Despre demiterea în regim de maximă urgenţă a doamnei Ecaterina Andronescu

Nu m-a mirat deloc să aflu că doamna Ecaterina Andronescu a fost demisă în regim de maximă urgenţă din postul de ministru al Educaţiei.

Concedierea doamnei Andronescu, un act care mai mult ca sigur va pune capăt carierei politice a unuia dintre puţinii supravieţuitori ai PSD-ului din vremea lui Ion Iliescu şi a lui Adrian Năstase, mi se pare mai mult decât firească, având în vedere gravitatea şi iresponsabilitatea vorbelor ce i-au ieşit pe gură joi seară în studioul Antenei 3 nu unui ministru, ci, cum îi place să spună doamnei cu pricina, unui “dascăl”.

Două alte lucruri au izbutit însă să mă mire în iureşul de fapte petrecut ieri în decurs de numai câteva ore. Mai întâi detaliul că doamna  Viorica Vasilica Dăncilă nu a catadicsit nici măcar să aibă o discuţie cu doamna Andronescu,  aceasta aflând că a fost pusă pe liber de la un post de televiziune. Indiciu clar că fostul ministru nu valora nici cât o ceapă degerată, nici măcar cât doamna Carmen Dan, în ochii premierului. Că reprezenta o cantitate neglijabilă căreia nu merită să-i acorzi nici măcar cinci minute din viaţă pentru o scurtă discuţie explicativă.

Ştiam, desigur, foarte bine că doamna Dăncilă nu o agreează pe doamna Andronescu. Căreia nu îi iertase niciodată faptul că exact acum un an a avut o scurtă perioadă de disidenţă în cursul căreia a rostit cuvinte dure la adresa guvernului condus de doamna Dăncilă. Guvern pe care l-a socotit dintr-o dată frecventabil câteva luni mai târziu, în clipa în care fostul preşedinte al partidului, azi puşcăriaşul Liviu Dragnea, s-a gândit că merită să cumpere tăcerea doamnei Andronescu îndeplinindu-i acesteia dorinţa de a se mai vedea o dată în fotoliul de ministru. În vederea obţinerii căruia aceasta a sacrificat totul. De la propria demnitate la bruma de prestigiu pe care o mai avea încă în ochii corpului didactic. Brumă subţiată zdravăn din noiembrie până astăzi din cauza greşelilor, compromisurilor şi răzgândirilor în cascadă.

Nu mi se pare nicidecum puţin lucru ca un ministru al Educaţiei să devină ciuca ironiilor şi bătăii de joc ale elevilor care au creat un cântec inspirat de bâlba colosală reprezentată de aserţiunea “evaluarea care evaluează subiectele evaluate” şi cu toate acestea să vrea cu tot dinadinsul să rămână în funcţie. Doamna Andronescu făcea cum nu se poate mai bine dacă demisiona imediat după ce a auzit respectivul cântec. Nu era târziu nici dacă ar fi recurs la soluţia demisiei şi după ce a aflat scorul catastrofal înregistrat la competiţia în vederea obţinerii şefiei partidului. Faptul că doamna Andronescu a îndrăznit să o concureze pe doamna Dăncila la postul de preşedinte al PSD, că a cochetat cu ideea şi chiar s-a arătat măgulită şi tentată de ipoteza că ar putea fi un posibil candidat al PSD la alegerile prezidenţiale din noiembrie au amplificat resentimentele doamnei Dăncilă. Care chiar şi în ciuda acestor antecedente nu putea rămâne indiferentă la starea de revoltă ce a cuprins populaţia la auzul cuvintelor de un cinism incomparabil rostite joi seara de,vorba vine, “primul slujitor al  şcolii româneşti”. De “întâiul său dascăl”.

Doamna premier se teme în cel mai evident chip cu putinţă de de ceea ce ar putea aduce cu sine ziua de 10 august, iar reacţiile de pe internet, de pe reţelele sociale de după cuvintele fără minte şi fără urmă de umanitate, de compasiune  rostite de doamna Andronescu sunt rău prevestitoare. Aşa că, şi dacă nu ar fi intrat în calcul resentimentele doamnei Dăncilă, eliberarea din funcţia de ministru a d-nei Andronescu se impunea fără putinţă de tăgadă.

În al doilea rând, mă miră faptul că doamna Ecaterina Andronescu persistă în greşeală. Că nu regretă, că nu retractează, că se mulţumeşte doar să susţină că ar fi fost prost înţeleasă.

Dar nu grija doamnei Andronescu, a drumului său spre binemeritata pensionare le am eu în aceste clipe. Mă îngrijorează gândul că fie şi numai interimatul funcţiei de ministru al Educaţiei a putut fi încredinţat unui ins de non-valoarea d-lui Daniel Breaz. Mă îngrijorează perspectiva că la mult-anunţata restructurare a guvernului acesta ar putea renunţa la şefia Ministerului Culturii în favoarea celei de la Educaţie. Mă îngrijorează că în fruntea acestui minister-cheie ar putea fi numit cineva de teapa lui Liviu Marian Popa sau Valentin Popa. Fiindcă atât are din, punctul de vedere al resursei intelectuale, la ora actuală PSD.