Deputatul „Mitralieră”, un revoluţionar penal. Cătălin Rădulescu este anchetat de procurorii DNA pentru fraudă şi corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Cătălin Rădulescu este urmărit penal de procurorii DNA pentru modul în care a a obţinut certificatul de revoluţionar. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată. Trei funcţionare care au contribuit la acordarea certificatului, implicate în dosar.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate  infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Rădulescu Cătălin Marian, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată”, a transmis, miercuri, DNA. 

De asemenea, sunt urmărite penal următoarele persoane:

  • Sanda Adrian, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (S.S.P.R.) şi preşedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,
  • Tănase Corina Denisa, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant
  • Cechi Cristina Valentina, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

„Suspecţii Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa şi Cechi Cristina Valentina, în calităţile menţionate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, ar fi acordat, în cursul anului 2016,  titlul de “Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”  suspectului Rădulescu Cătălin Marian, deşi acesta nu îndeplinea una dintre condiţiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfăşurat activităţi revoluţionare într-o localitate în care, în urma acţiunilor şi confruntărilor cu forţele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceauşescu”, a transmis DNA.

Potrivit sursei citate, titlul se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, privind recunoştinţa pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Cum a obţinut Cătălin Rădulescu certificatul de revoluţionar

„Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de suspectul Rădulescu Cătălin Marian şi ar fi constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declaraţii (din 2015 şi 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluţionară în oraşele Timişoara şi Bucureşti în perioada 16-21 decembrie 1989. Declaraţiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că suspectul a desfăşurat activitate revoluţionară doar în oraşul Piteşti, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în oraşele Timişoara şi Bucureşti”, au mai precizat procurorii.

Potrivit acestora, urmare a acestor demersuri, „suspectului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidenţial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecinţa obţinerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizaţii de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 01.01.2015, în total 143.420 lei”.

Suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală în zilele de 14 şi 15 decembrie 2020.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite