Înainte de a relata ideile principale ale dezbaterilor ce au avut loc în zilele de 22-23 februarie 2020, articolul meu debutează cu un scurt interludiu ce va conţine impresii personale despre evenimentul de la care tocmai am revenit, denumit de organizatori „The teaching of history workshop“. Având printre speakeri oaspeţi din mai multe state europene, lingua franca a fost engleza. 
 
În primul rând, am fost singurul reprezentant al sud-estului României, majoritatea participanţilor provenind din regiunea Transilvaniei. Pentru a ajunge în locul desfăşurării workshop-ului din weekend, a fost nevoie de 12 ore parcurse cu trenul. În cele două seri petrecute la Casa Raţiu, am adormit răsfoind două cărţi publicate la începutul anilor ”90 de regretatul Ion Raţiu, preşedintele pe care nu l-am avut şi, poate, nici nu l-am fi meritat. 
 
În tot acest timp, ne-am bucurat de ospitalitatea fiiilor acestuia, Nicolae şi Indrei Raţiu. Şi să nu uit de Pamela Raţiu (soţia celui de-al doilea menţionat), căreia i-am promis că voi populariza evenimentul de la Turda pe blogul meu de presă, dar şi acţiunile viitoare ale CRD, organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2004. 
 
My name is Nicolae Raţiu and i‛m here to learn about history. 
Activităţile au îmbinat utilul cu plăcutul, organizate cu mult stil, gazdele arătându-şi blazonul şi originele nobiliare. Primirea participanţilor s-a făcut vineri seara cu o degustare de vinuri la cafeneaua „La Papion”, loc unde Nicolae Raţiu ne-a introdus în atmosfera discuţiilor ulterioare, ce au avut loc în sala de conferinţe a Centrului Raţiu pentru Democraţie (vezi clipul de mai jos). De remarcat gestica şi fizionomia, asemănătoare cu cele ale ilustrului său tată. Ne-a vorbit despre strămoşul său, iniţiator al mişcării memorandiştilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, citând în limba română una dintre frazele de referinţă ale istoriei noastre: „Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă”. A trăit aproape jumătate din viaţă în Anglia şi recunoaşte că nu i-a plăcut istoria studiată la şcolile din Regatul Unit (axată pe lumea stăpânită în trecut de Imperiul Britanic), mărturisind că mai are multe de învăţat. Admite totuşi că maniera de predare a istoriei a făcut progrese în mai toate statele europene, acest eveniment fiind organizat pentru perfecţionarea ei şi adaptarea la nevoile noilor generaţii de elevi. 
 
 
 
Cât priveşte discuţiile care au debutat sâmbătă dimineaţa, notiţele mele au reuşit să puncteze aspectele esenţiale pentru cititorii acestui blog. Rolul de moderator a fost oferit lui John Lotherington, director al unui think-tank de la Londra, 21st Century Trust, începuturile carierei sale fiind legate de predarea istoriei. S-a văzut experienţa pedagogică în gestionarea dezbaterilor din cadrul workshop-ului. 
 
Ne amintim de istorie împreună, nu separat. Nu poţi scrie o istorie a Europei dacă nu o situezi într-un context global. (C. Coker)
Keynote speaker a fost, fără îndoială, profesorul Christopher Coker de la London School of Economics, partener al organizaţiilor deţinute de familia Raţiu. S-a remarcat prin alúra sa de actor britanic din cinematografia anilor ”60, dar şi prin intervenţiile extrem de oportune. Ne-a vorbit despre pericolul implicării politicului în elaborararea curriculumului de istorie al unui stat, care poate fi folosit în două scopuri: glorificarea excesivă a trecutului şi- la polul opus- folosirea predării istoriei în scopul victimizării naţiunii. Trageţi voi concluziile referitoare la extrema în care se află România.  
 
Perspectivismul în istorie a fost una dintre ideile des vehiculate la acest eveniment, concept ce porneşte de la premisa corectă că nu există un monopol al adevărului, fiind acceptate versiunile diferite mai ales când avem în faţă o clasă de elevi în care se află şi reprezentanţi ai minorităţilor etnice. Abordarea perspectivistă face ca „istoria să devină terapeutică”, profesorul britanic Coker oferind exemplul reconcilierii franco-germane din secolul trecut, demn de urmat de români şi de maghiari. 
 
Dacă informaţia predată este însoţită de emoţie, nu se uită niciodată. Dacă îi lăsăm pe elevi să studieze singuri sursele istorice vor deveni mult mai legaţi emoţional de cunoaştere. (C. Căpiţă)
 
Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa lui Carol Căpiţă (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie), artizan al celor mai recente modificări ale curriculumului naţional de istorie, concretizate prin publicarea unei noi programe în anul 2017, construită pe deviza „Cu cât curriculumul este mai detaliat, cu atât este mai coercitiv pentru profesor”. S-a remarcat prin disponibilitatea de a oferi sfaturi dintre cele mai bune profesorilor din învăţământul preuniversitar. 
 
Nu trebuie omis faptul că la dezbateri a asistat în prima zi şi o personalitate cu origini regale, nimeni altul decât nepotul regelui Mihai Hohenzollern- Nicolae Medforth-Mills, alături de soţie, Alina Binder. 
 
Şi pentru că istoria este şi trebuie să rămână despre interculturalitate, în faţa noastră s-au succedat invitaţi şi din alte state europene: Ungaria, Serbia, Polonia, Bulgaria sau Islanda. Slobodan Markovich, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Belgrad a avut o prezentare axată pe diversitatea etnică şi conştiinţa naţională a popoarelor din Balcani, vehiculând conceptul de „religie civilă” -atribuit naţionalismului. 
 
Eric Weaver, de la Universitatea din Debreţin, ne-a relevat câteva aspecte îngrijorătoare ale sistemului educaţional din ţara vecină- unul dintre cele mai notabile fiind acela că, începând cu anul 2012, statul maghiar nu subvenţionează decât un singur manual de istorie, ales de minister pentru că promovează mitul Ungariei Mari şi revizionismul. 
 
Interactivitatea a fost asigurată prin solicitarea de la participanţi a unor sugestii privind îmbunătăţirea predării istoriei, dintre care merită menţionate următoarele:
  • un nou tip de relaţionare profesor- elev, mijlocită de tehnologie
  • o reformă realizată la „firul ierbiii”, de jos în sus
  • concentrarea, în continuare, pe competenţe, nu pe simpla transmitere de informaţii istorice
  • mai multă relevanţă a conţinuturile predate pentru viaţa reală
  • mai multă istorie universală- contextualizare
  • studiul perspectivelor istorice ale minorităţilor
 
În concluzie, întâlnirea din weekend-ul trecut se doreşte a fi un prolog a unei dezbateri extinse despre curriculumul de istorie naţional, fiind preconizată o conferinţă în 2021.
 
Viitoarele evenimente organizate de Raţiu Forum şi Centru Raţiu pentru Democraţie se vor desfăşura în aprilie (un workshop dedicat jurnalismului de investigaţie) şi în iunie (o conferinţă organizată la Cluj pe teme politice).
 
Închei în spiritul perspectivismului- impresiile colegei mele Manuela Stoica (profesor la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), participantă şi ea la evenimentul de la Turda:
 
În sfârşit, am participat la o întalnire de lucru adevărată, fără formalisme inutile. A fost un adevărat tur de forţă, intens şi informaţii utile si constructive. Totul s-a legat, începând cu locul de desfăşurare (într-un oraş ai cărui locuitori au scris importante pagini de istorie, locală şi naţională), apoi oamenii prezenţi, personalităţile care au oferit lecţii de viaţă şi au împărtăşit participanţilor experienţe proprii de viaţă. Mi-au placut tare mult colegii, profesori de istorie pasionaţi! Am vazut implicare, dorinţa de a face cinste misiunii zilnice, cu copiii, dragoste de adevăr. S-a vorbit, relaxat, fara patimă, despre subiecte sensibile (patriotism, valori naţionale si universale, predarea Istoriei in clase multi-etnice şi multi-religioase). Mi-au placut respectarea, la minut, a programului, dar şi seriozitatea discursurilor şi concluziilor. Am remarcat foarte buna colaborare, la lucrul in echipa, precum şi onestitatea cu care au fost amintite problemele şi ameninţările din sistemul de educaţie. Iar accesul la informaţii privind predarea Istoriei in alte ţări (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Polonia) a ajutat la conturarea unei imagini mai clare a obiectivelor urmărite, prin conţinuturi, curriculă, manuale, în România.
 
 
Gabriel Girigan, Cluj-Napoca:
 
Un workshop 'that hits the nail on the head' in ceea ce priveşte condiţia şi misiunea profesorului de istorie astăzi. Cum predăm istoria? De ce e relevantă? Şi ce face specială această disciplină? Discuţiile şi dezbaterile în cadrul workshop-ului mi-au adus bucurie şi entuziasm. Ţin să mulţumesc Centrului Raţiu pentru Democraţie pentru abordarea profesionistă şi riguroasă. De asemenea, tuturor participanţilor pentru tot ceea ce am învăţat de la fiecare. Foarte importantă mi s-a parut ideea de a conştientiza ca nu suntem singuri în această profesie şi că menirea noastră contează. Împărtăşirea emoţiilor de la clasă, reuşitele, dificultăţile, metodele de predare...discutate şi problematizate fac ca noi să fim mai buni.