Deputaţii au impus noi reguli pentru televiziuni în cazul filmărilor făcute cu camera ascunsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a avizat miercuri proiectul privind modificarea Legii audiovizualului care prevede, printre altele, sancţionarea televiziunilor şi a radiourilor în cazul în care  nu respectă libertatea de exprimare, protecţia interesului superior al minorului sau transmiterea informaţiilor şi a comunicatelor oficiale ale autorităţilor în cazul stării de urgenţă sau de necesitate.

O chestiune intens dezbătută a fost  modul în care radiodifuzorii pot transmite materialele filmate cu camera ascunsă, în special cele care conţin imagini ale persoanelor aflate la tratament în spitale.

Deputaţii din comisie au aprobat, la solicitarea parlamentarului UDMR Marton Arpad, eliminarea din iniţiativa legislativă a unui articol care prevedea că "este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cu microfoane şi camere de luat vederi ascunse, cu excepţia situaţiei în care materialele audiovizuale astfel obţinute nu puteau fi realizate în condiţii normale, iar conţinutul lor prezintă un interes justificat pentru public".

Potrivit deputatului UDMR, atât Codul penal, cât şi acordurile internaţionale la care România este parte nu permit radiodifuzorilor să intre în casa unui om, să-i asculte telefonul sau să-i deschidă corespondenţa. "În casa cetăţeanului, în telefonul cetăţeanului şi scrisoarea cetăţeanului au dreptul să intre numai autorităţile de urmărire penală, cu acordul procurorului. Celelalte cazuri sunt cazuri penale", a spus Marton Arpad, precizând că radiodifuzorilor le este permis să filmeze în "spaţiul public", atunci când există un interes public justificat.

În replică, Liana Ganea, de la ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, a spus că acest articol elimină posibilitatea desfăşurării jurnalismului de investigaţie, dând exemplul  unui jurnalist care nu ar mai putea să meargă să filmeze în locuinţa unui proxenet momentul în care acesta tranzacţionează o prostituată.

"Asta nu este treaba presei, avem Poliţie, avem urmărire penală, avem procuratură", i-a răspuns Victor Socaciu, deputat PSD.

De asemenea, în urma votului membrilor Comisiei de Cultură a Camerei, s-a decis că "difuzarea materialelor audiovizuale conţinând imagini ale persoanelor aflate la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul în scris al familiei sau al aparţinătorilor", iar "radiodifuzorii au obligaţia de a respecta demnitatea şi anonimatul persoanelor cu tulburări psihice".

În proiectul privind modificarea Legii audiovizualului se mai prevede că ingerinţele de orice fel în conţinutul, forma şi modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice române sau străine vor fi sancţionate.

Comisia de cultură a mai decis ca televiziunile şi radiourile să fie sancţionate în cazul în care acestea nu respectă, printre altele, libertatea de exprimare, pluralismul surselor de informare, informarea obiectivă a publicului, protecţia interesului superior al minorului, transmiterea informaţiilor şi a comunicatelor oficiale ale autorităţilor în cazul unor calamităţi, stării de urgenţă sau de necesitate, de asediu ori conflict armat, epidemii, transparenţa organizării, funcţionării şi finanţării activităţii proprii.

Camera decizională în cazul acestui proiect legislativ este Senatul. Proiectul legislativ a fost iniţiat de deputaţii PDL Raluca Turcan, Cezar Preda, Doiniţa Chircu şi Brînduşa Novac.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite