Departamentul de Stat al SUA: Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile legislative care afectează statul de drept şi lupta anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departamentul de Stat al SUA îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi îndeamnă Parlamentul să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

„Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare modificări legislative care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea slăbi independenţa justiţiei în România. Această legislaţie, care a fost iniţial propusă de Ministerul Justiţiei,  ameninţă progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani în construirea unor instituţii juridice puternice protejate de interferenţe politice. Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta anticorupţie“, scrie pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, într-o declaraţie aparţinând lui Heather Nauert, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Prima reacţie a lui Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale de modificare a legilor: Propunerile de acum sunt total diferite de cele iniţiale

Şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, că urmăreşte cu foarte mare atenţie dezbaterile din Parlament privind legile justiţiei, având "îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei".

”În ceea ce priveşte pachetul de legi ale Justiţiei pregătit iniţial de către ministrul Justiţiei şi prezentat ulterior Parlamentului, urmărim îndeaproape evoluţia şi aşteptăm să vedem ce modificări vor apărea în Parlament şi care va fi forma finală rezultată din comisie. Aşa cum aţi menţionat, avem îngrijorări foarte serioase privind propunerile iniţiale ale ministrului Justiţiei. Motivul îngrijorării noastre este acela că în ultimii 15 ani România a dus o luptă din ce în ce mai credibilă împotriva corupţiei de nivel înalt şi mediu. România a creat independenţă judiciară, a înfiinţat instituţii care se ocupă cu descoperirea infracţiunilor şi a corupţiei, mă refer aici în principal la DNA. În ce priveşte situaţia din regiune, Statele Unite cred că România este ţara cu cea mai credibilă luptă împotriva corupţiei. Desigur, se mai pot face multe lucruri în ceea ce priveşte prevenţia şi educaţia, însă România are rezultate excepţionale în ce priveşte pedepsirea corupţilor”, a declarat ambasadorul SUA.

Citeşte şi:

Olguţa Vasilescu, după criticile Departamentului de Stat: România este stat suveran. Poate ar fi interesant ce articol din legile Justiţiei deranjează

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite