Despre scrisoarea d-nei Ecaterina Andronescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe site-uri de ştiri au găsit titluri senzaţionaliste pentru ştirea referitoare la scrisoarea deschisă adresată marţi de d-na Ecaterina Andronescu, vechi membru PSD şi fost ministru al Educaţiei în mai multe guverne, colegilor de partid ai domniei-sale.

Cam tot la fel cum o făcuseră vinerea trecută, atunci când au încercat să atragă atenţia asupra interviului acordat de aceeaşi doamnă redacţiei în limba română a postului Radio France Internationale, respectiv redactorului acestuia, Valentin Chisoceanu.

Cum Valentin Chisoceanu a avut amabilitatea de a posta pe reţelele sociale interviul în chestiune, el însuşi comentând ironic distorsiunile la care acesta a fost supus de presa de proastă calitate care, aflată într-o căutare disperată de rating face din ţânţar armăsar, am avut ocazia să constat cu ochii şi cu urechile proprii cât de benigne şi de prudente erau afirmaţiile făcute în cursul dimineţii de vineri, aşadar înaintea inimaginabilelor violenţe comise de Jandarmerie asupra manifestanţilor, de doamna Ecaterina Andronescu. Care se mulţumea să constate că în orice ţară democratică oamenii au dreptul să protesteze şi că cei aflaţi la ora aceasta în fruntea bucatelor pesediste s-ar cuveni să analizeze cu atenţie motivele de insatisfacţie ale populaţiei.

Tonul scrisorii de marţi s-a înăsprit sensibil, doamna Andronescu cere în cuprinsul acesteia atât demisia preşedintelui partidului, dl. Liviu Dragnea, cât şi a guvernului condus de d-na Viorica Dăncilă. Atrage atenţia colegilor de partid ai domniei-sale că, dacă aceste măsuri nu vor fi luate, PSD riscă nu doar să piardă guvernare, ci şi să piardă definitiv sprijinul electoratului. Cu toate acestea, d-na Andronescu nu dinamitează nici pe departe PSD-ul, nu provoacă revoluţii, aşa cum îngroşat pretindeau unele dintre titlurile de presă. În contrast cu care, reacţiile înregistrate până la ora scrierii acestui editorial, sunt aproape insignifiante. D-na Ecaterina Andronescu nu dă nici pe departe curs în zicerile sale îndemnurilor preşedintelui Klaus Iohannis.

Mediul online, reţelele sociale au primit fie rezervat, fie ironic, fie critic de-a dreptul ieşirea publică a d-nei Ecaterina Andronescu. Căreia i s-au reamintit ceea ce aş numi eufemistic ”greşelile” comise în cursul anilor în care a condus destinele învăţământului românesc.

Nu e vorba numai despre erorile de strategie, ci şi de faptul că d-na Ecaterina Andronescu a cauţionat crearea unor organisme pretins academice care nu aveau, în fapt, nimic în comun cu academismul. E vorba despre acea aşa-zisă Academie a Oamenilor de Ştiinţă care asigură mai degrabă sinecuri decât recunoaştere academică reală. Ce valoare academică au, de pildă, scrierile lingăului comunist Ion Cristoiu care se află şi el pe statul de plată al respectivei făcături pseudo-ştiinţifice? Tot d-na Ecaterina Andronescu a dat ok-ul în vederea înfiinţării unor şcoli doctorale care au dus în derizoriu titlul de doctor în ştiinţe. Aşa stau lucrurile cu Academia de Poliţie ori cu Academia Naţională de Informaţii. Aceeaşi doamnă a redus din interese evident politice atribuţiile CNATDCU şi s-a dat de ceasul morţii ca să spele plagiatul d-lui Victor Viorel Ponta.

Ciudat şi nu prea a reacţionat şi PSD-ul. Nu au ieşit “la înaintare”, cum se zice, vârfurile partidului. I-am auzit doar pe tot mai insuportabilul domn Codrin Ştefănescu, pe agramatul şi plagiatorul dovedit Liviu Marian Pop, care s-a făcut încă o dată de râsul lumii numind-o pe doamna Ecaterina Andronescu “soroşistă”, pe Dumitru Buzatu căruia se pare că i-a mai scăzut alcoolemia aşa că a dat buzna să se manifeste în spaţiul public, şi pe un anume domn Căprar de la Arad care a invocat mandatele de ministru cu care partidul a recompensat-o pe cea care astăzi îşi îngăduie să îi aducă critici. Pare-se că în PSD s-a dat ordin ca d-na Ecaterina Andronescu să nu fie băgată în seamă. PSD este, aşadar, infailibil, precum PCR-ul de odinioară nu greşeşte niciodată, dl. Dragnea, la fel ca în urmă cu decenii în urmă I. V. Stalin, are întotdeauna dreptate.

Nu ştiu dacă doamna Ecaterina Andronescu are în spate, aşa cum se spune, susţinători. Îmi este complet necunoscut faptul dacă d-na Andronescu a fost învestită cu misiunea de a marca începutul unei schimbări în PSD. Habar nu am nici dacă scrisoarea d-nei Andronescu dă, în fapt, expresie numai nemulţumirilor proprii. Mai mult decât justificate, având în vedere descalificantul tratament la care a fost supusă din ordinul lui Liviu Dragnea numai fiindcă face parte din rândul oamenilor cu carte care nu mai au loc defel în conducerea actuală a PSD.

Conducerea PSD se află astăzi exact în situaţia în care s-a aflat în decembrie 1989 CePeEX-ul al C.C. al PCR. Doreşte oare să împărtăşească soarta acestuia numai din încăpăţânarea de a-l salva de închisoare pe Liviu Dragnea?

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite