Despre cultura de securitate şi rezilienţă naţională în România

Vineri, 28 aprilie 2017, la Palatul Parlamentului, pe acelaşi palier ocupat de grupul parlamentar al partidului de guvernământ, s-a desfăşurat cea de-a patra conferinţă anuală a Grupului de Studii de Securitate, devenit ONG cu acte în regulă după dobândirea personalităţii juridice.

Motto: Cuvântul „securitate" a început să sune cool. (Lucian Mândruţă, moderatorul conferinţei)

Membrii GSS, studenţi şi absolvenţi ai facultăţii de Ştiinţe Politice, au primit un puternic sprijin din partea CNSAS, instituţie reprezentată de Silviu Moldovan, dar şi din partea fundaţiei Konrad Adenauer, ce îşi afirmă misiunea de stimulare a implicării civice şi politice a tinerilor în scopul consolidării democratice a societăţii şi statului.

România, promotor al culturii de securitate într-o regiune tot mai instabilă (apostazia democratică a Ungariei şi Poloniei; orientări pro-ruse exprimate de Serbia, Republica Moldova sau Bulgaria)- idealul exprimat în studiul celor de la GSS.

Citeşte şi: Statutul României în era post-Obama, dezbătut la Universitatea Româno-Americană

Tema dezbaterii, de tip masă rotundă, a fost intitulată de organizatori „Cultura de securitate în România în noul context european”. Keynote speaker a fost domnul Gabriel Sebe, nimeni altul decât artizanul înfiinţării secţiei de Studii de Securitate la Facultatea de Ştiinţe Politice, în urmă cu aproape un deceniu, demers făcând parte dintr-un proces de aliniere la standardele euro-atlantice a învăţământului universitar românesc din domeniul ştiinţelor sociale. Moderatorul dezbaterii a fost cunoscutul jurnalist Lucian Mândruţă.

Imperativ necesar pe plan naţional: tranziţia de la o cultură de securitate subdezvoltată la una de dezvoltată, care va putea produce efecte sociale pentru generaţiile viitoare.

Citeşte şi : O istorie a luptei pentru superioritate informaţională

Spre deosebire de anii anteriori, la această ediţie ne vom concentra pe o problematică internă.  Marius Babaiana, preşedinte GSS

Prin urmare, Gabriel Sebe, actualmente cadru didactic asociat la Academia Naţională de Informaţii, a deschis conferinţa cu studiul „Necesitatea unei culturi de securitate naţională şi elementele sale centrale”. Conferinţa a avut o structurare logică a secţiunilor, fiind abordate toate elementele necesare (pilonii) definirii culturii de securitate a unei smart nation (paradigmă actuală, ce are drept concepţie centrală acţiunea bazată pe cunoaştere): planul social şi demografic, educaţia, mass-media, ONG-uri şi voluntariat, mediul politic şi academic.

Ca de fiecare dată, domnul Sebe a impresionat auditoriul prin erudiţia sa. Are marele merit de a încadra din punct de vedere istoric orice aspect prezentat. De la dânsul am aflat că şi India Antică a avut un Sun Tzu al ei: a făcut apel în repetate rânduri la învăţatul Chanakya (cunoscut mai mult sub numele Kautilya), considerat ca fiind pionier al ştiinţelor politice şi iniţiator al primei universităţi de profil din istoria omenirii, care îşi propunea încă de pe atunci promovarea culturii politice în rândul oamenilor obişnuiţi, premisă solidă a unei culturi de securitate dezvoltate. 

În centrul studiului său s-a aflat modelul Helix Quadruple (concept împrumutat din genetică şi folosit tot mai frecvent în exprimarea modului de aplicare a politicilor publice în societatre), model bazat pe cooperarea şi interoperabilitatea dintre principalele nivele şi domenii ale puterii politice, mediului civic şi societăţii. Condiţiile ca acest model să funcţioneze depind de rolul mediului academic, cel care generează noua cunoaştere pentru ultilizatori. Proiectarea la nivel macro trebuie transformată în activităţi concrete ce vor asigura difuzia coerentă a unei culturi de securitate către mediul civil.  

Ca o paranteză, expunerea domnului profesor Sebe a fost în asentimentul meu. Voi reitera cele exprimate de mine în relatarea de la ediţia anterioară a conferinţei GSS:

Am început redactarea acestui articol cu regretul că ceea ce se dezbate la asemenea evenimente are slabe ecouri în presă. Iar România nu duce lipsă de iniţiative şi strategii. Paradoxal, acestea nu ajung la factorii de decizie. Constatăm, pe zi ce trece, că fractura dintre mediul academic şi cel politic devine tot mai adâncă.

Pentru mai multe, citeşte şi articolul referitor la conferinţa de anul trecut.

În continuare, am selectat trei afirmaţii cu tâlc făcute de către speakerul- cheie al dezbaterii de săptămâna trecută:

• Există acea înţelepciune a unei populaţii care nu trebuie subestimată. Ea trebuie descătuşată.
• E vremea să învăţăm să fim împreună nu numai în situaţii de cumpănă. Împreună este echivalent cu un viitor sustenabil.
• Dacă eu vreau voluntariat, pornesc cu toată ţara. Problema este cine e la sfârşit sub scut, nu pe scut. 

Patrick Rus (coordonator al Departamentului de Cercetare şi Inovare în cadrul GSS): proiect îndrăzneţ pentru orizontul de timp 2020. Dezvoltarea culturii de securitate şi REZILIENŢĂ naţională

În prezentarea sa a facut apel la mai multe modele din istorie, invocându-l aici pe Mircea Maliţa, cel care a identificat patru trăsături definitorii ale culturii de securitate, sedimentate de-a lungul istoriei milenare a poporului român: înţelepciune, adaptare activă, realism şi experienţă.

Patrick Rus, membru marcant al GSS, s-a dedicat cercetării Societăţii miniere Mica Brad, considerat a fi primul model local de cultură de securitate, apărut în perioada interbelică. Susţine că această societate, una dintre cele mai profitabile în România acelor ani, îşi concepuse o doctrină socială şi o viziune înţeleaptă despre viitor prin cultivarea a patru direcţii de acţiune - cultura minţii, sănătăţii, muncii şi spirituală.

Prin extrapolarea acestui model local, Patrick Rus ne prezintă un concept interesant de rezilienţă naţională, definit din cele mai vechi timpuri ca fiind proprietatea inerentă a statului de a răspunde crizelor şi de a le gestiona. Rezilienţa ţine cont de priorităţile naţionale şi resursele disponiblile. Am selecţionat trei recomandări din studiul acestuia:

• Este nevoie de o organizare de tip reţea a instituţiilor
• Cursuri de rezilienţă în învăţământul universitar
• Constituirea unor reţele de voluntari care să vadă lucrurile din exterior ( în sensul de supraveghere a instituţiilor publice).      

Despre rolul mass-mediei şi educaţiei în promovarea culturii de securitate - în următorul articol de pe blogul meu.