Delegaţia FMI, prezentă la Bucureşti, discută cu autorităţile române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional discută astăzi cu autorităţile române, în cadrul noii misiuni FMI ce vizează evaluarea performanţelor economice ale României. Aceasta este a şasea misiune a Fondului, în România, şi se va desfăşura la Bucureşti în perioada 20 octombrie - 1 noiembrie.

UPDATE 11.30 Creşterea salariului minim de la 600 de lei în prezent ar putea descuraja angajările, astfel că autorităţile trebuie să fie precaute dacă vor lua o astfel de decizie, a declarat miercuri şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Creşterea salariului minim ar putea descuraja angajările şi trebuie să fii foarte precaut dacă iei o astfel de decizie", a declarat Franks, după întâlnirea cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, informează Mediafax.

UPDATE 10.00 Programul misiunii Fondului Monetar Internaţional a început miercuri dimineaţă, cu o reuniune a oficialilor români şi străini la Ministerul Muncii.

Negociatorul-şef pentru România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi că cifrele care reflectă evoluţia economiei româneşti arată deocamdată destul de bine. Totuşi, el a atras atenţia că acestea sunt consideraţii preliminare, analiza experţilor de la FMI fiind abia la început.

Franks a făcut referire la Legea pensiilor şi la Legea salarizării unice, două subiecte ce urmează să fie discutate la reuniunea de la Ministerul Muncii. "Vom analiza care sunt dorinţele Guvernului român", a precizat şeful misiunii FMI, care a subliniat că "este important ca Legile pensiilor şi salarizării unitare să fie aprobate cât mai repede". Prezent la discuţii, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat că Legea salarizării unitare are termen limită pentru a fi aprobată: sfârşitul lunii octombrie.

Delegaţia Fondului va lua în discuţie şi posibilitatea majorării salariului minim: "Vom discuta dacă există avantaje în ridicarea nivelului salariului minim şi care sunt riscurile dacă s-ar face acest lucru", a explicat Franks, potrivit Agerpres. Şeful misiunii FMI a menţionat că este la curent cu presiunile făcute pentru majorarea salariului minim şi că acest lucru ar putea fi un avantaj, dar, înainte de toate, trebuie făcută o evaluare pentru a vedea cu exactitate ce înseamnă o eventuală majorare întrucât aceasta ar putea avea efecte dăunătoare pentru economie.

Citeşte şi:
Jeffrey Franks (FMI): Stimulentele trebuie acordate doar celor care colectează taxe

Începe concursul de frumuseţe în faţa FMI

Autorităţile şi experţii de la Washington vor analiza evoluţia economică a statului român în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By şi ale Scrisorii Suplimentare de Intenţie.

Tonny Lybek, şeful Biroului FMI pentru România şi Bulgaria, a declarat, în urmă cu două zile, că delegaţia FMI va discuta proiectul de buget cu autorităţile români şi va analiza progresele făcute prin angajamentele luate de oficialităţi faţă de instituţiile financiare internaţionale care sprijină programul pentru România. Planul bugetul României pentru anul 2011 a fost finalizat de Ministerul de Finanţei, dar va fi aprobat după ce va fi analizat de experţii FMI.

"De asemenea, vom discuta măsurile ulterioare care trebuie să fie luate pentru a asigura stabilitatea macroeconomică şi financiară", a declarat Tonny Lybek, citează Agerpres.

România a încasat, până în prezent, peste 11 miliarde de euro de la FMI, din cadrul unui împrumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adaugă cele 3,5 miliarde de euro primite de la Comisia Europeană, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni a postului de teelviziune Pro TV, că acordul semnat cu FMI a ajutat România să-şi restabilească echilibrele macroeconomice şi să iasă în afara riscului unui derapaj economic. "Actualul acord îl vom finaliza în aprilie 2011 şi vom continua să rămânem în acord cu FMI într-un acord de precauţie", a adăugat şeful statului.

De noul acord de "tip precautionary" a amintit şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, care a precizat însă că aceasta nu implică neapărat împrumutarea de noi resurse financiare. Noul acord presupune continuarea unor reforme în parteneriat cu FMI şi Comisia Europeană, astfel încât România să recâştige încrederea investitorilor şi să poată împrumuta sumele de care are nevoie, la dobânzi tot mai mici, de pe piaţa financiară internă şi externă.

Ultima misiune de evaluare a FMI s-a încheiat la începutul lunii august, concluzia fiind aceea că România şi-a îndeplinit majoritatea criteriilor de performanţă, cu excepţia plafonului pentru arierate şi a ţintei indicative pentru cheltuielile curente.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite