Destăinuirile poliţistului care a coordonat ancheta de la Colectiv. Braţul lung al legii, „ars“ de corupţie VIDEO
0
Luni întregi poliţiştii de la Omoruri au mers la Clubul Colectiv pentru cercetarea la faţa locului, care s-a făcut „la lampă”. Şi chiar dacă au trebuit să analizeze fiecare centimetru din clubul făcut scrum, ofiţerii şi-au făcut timp să meargă zi de zi şi la spitalele unde erau internate victimele incendiului pentru a se interesa de starea lor.
În peste 20 de ani de carieră a prins şi anchetat criminali periculoşi ale căror fapte au şocat întreaga ţară. Printre aceştia se numără şi Konstantinos Passaris, unul dintre cei mai cruzi criminali ai Greciei. Comisarul şef Florian Eniţă a participat şi la cercetarea la faţa locului în cazul „Caracal” şi l-a audiat în mai multe rânduri pe criminalul Gheorghe Dincă. Nici unul dintre aceste cazuri, însă, nu i-a lăsat urme adânci în suflet precum tragedia de la Colectiv. În cadrul acestei anchete a avut misiunea de a coordona cercetarea la faţa locului (CFL).
CFL cu lămpi
„Pe 30 octombrie la ora 22.30, eram acasă. Era o seară normală, nu se prefigura nimic deosebit. La un moment dat, am luat telecomanda şi am început să butonez televizorul. Aşa am văzut ce se întâmpla în Colectiv. M-am echipat şi am plecat într-acolo. Ulterior am aflat că toţi colegii mei au făcut acelaşi lucru. Nu a fost nevoie să sune cineva după noi. Ne-am întâlnit în curte. După ce au fost duşi toţi răniţii la spitale, am intrat în club. Ceea ce m-a impresionat a fost imaginea cu cele 26 de cadavre, aliniate de o parte şi de alta. Erau foarte tineri, prea tineri!”, povesteşte comisarul şef Florian Eniţă.
Împreună cu echipa a început cercetarea la faţa locului. Din când în când, anchetatorii ieşeau din clubul în care mirosea a carne arsă să ia o gură de aer. Se vorbea foarte puţin. Toată lumea ştia ce are de făcut. „Am rămas în curte – era o linişte deplină, nu mai era nimeni, plecaseră salvările şi maşinile de pompieri. La un moment dat, s-a auzit un telefon. Mai târziu altul... când, şi când se mai auzea câte un telefon mobil căzut din buzunarele victimelor... de la cei care probabil au ajuns la spital. Îmi era greu să văd cum sună telefoanele victimelor care nu mai puteau să răspundă”, îşi mai aminteşte ofiţerul.
Spre răsărit, toate cadavrele au fost ridicate şi duse la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie. „După autopsie s-a făcut recunoaşterea cadavrelor cu familiile acestora. Nu vă puteţi da seama ce a fost acolo... O durere extraordinară”, continuă Eniţă. Cât îi priveşte pe răniţi „am avut colegi care au ţinut în permanenţă legătura cu aceştia. Fiecare avea câte un spital în grijă, tot timpul trecea pe la spital, se interesa de starea pacienţilor, de ce au aceştia nevoie...”.
Din punct de vedere emoţional cu siguranţă a fost cel mai greu caz din carieră Comisar-şef Florian Eniţă Serviciul Omoruri
În acelaşi timp, fiecare poliţist de la Omoruri mergea zi de zi la clubul Colectiv. Cercetarea la faţa locului a fost lungă şi grea. Aproximativ trei luni anchetatorii au studiat fiecare centimetru din clubul făcut scum. „A durat câteva săptămâni, a durat foarte mult pentru că aşa cum aţi văzut în interior nu este niciun fel de lumină naturală, dotările tehnice pe care le avem noi nu se compară cu ale dumneavoastră, şi a trebuit să luăm fiecare sector în parte – s-a sectorizat tot clubul, şi luam fiecare sector în parte cu mare atenţie, să nu ne scape ceva de acolo, şi,v-am spus, destul de greu, pentru că nu aveam lumină. Foloseam generator electric şi lămpi pentru a crea un pic de lumină să putem să ne facem treaba”, declară comisarul-şef.
Are doi copii adolescenţi acasă. „După ce au văzut ce s-a întâmplat la Colectiv au renunţat să mai meargă în cluburi. Preferă spaţii deschise şi parcurile. Au realizat că există pericolul oricând să se întâmple din nou aşa ceva”, mai mărturiseşte Florian Eniţă.
Există viaţă după Colectiv? Dar dreptate? Supravieţuitorii încă aşteptă răspunsul justiţiei
Supravieţuitorii suferă nu doar din cauza rănilor şi amintirilor tragediei de acum patru ani, ci şi pentru că încă aşteaptă ca justiţia să găsească şi să pedepsească vinovaţii. Braţul lung al legii pare şi el „ars” de corupţie şi incompetenţă. Recompensă morală, asta ar primi supravieţuitorii şi rudele victimelor, dacă cei vinovaţi ar fi pedepsiţi. „Pentru victime, este foarte important să ştie că vinovaţii au plătit. Este un sentiment de dreptate”, arată psihologul Keren Rosner.
O parte dintre supravieţuitori au rămas cu cicatrici grave şi dizabilităţi permanente. „Pentru cei care au rămas cu o dizabilitate fizică, este greu pentru că de fiecare dată când îşi văd corpul, îşi amintesc de ce s-a întâmplat. Dacă nu poate să facă un lucru pe care îl faceau înainte, la fel. Şi au o stare de revoltă, de nefericire”, susţine psihologul. La suferinţa lor se adaugă şi impactul afectiv al tragediei, care a fost unul puternic colectiv, cu ecou în întreaga societate. „Travaliul suferinţei prin care au trecut persoanele care au trecut prin tragedie, dar şi cei care s-au implicat în salvarea victimelor, pot să dezvolte stres posttraumatic, care se manifestă prin amintiri repetitive, gânduri despre cum ar fi putut acţiona, acompaniate de sentimente de vinovăţie, revoltă, neputinţă, regret, tristeţe, care comportamental se pot manifesta prin retragere, renunţare, sau prin nervozitate, violenţă, irascibilitate sau coşmaruri. Supravieţuitorii şi salvatorii au nevoie de terapie pe o perioadă lungă de timp, de la câteva luni, la câţiva ani”, mai arată Rosner.
Supravieţuitorii şi supravieţuitoarele tragediei din Colectiv suferă, uneori în tăcere, marcaţi de suferinţa trăită, alteori, alături de cei dragi şi refuză totodată să mai fie o „minge de ping pong” între autorităţile statului. „Am supravieţuit la peste 1.400 de grade Celsius, înconjurată de flăcări”, spunea acum patru zile una dintre supravieţuitoarele incendiului din Colectiv, Tedy Ursuleanu. Aceasta poveşteste cum acum patru ani s-a trezit pe un pat de spital cu degetele amputate, muşchii atrofiaţi, fără voce şi nimic nu părea să aibă logică. Şi alte zeci de persoane rănite au avut de suferit. Multe dintre ele s-au infectat în spitale, unde ar fi trebuit să fie tratate şi vindecate. „Sunt rezultatul multor intervenţii chirurgicale, munca a zeci de cadre medicale, a sute de ore de psihoterapie şi kinetoterapie”, mai scria Tedy Ursuleanu. O lună şi jumătate a stat în comă indusă şi, în total, trei luni prin spitale. În 2017, aceasta a vorbit, cu vocea gâtuită de emoţie despre cum cum e viaţa după Colectiv, la discursul TEDX Talks, pentru că îşi doreşte să schimbe ceva în societate.
Alexandra Furnea, o altă supravieţuitoare a tragediei din 30 octombrie 2015, a mers la mare abia anul acesta, după 4 ani. Are cicatrici grave pe mâini, braţe şi spate – „amintiri” ale chinului pe care l-a îndurat în acea noapte şi ulterior, în spital. „Salut, bătrână prietenă. Ne revedem după patru ani de dor. S-au întâmplat atât de multe din clipa în care ţi-am păşit ultima dată pe mal, cu pielea mea întreagă şi netedă, şi până acum, când mă întorc la tine un pic mai puţin completă, cu urme pe trup, şi în suflet, cărora nu le-am găsit leac. Să nu te superi pe mine, dar acum nu mai am voie să mă bucur de tine pe zi, din cauza soarelui care mă răneşte. Scumpa mea mare, aş putea să îţi spun prea multe poveşti despre întuneric şi despre răul din lume şi din oameni, dar nu vreau. Pentru că ştiu că le cunoşti şi tu prea bine. Şi pentru că în seara aceasta, nu vreau să îmi mai amintesc de tot ce doare. Mi-am luat rămas-bun de la zi, mi-am scos veşmintele care îmi ascund trupul de ea şi am intrat în valurile tale cu ochii închişi şi inima agitată, la ceas de apus. Am regăsit acolo, în mijlocul tău, aceeaşi vindecare pe care mi-ai oferit-o mereu şi pentru câteva minute, nu am simţit altceva decât fericire. Nu am mai avut cicatrici, coşmaruri sau crâmpeie de iad în gând. Nu m-a mai durut nimic”, scria ea, recent, pe Facebook.
Atât vacanţele, cât şi sărbătorile îi „dor” pe supravieţuitori şi rudele victimelor. Tânăra povesteşte ce a însemnat Crăciunul trecut, pentru ea şi familia lui Alexandru Hogea, în vârstă de 19 ani, unul dintre tinerii care nu au supravieţuit. „Ascultăm o melodie a trupei Metallica. Apoi se rupe firul. Crăciunul este întrerupt de tragedia pe care o împărtăşim. Cădem din timp şi rămânem suspendaţi într-o lume în răspăr în care nu există decât amintirea ororilor pe care le-am văzut. Suntem în aceeaşi cameră curată şi luminată de beculeţele bradului, dar avem cenuşă sub pleoape şi am orbit. Este iarăşi beznă, ca atunci când clubul a rămas fără curent, după ce noi arseserăm. E târziu deja şi foarte frig. Mă doare umărul stâng sub haina grea de iarnă. În spatele ochilor mei se desfăşoară flăcări nimicitoare, pe un tavan şubred. Cineva ţipă: o să cadă pe noi, o să cadă! Miroase a iarnă, dar eu n-o simt. Simt duhoarea chimică de incendiu şi mă pişcă ceva în gât. Iarăşi s-a rupt firul, mă gândesc, şi mă scutur ca să mă întorc în mine.”, a mai scris Alexandra.
Corina Gabriela Ioniţă, o altă supravieţuitoare din Colectiv, povestea săptămâna trecută cum tragedia i-a schimbat viaţa: şi-a pierdut locul de muncă, era deprimată şi s-a ales cu multe probleme de sănătate în urma tratamentelor. „A urmat apoi reintegrarea, care a venit cu decepţii, abuzuri, şuturi în fund, indiscreţii de tot felul şi un somn din ce în ce mai prost. Am trecut prin toate cum am ştiut mai bine. Am început să am mari probleme cu anxietatea, atacurile de panică şi tot ce ţine de acest spectru. Am cerut ajutor şi odată rezolvată problema somnului, lucrurile au început să se aşeze, credeam. În realitate, medicamentele mi-au tratat efectele, nu şi cauza. Dar am continuat să mă sedez, ignorând reacţiile adverse, până în zilele noastre. În urmă cu câteva luni am aflat că aceste cantităţi uriaşe de medicamente şi-au pus amprenta asupra sănătăţii mele. Ficat gras, creştere în greutate, tiroidă complet dată peste cap şi bonus, pierderi de memorie, afectarea capacităţii de concentrare, oboseală cronică, somatizări de tot felul şi o reactivare a minunatului stafilococ auriu, multirezistent, sub forma unei boli inflamatorii absolut oribile, numită hidrosadenită. Inflamaţii, dureri îngrozitoare, disconfort fizic şi psihic, coşmaruri îngrozitoare, la fel ca în prima zi. Problemele cu care mă confrunt nu mă lasă să uit. Şi asta nu e nici 10% din tot ce am trăit şi poate nici pe aproape din ceea ce au trăit alţi supravieţuit”, scria Corina pe Facebook.
153 secunde, 186 victime, 65 decese. Zero vinovaţi
Mulţi dintre supravieţuitori au suferit operaţii chirugicale complexe, au stat luni de zile în spital şi au devenit, din persoane independente, persoane cu dizabilităţi şi cu griji: cum se vor întreţine, cum se vor descurca, cum pot continua fără pasiunile şi cariera lor? Au trebuit, sau mai degrabă, au fost nevoiţi să se adapteze. Un alt supravieţuitor, Bogdan Moleşag, zis şi Bobo spune că a supravieţuit pentru că a fost transferat într-un spital din străinătate la timp, unde a stat în comă câteva săptămâni. A avut arsuri pe 35% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii şi 4 bacterii extrem de rezistente. 6 degete de la mâini i-au fost amputate şi a suferit până acum peste 20 de operaţii. Povesteşte cât de grea este viaţa după Colectiv. „Este foarte dificil să mai cânt la tobe. A trebuit aproape să-mi leg beţele de mâini. Îmi este des dor să cânt cu prietenii mei, aşa cum o făceam înainte, cu lejeritatea pe care o aveam şi dorinţa nebună. Nu mai este posibil. (…) Dacă până în seara respectivă, erai un om, făceai ceva, trebuie să te obişnuieşti că având amputaţii şi suferind ce ai suferit, nu vei mai fi ce ai fost”, spunea acesta, ieri, într-un interviu pentru Mediafax. În spitalul din Belgia a avut foarte mult timp pentru autoanaliză.
„Problemele cu care mă confrunt nu mă lasă să uit. Şi asta nu e nici 10% din tot ce am trăit şi poate nici pe aproape din ceea ce au trăit alţi supravieţuit” Corina Gabriela Ioniţă, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv
„A trebuit să mă obişnuiesc cu noua realitate, aceea de om cu 6 degete amputate. Acum, la 32 de ani, cu aceste evenimente definitorii, traumatizante, dar din care am învăţat atât de mult, mă simt mult mai pregătit să fac acest pas (n. r. - de a da la facultatea de Psihologie). A fost şi o decizie pragmatică totodată, nemaiputând să fac ce faceam inainte, fiindu-mi fizic imposibil”, a mai spus Bobo. Acesta vrea să se specializeze în psihoterapie şi în traumă, pentru a-i putea ajuta pe alţii care au trecut prin traume asemănătoare.
Când supravieţuirea se transformă în lupta cu sistemul
Mihai Grecea este un alt supravieţuitor căruia i s-a refuzat transferul în străinătate, deşi a stat o lună în comă şi suferise arsuri pulmonare grave iar, ulterior, avea doar 12% şanse de supravieţuire. Ulterior, acesta a făcut parte din grupul care a pus presiune pe autorităţi, în încercarea de a schimba sistemul. „De atunci am încercat să punem puţină presiune pe Ministerul Sănătăţii. Cum în România nu există unităţi spitaliceşti unde pot fi tratate aceste afecţiuni grave, până la remedierea situaţiei şi construirea unor centre pentru mari arşi, ei trebuie trimişi cu celeritate în afara ţării, în centre de arşi. Numai cu presiune s-a rezolvat totul, oricâtă deschidere a manifestat sau simulat doamna ministru Pintea, tot cu presiune s-au rezolvat lucrurile”, spunea Grecea recent, conform hotnews.ro.
Ordinul Ministerului Sănătăţii a introdus, în urma presiunii, elemente care ţin de recuperare medicală. „Calvarul se întinde, în medie, cam pe 3 ani, dar în cazul pacienţilor cu arsuri foarte complexe, care reuşesc să supravieţuiască, se întinde pe toată viaţa. Şi lucrurile astea nu erau acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate pentru că nu exista o lege care să normeze lucrurile astea. În momentul ăsta, ea este inclusă, la fel şi asistenţa psihologică, terapia ocupaţională, felul în care poţi să foloseşti obiecte, să îţi foloseşti mâinile după ce ai avut arsuri”, a mai spus supravieţuitorul tragediei.
Supravieţuitorii incendiului din Colectiv au transmis, la începutul lunii octombrie, o scrisoare tulburătoare premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, în care cereau sprijin pentru continuarea tratamentelor. „La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-au refăcut după rănile suferite, şi, conform actelor medicale primite de la medicii curanţi, nici nu se vor mai reface vreodată (...).Astfel, cât trăim, vom avea nevoie să suferim intervenţii chirurgicale de reconstrucţie, regrefare şi de îmbunătăţire a aspectului cicatricilor, să urmăm proceduri de recuperare medicală şi să facem diverse tipuri de tratamente de specialitate al căror scop este acela de a evita înrăutăţirea progresivă a cicatricilor noastreSorina Pintea, ministrul demis al Sănătăţii a dat asigurări cum că „Victimele de la Colectiv vor avea acces la tratament atât timp cât au nevoie”.
COMEMORAREA
În urma celor care au murit în incendiu, rămân rudele şi prietenii, dar şi lupta pentru dreptate. Una dintre victimele tragediei, Nicoleta Baldovin, avea 25 de ani şi multe planuri de viitor. „Era o persoană cu multe visuri. Tocmai îşi înfiinţase cu câţiva prieteni şi prietene un ONG pentru animale fără stăpân şi era încântată de schimbarea pe care o aduce ea în lumea asta. Voia să se implice pe partea de egalitate de şanse, era printre cele mai active voluntare. Îmi amintesc că atunci când am cunoscut-o şi îmi povestea despre ce face, ce planuri are, mă gândeam „Wow! E prea bună pentru lumea asta!”. Şi uite, fix sistemul pe care se lupta cu atâta dorinţă şi energie să îl schimbe a gonit-o.... şi a rămas un gol enorm în urma ei”, îşi aminteşte Ştefania Vintilă, fostă colegă a Nicoletei.
Astăzi se împlinesc patru ani de la incendiul din Colectiv, iar în ţară se anunţă mai multe acţiuni publice de comemorare. „30 octombrie este data care a şocat un popor întreg şi a arătat o ţară incapabilă să aibă grijă de cetăţenii ei. Pe 30 octombrie 2015 au ars fraţi şi surori, copii şi părinţi, prieteni şi necunoscuţi şi, odată cu ei, vălul care acoperea mizeria din spitale şi corupţia din administraţia românească. Pe 30 octombrie se vor împlini 4 ani de când o parte dintre cei dragi ne-au părăsit sau au rămas mutilaţi pe viaţă. Pe 30 octombrie 2015 ulciorul care mergea atât de des la apă s-a spart”, se arată în manifestul marşului „Colectiv – 4 ani! NU uităm, NU iertăm”, care are loc astăzi, începând cu ora 18:30, în Capitală.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
