„Deportarea“ maidanezilor

„Deportarea“ maidanezilor

Actriţa Monica Davidescu oferă un teren în comuna Şotrile pentru un adăpost pentru câinii fără stăpân din Bucureşti

Actriţa Monica Davidescu oferă un teren de 6,5 hectare, în munţi, ca să salveze câinii fără adăpost.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ideea îi surâde lui Sorin Oprescu, însă Bogdan Davidescu, edilul comunei prahovene Şotrile, locul unde ar trebui duşi câinii fără adăpost, crede că este imposibil. Locul unde a anunţat recent primarul Bucureştiului că va putea „deporta" maidanezii se află în apropiere de oraşul Câmpina, pe Valea Doftanei.Drumul pe valea râului Doftana este anevoios, pentru că dealurile au început să se surpe.

Terenul, izolat de sat

Localnicii din comuna Şotrile sunt de părere că ideea consătencei lor Monica Davidescu este bună. Mihai Manole (20 de ani) crede că maidanezii aduşi de la Bucureşti ar putea alunga urşii, lupii şi vulpile care le omoară acum animalele din gospodării.

Un alt localnic, Sorin Ruţă (35 de ani), a mărturisit că s-a obişnuit să găsească la poartă câini abandonaţi de orăşeni. „Au lăsat dobermani, Husky, maidanezi, de toate felurile. Eu ce să le fac, îi las în plata Domnului", a spus bărbatul.

Primarul comunei Şotrile se numeşte tot Davidescu. „Jumătate din comună se numeşte Davidescu, s-ar putea să fiu rudă cu actriţa Monica Davidescu", a explicat Bogdan Davidescu, edilul localităţii. El ne-a arătat terenul unde ar putea fi adăpostiţi câinii fără stăpân din Capitală şi ne spune că putem ajunge acolo mergând pe jos vreo două ore.

„Nu afectează pe nimeni dacă aduc aici câinii, pentru că terenul are 6,5 hectare şi este departe de casele oamenilor. Dar, sincer, eu nu văd cum vor rezolva problema: trebuie drum prin pădure, apă, curent electric şi câte altele. Când sunt ploi, este foarte greu de ajuns", a mai spus primarul.

Loc pentru 30.000 de câini

Actriţa Monica Davidescu a decis să accepte o colaborare cu Primăria Capitalei, care presupune aducerea maidanezilor din Bucureşti pe terenul moştenit de la bunicul ei.

„Trebuie un drum, un puţ, o staţie de epurare şi nişte cămăruţe pentru îngrijitorii permanenţi. Nu impun chirie pe teren, dar vreau ca toată «afacerea» să fie transparentă şi cinstită. Nu sunt de acord cu exagerările anunţate de autorităţi: nu sunt 300.000 de câini, nici 100.000, ci doar 30.000 de animale fără adăpost", ne-a precizat actriţa Monica Davidescu, foarte implicată în problema animalelor fără stăpân.

Primarul Capitalei, somat să găsească soluţii

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că terenul actriţei Monica Davidescu ar fi tocmai bun şi că ar fi nevoie doar de aprobarea Consiliului Judeţean Prahova pentru ridicarea adăpostului. Edilul a fost „somat" de către primarii de sectoare să găsească soluţii, pentru că anul trecut au fost muşcate în Bucureşti peste 10.000 de persoane.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările