Deputatul UNPR Titi Holban, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titi Holban Foto:Mediafax
Titi Holban Foto:Mediafax

Deputatul UNPR Titi Holban a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind judecat pentru că ar fi luat 10.000 de euro pentru a interveni la Direcţia Antifraudă în favoarea unei firme. Decizia nu este definitivă.



 Deputatul de Buzău a primit miercuri o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, dar poate contesta decizia.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Holban în 2014, pentru trafic de influenţă.

"În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi, deputat în Parlamentul României, a promis unui denunţător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca acesta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre direcţiile regionale antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie", arătau procurorii anticorupţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite