trustului Antena şi şeful Grupului de Investigaţii Politice, chiar în momentul în care Sorin Alexandrescu, directorul Antena 1, era audiat de procurori sub acuzaţia de şantaj. Obiectul şantajului era chiar publicarea respectivului contract. 

Contractul original arată că RCS-RDS investea o sumă de 1,7 milioane într-un imobil deţinut de firma Bodu SRL pentru renovare şi compartimentare, urmând ca apoi imobilul să fie folosit pentru organizarea de evenimente, nunţi, botezuri etc. Clauzele contractuale arătau o diferenţă uriaşă, în defavoarea RSC-RDS, între efortul investiţional al fiecărui partener şi modul în care erau împărţite roadele asocierii. Acest fapt l-a făcut pe Sorin Alexandrescu să afirme făţiş, către Ioan Bendei, directorul RCS-RDS pe care îl şantaja, că asocierea este de fapt o mită pe care operatorul de cablu a oferit-o lui Mitică Dragomir, ca recompensă pentru obţinerea drepturilor de televizare. 

MECANISMUL ŞANTAJULUI

Documentele aflate la instanţă – referatul procurorilor şi motivarea sentinţei de arestare a lui Alexandrescu –

arată însă că Sorin Alexandrescu nu vorbea despre cele 1,7 milioane de euro din contractul iniţial, ci de o sumă dublă investită de RCS-RDS, mai exact 3,5 milioane de euro. Din motivarea sentinţei rezultă că Alexandrescu deţinea nu doar contractul iniţial, ci şi actele adiţionale prin care a fost majorată suma investită. Deşi e rezonabil de presupus că Mugur Ciuvică a primit documentele de la Antena 1, acesta nu a publicat şi actele adiţionale la contract. 

Sentinţa de arestare a lui Sorin Alexandrescu mai devoalează un aspect interesant: cum funcţiona mecanismul şantajului. În timp ce Alexandrescu negocia cu directorul Ioan Bendei, în schimbul nepublicării anchetei, încheierea contractului de preluare a Antenelor pe satelit de către RCS-RDS, o altă entitate a grupului Intanct mima documentarea jurnalistică. Dan Matiescu, directorul Intact Publishing, divizia care tutelează cotidianul „Jurnalul Naţional“ şi revista „Income Magazin“, trimitea adrese la RCS-RDS şi la Bodu SRL, în care solicita clarificări privind acordul de asociere dintre cele două. 

Instanţa a considerat acest demers ca un  factor suplimentar de presiune ce avea darul de a atrage succesul operaţiunii de şantaj. „Inculpatul (Sorin Alexandrescu – n.r.), în loc să îşi dea acordul pentru difuzarea materialelor de presă în scopul informării publicului, a înţeles să dobândească prin aceasta avantaje financiare în mod ilicit, prin constrângerea părţii vătămate (Ioan Bendei – n.r.) să accepte condiţiile care i-au fost impuse“.

Mitică Dragomir a dezvăluit şi cum au ajuns documentele asocierii la Grupul Intact: „Garda Financiară, care mi-a făcut un control acum o lună şi jumătate, le-a dat contractul celor de la Intact. Sunt sigur de asta. Altfel nu aveau de unde să îl obţină. Garda Financiară a verificat toate actele din ultimii 5 ani, soldat cu o amendă de 3.000 de lei.  Apoi a venit iar controlul şi a cerut doar  contractul cu RCS-RDS“. 

IMOBILUL, MODERNIZAT CU BANII RCS-RDS

Contractul iniţial dintre Bodu SRL şi RCS-RDS, semnat în august 2009, conţine prevederi ce ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte aportul asociaţilor şi „dividendele“ ce li se cuvin. Practic, din acest contract, firma lui Dumitru Dragomir primeşte 1,7 milioane de euro, sumă majorată prin acte adiţionale la 3,5 milioane de euro, în timp ce RCS-RDS câştigă o iluzorie publicitate la evenimentele organizate în imobil.

Să vedem însă în ce constă contractul. La punctul 2 (obiectul contractului) se prevede că asocierea între RCS-RDS şi Bodu SRL s-a făcut „în vederea modificării imobilului şi exploatării de către firma Bodu SRL în scopul organizării de evenimente“. 

Imobilul consta într-o suprafaţă de 8.500 de metri pătraţi şi o clădire care a fost apoi compartimentată în şase saloane de petrecere. În schimbul banilor investiţi, RCS-RDS ar avea asigurată promovarea brandului şi a serviciilor RCS-RDS în cadrul evenimentelor ce se vor desfăşura în imobilul lui Dumitru Dragomir. 

TOTUL ÎI RĂMÂNE LUI MITICĂ

Punctul 2.5 din contract este construit în aşa fel, încât arată cât de dezavantajos este pentru compania de cablu acest contract de „publicitate“. „Părţile convin ca imobilul şi amenajările rezultate ce se vor realiza vor constitui proprietatea exclusivă a firmei Bodu SRL“. Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS pare să nu fi avut prea multe pretenţii în schimbul celor 3,5 milioane de euro. În contract s-a trecut faptul că firma Bodu SRL va asigura gratuit promovarea brandului RCS-RDS, iar timp de trei ani va plăti către RCS-RDS 5% din profitul net provenit din exploatarea imobilului amenajat din banii companiei de cablu. Interesant e că procentul de 5% nu este condiţionat de o anumită sumă, astfel că, dacă firma Bodu nu înregistrează profit, nu plăteşte nimic către RCS-RDS.

Clauzele contractuale continuă să fie total în defavoarea companiei care investeşte 3,5 milioane de euro. „RCS-RDS nu va avea niciun moment dreptul de a solicita returnarea sumei plătite şi nici vreun drept real sau de creanţă asupra imobilului“. Practic, RCS-RDS a investit 3,5 milioane de euro în imobilul firmei lui Dumitru Dragomir, dar nu are niciun drept.

FIRMA LUI DRAGOMIR ARE O SINGURĂ OBLIGAŢIE

Contractul dintre RCS-RDS şi firma lui Dumitru Dragomir are un capitol şi de drepturi şi obligaţii. Singura obligaţie serioasă pe care o are firma şefului Ligii Profesioniste de Fotbal este aceea de a pune imobilul la dispoziţia RCS-RDS, gratuit, o dată pe an, iar în rest la „preţuri avantajoase“, fără a intra în detalii.

MITICĂ DRAGOMIR: „VREŢI SĂ FAC PUŞCĂRIE?“

Contractul dintre firma lui Dumitru Dragomir şi RCS-RDS conţine şi acte adiţionale, care prelungesc durata contractului şi suplimentează suma investită. „Adevărul“ a încercat să le obţină, spre a vedea dacă aceste acte adiţionale îmbunătăţesc şi beneficiile pe care RCS-RDS ar urma să le obţină din urma asocierii. 

Contactat telefonic, Dragomir nu a negat existenţa acestor documente. „Nu pot să vă dau actele adiţionale. Sunt confidenţiale, nu am voie să le fac publice. Ce, vreţi să fac puşcărie pentru asta?“, a fost răspunsul lui Dumitru Dragomir. Nici compania RCS-RDS nu a părut dispusă să vorbească despre acest contract sau de actele adiţionale. „Îmi pare rău, va trebui să întreb mai sus. Nu ştiu despre ce e vorba“, a spus iniţial Cristina Nicoară, PR la RCS-RDS. Ulterior, aceasta a transmis că până la închiderea ediţiei nu va putea da un răspuns.

RECURSUL E JOI

Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor discuta joi recursul la decizia de arestare preventivă a lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, acuzat de şantaj. Conducerea Tribunalului a programat recursul, după ce magistratul Elena Zamfir, de la Judecătoria Sectorului 1 şi-a motivat decizia de arestare. 

3,5 milioane de euro  a investit RCS-RDS în afacere lui Mitică Dragomir, fără să primească mare 

lucru în schimb.

RECLAMA E SUBLIMĂ, DAR LIPSEŞTE CU DESĂVÂRŞIRE

Crystal Palace Ballrooms, complexul deţinut de una dintre firmele lui Dumitru Dragomir, se află în cartierul bucureştean Rahova, lângă Piaţa de flori. Sunt 9.000 de metri pătraţi, cu o parcare uriaşă şi o clădire în care sunt amenajate şase săli de evenimente. 

Se organizează aici de la nunţi şi botezuri, până la conferinţe şi petreceri private, „file de destin care, la Crystal Palace Ballrooms, devine o peliculă cinematografică“, după cum suntem asiguraţi pe pagina de internet. Aşadar, condiţii bune, doar nu degeaba a dat compania RCS-RDS 3,5 milioane de euro pentru reamenajare, cerând la schimb să i se facă publicitate în timpul evenimentelor. 

image

ŞASE SĂLI FRUMOASE

Pentru a vedea ce şi cum, ne-am insinuat în pielea unui cetăţean care vrea să facă nuntă şi cere să i se arate condiţiile, să vadă omul unde îşi aduce neamurile şi cu ce le tratează. O tânără amabilă ne-a prezentat, pe rând, cele şase săli, toate aranjate după acelaşi tipar: mochetă colorată pe jos, tapet pe pereţi şi un candelabru cât toate zilele atârnat de mijlocul tavanului. Spaţiu pentru formaţie, spaţiu pentru dans, lucru de calitate, dar tot e greu de crezut că toată amenajarea asta a sărit de 3 milioane de euro.  

Şi chiar dacă a sărit, unde e reclama care se dă la schimb? La banii ăştia te aştepţi să vezi bannere cu „Abonaţi-vă la RDS“ pe pereţi şi să ţi se servească sarmalele în antene de satelit. Nimic, nici urmă de reclamă, dar am zis să facem şi o întrebare. „Doamnă, să nu mă trezesc la nuntă cu vreo reclamă la RDS pe pereţi, ştiţi, cu scandalul care este acuma“. „Nu va fi nicio reclamă, staţi liniştit. Nu punem reclame“, m-a asigurat „event managerul“. 

Ca ziarist, pot să spun că am plecat cât de cât lămurit despre ce a însemnat, de fapt, investiţia RCS-ului în firma lui Mitică Dragomir, dar ca viitor ginerică parcă am încercat un uşor regret. Mi-aş fi lăsat neamurile cu gura căscată când le-aş fi spus că ditamai compania a plătit peste 3 milioane de euro ca să-şi facă reclamă la nunta mea.

RCS – Antena – Mitică, un cerc vicios

Pe vremuri firme-prietene, Intact şi RCS-RDS şi-au unit forţele pentru licitaţia din 2008 a drepturilor TV din Liga I. Oferind puţin peste 100 de milioane de euro, companiile s-au impus în lupta cu Realitatea TV şi Kanal D, câştigând la pas disputa. Meciurile din campionatul românesc se vedeau pe Antena 1 şi pe GSP TV, postul lansat cu fast de Intact, şi care era transmis în exclusivitate pe RCS-RDS. 

Peste doar un an, societatea de cablu a înfiinţat postul DigiSport şi a început achiziţionarea meciurilor din cele mai importante campionate europene, atrăgând şi nume cu greutate din presa sportivă. La următoarea licitaţie pentru drepturile TV, cea din 2011, „cabliştii“ de la RCS-RDS au renunţat la orice parteneriat, au scos din grilă GSP TV şi au mers pe cont propriu, concurând cu Romtelecom şi Antena 1.

Iniţial, cele trei companii au cumpărat câte un pachet de meciuri, adică trei partide pe etapă, lăsându-l cu ochii-n soare pe Mitică. „Mi-aţi tras-o!”, a spus Dragomir după prima licitaţie. În scurt timp, şeful de la Ligă a anunţat că a întors cărţile din nou în favoarea sa. RCS-RDS a pus pe masă încă 55 de milioane de euro, bani cu care şi-a asigurat şi cele şase pachete de meciuri rămase disponibile. În total, tranzacţia a depăşit din nou 100 de milioane de euro.

SCANDALUL DIN 2011

Licitaţia pentru drepturile TV din 2011 a stârnit mari suspicuni. Pentru că ultimele şase pachete de meciuri n-au fost acordate prin licitaţie şi nici măcar încredinţate direct celor de la RCS-RDS, ci prin intermediul unei firme obscure, Capital Properties. 

Aceasta avea doi angajaţi la acea vreme şi era condusă de un anume Mihai Corbu, care susţinea că e prieten atât cu Mitică Dragomir, cât şi cu reprezentanţii RCS-RDS. Cert e că această firmă a încasat 2,2 milioane de euro pentru intermedierea tranzacţiei, iar unii patroni din Liga I, în frunte cu Gigi Becali, au spus că de fapt aceşti bani au ajuns la Mitică. „O ciordeală ieftină, asta a fost atunci“, a zis şi Ioan Niculae de la Braşov. (Alexandru Ştefan)

Şefii de cluburi tac

Chiar dacă ultimul scandal izbucnit în România implică direct drepturile de televizare pentru meciurile din Liga I, cluburile din primul eşalon au evitat, până acum, să vorbească despre acest caz. „Adevărul“ i-a contactat pe oficialii mai multor grupări, precum Oţelul, CFR Cluj, FC Vaslui şi Steaua, dar, invariabil, răspunsul a fost acelaşi: „Nu comentez“. 


Citeşte totul despre cazul de şantaj în care este implicat Sorin Alexandrescu, directorul Antenelor

Vocea Rusiei: „Dacă nu se întâmplă o minune, trustul de presă al lui Dan Voiculescu va fi eutanasiat”

Într-un comentariu publicat de portalul apropiat de Kremlin se constată că lupta dintre echipa lui Traian Băsescu şi „mogulii cei răi” se apropie de sfârşit.

Motivarea judecătorilor. Voiculescu ştia de şantajul directorului Antenelor: „Cum merge treaba cu RCS-ul?“ Alexandrescu: „Deja avem pe post“

Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au motivat decizia de arestare preventivă a şefului Antena Group. Printre altele, aceştia susţin că există indicii temeinice care arată că Sorin Alexandrescu a săvârşit acţiunea de şantaj, profitând de funcţia sa. Joi, magistraţii Tribunalului Bucureşti vor discuta recursul formulat de avocaţii lui Alexandrescu la decizia Judecătoriei de arestare preventivă pentru 29 de zile a acestuia.

VIDEO Şantajul cu promo la TV. Cum punea Sorin Alexandrescu presiune pe şeful RCS-RDS

Şeful Antena Group a dat comandă de un clip publicitar special pentru operaţiunea de şantaj asupra lui Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS. Promo pentru "ancheta jurnalistică" a rulat mai multe zile pe postul TV Antena 1.

 

Şantajul în presa din România. Cele mai răsunătoare cazuri din ultimul deceniu

Presupusul şantaj pus în practică de Sorin Alexandrescu, şeful Antena Group, la adresa lui Ioan Bendei, administratorul companiei RCS-RDS, nu este o premieră în presa din România. În ultimii ani, s-au consumat mai multe cazuri similare cu cel care a condus la arestarea preventivă a lui Alexandrescu, toate având în comun implicarea unor personaje aflate în fruntea unor trusturi de presă. Este, de fapt, confirmarea unei tendinţe: în presa română de astăzi şantajul nu este apanajul ziariştilor de rând, ci al directorilor sau chiar al patronilor de trusturi media. “Adevărul” vă prezintă o scurtă descriere a celor mai răsunătoare cazuri de şantaj din ultimii ani.

Scandalul de şapte milioane de euro între RCS-RDS şi Antena Group. Peste un milion de telespectatori ar fi afectaţi

Scandalul dintre compania RCS-RDS şi Antena Group s-a declanşat anul trecut, în aprilie, atunci când distribuitorul de televiziune prin cablu a anunţat că nu va mai transmite posturile Antena 1 şi Antena 3 pe platforma  Digi TV. Motivul a fost suma de şapte milioane de euro pe an cerută de Antena Group de la firma RCS-RDS.

STENOGRAME Sorin Alexandrescu, arestat. Cum îl implora şeful Digi pe omologul de la Antene să nu-l şantajeze

Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group, televiziune deţinută de Dan Voiculescu, a fost arestat pentru 29 de zile. Alexandrescu este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe Ioan Bendei, administratorul RCS-RDS, societate care deţine şi grupul de televiziuni Digi. Decizia nu este definitivă, însă până la judecarea recursului acesta va sta în arestul Poliţiei Capitalei.

Sorin Alexandrescu, directorul  Antena TV Group, reţinut pentru şantaj. Dumitru Dragomir audiat în dosar: „Lupta e între doi elefanţi“

Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, televiziune deţinută de Dan Voiculescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru şantaj. El este acuzat că l-ar fi constrâns pe administratorul RCS-RDS să semneze un contract în condiţii impuse de el. Administratorul, care este şi denunţător în dosar, ar fi fost şantajat că dacă nu semnează contractul vor fi publicate în presă acte compromiţătoare despre el.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite