a) Se constată plagiatul înainte de eliberarea unei diplome de doctor în ştiinţe. În acest caz, Ministerul Educaţiei/universitatea blochează/anulează procesul de eliberare a diplomei. Evident, persoana în cauză (doctorandul), se poate adresa instanţei pentru a contesta decizia  Ministerului/universităţii cu privire la constatarea plagiatului;

b) După eliberarea diplomei de doctor în ştiinţe, se constată că aceasta a fost obţinută pe baza unei teze de doctorat plagiată. În acest caz, Ministerul Educaţiei/universitatea se adresează instanţei pentru anularea diplomei – „retragerea titlului de doctor” – şi pentru deliberarea în raport cu efectele juridice deja produse (obţinerea unor sporuri salariale, a unor poziţii academice care sunt condiţionate de deţinerea titlului de doctor – de exemplu, conferenţiar sau profesor universitar etc.).

Această a doua speţă (b) este motivul pentru care a fost necesară intervenţia CCR, care, de altfel, a decis ceea ce ar fi decis în cazul oricărui alt act administrativ sau civil emis de o instituţie publică, care a produs efecte juridice. Aceste acte nu pot fi anulate/retrase de către emitent, ci numai de către o instanţă. Această clarificare de natură juridico-constituţională nu înseamnă însă amnistie, care, de altfel, în cazul plagiatului, nu poate funcţiona. 

Plagiatul există în România la cote îngrijorătoare, iar implicaţiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim de performanţa spaţiului academic românesc. Din păcate, aproape NIMENI nu doreşte cu adevărat clarificarea subiectului, nici măcar cei care au această obligaţie (Ministerul Educaţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor, unele universităţi etc.). Subiectivismul, interesele personale sau de grup, radicalismul sau exaltarea unor „comunicatori”, minţile încâlcite ale unor decidenţi, toate pun piedici semnificative în combaterea unei forme de impostură care afectează credibilitatea sistemului de educaţie în ansamblu. Pentru unii, descoperirea unor doctorate plagiate este numai o extensie a luptei politice, în timp ce pentru alţii, doctoratul este o formă de legitimare politică. Nici unii, nici alţii nu au nimic în comun cu cercetarea sau cu spaţiul academic.

Până nu se va scoate această temă de pe masa ping-pongului politic, până când nu vor fi lăsaţi oamenii din domeniul cercetării şi experţii în proceduri juridice să găsească soluţii riguroase de prevenire, identificare şi pedepsire a plagiatului, tema va fi în continuare o măciucă politico-mediatică şi nimic mai mult.