Dezbatere Adevărul Live despre religia în şcoli şi pericolul „Religarhiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Religia face parte din trunchiul comun ar curriculei, fiind materie obligatorie, nu opţională FOTO Adevărul
Religia face parte din trunchiul comun ar curriculei, fiind materie obligatorie, nu opţională FOTO Adevărul

Scriitorul Vasile Ernu şi Eugen Ciurtin, cercetător la Institutul pentru Istoria Religiilor din cadrul Academiei Române, au discutat la Adevărul Live, pornind de la  protocoul încheiat de ministerul Educaţiei şi BOR, despre rolul religiei în educarea copiilor şi despre neutralitatea statului în raport cu toate cultele religioase.

"În general, încerc să nu mă poziţionez pe o critică foarte dură a bisericii, este şi o vină a statului aici. Există o tendinţă deseori întâlnită în mediile laice de a ataca biserica, e facil. Trebuie să împărţim vina, BOR nu face lucrul acesta programat, o face din natura instituţiei şi a misiunii pe care o are. De asemenea, este şi nivelul de educaţie, avem tendinţe conservatoare, un anumit tip de misticism. Biserica nu este atât de unitară pe cât ne pare nouă la prima vedere. Statul trebui să menţină controlul. În acest protocol dintre Ministerul Educaţiei şi Patriarhie privind predarea religiei în şcoli, vedem modul în care statul cedează", spune Vasile Ernu. 

El mai spune că istoria bisericii este de fapt o lungă istorie a concubinajului dintre stat şi biserică. "De ce să nu controlezi o maşinărie atât de puternică ce poate să-ţi aducă voturi", spune Ernu.

"Există protocoale şi pentru alte activităţi, precum protocolul pentru predarea şahului în şcoli, dar asta este altceva. Se pune problema că celelalte culte ar fi fost prejudiciate în cazul protocolului dintre stat şi BOR", spune Eugen Ciurtin.

"Noi nu am ajuns nici măcar la nivelul anilor '30 în ceea ce priveşte dezbaterea religioasă. Dacă noi nu avem în spaţiul public un mod de a înţelege dimensiunea culturală a religiei, pierdem. Şi cultele şi militanţii atei aui nevoie de acest spaţiu comun, de aeea am convenit că vom relua această dezbatere", mai spune el. Ciurtin spune că trebuie să regăsim respectul pentru celălalt şi pentru persoane cu alte valori decât ale noastre.


Noul protocol încheiat între Patriarhie şi Ministerul Educaţiei nu rezolvă problema elevilor care refuză să meargă la orele de religie. Elevii ar trebui să aibă la dispoziţie un curs alternativ în cazul în care se retrag de la opţionalul devenit cutumă.

Patriarhia trebuie consultată în ceea ce piveşte structura examenului de certificare a competenţelor profesionale ale absolventului de învăţământ teologic ortodox preuniversitar, profesorii de Religie sunt numiţi cu binecuvântarea chiriarhului (reprezentantul Patriarhiei), iar şcolile au obligaţia legală de a asigura respectarea convingerilor, valorilor şi simbolurilor religioase. Acestea sunt doar câteva dintre punctele principale din Protocolul de colaborare între Ministerul Educaţiei, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte care vizează predarea Religiei (cultul ortodox) în învăţământul preuniversitar şi organizarea învăţământului teologic ortodox preuniversitar şi universitar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite