Declaraţiile Mariei Grapini din Parlamentul European, potrivit cărora Voiculescu a fost condamnat politic, verificate de CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, vineri, ca Inspecţia Judiciară din cadrul aceleiaşi instituţii să verifice dacă declaraţiile făcute de Maria Grapini, din Parlamentul European, cu privire la dosarul „ICA”, sunt de natură să afecteze independenţa justiţiei. Grapini declara pe 24 noiembrie în Parlamentul European că Voiculescu a fost condamnat politic.

Concret, Consiliul a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare „ca urmare a afirmaţiilor europarlamentarului Maria Grapini, făcute cu ocazia intervenţiei din sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg, în cuprinsul căreia a declarat că doreşte „…să tragă un semnal de alarmă privind suspiciunile … cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei…, indicând aspecte procedurale din dosarul denumit I.C.A., soluţionat de către Curtea de Apel Bucureşti”. 

În acest sens, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a verifica şi a stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor şi procurorilor implicaţi în activitatea de soluţionare a dosarului, precum şi dacă a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Europarlamentarul PC Maria Grapini a făcut declaraţia în 24 noiembrie, în Parlamentul European, precizând că Dan Voiculescu a fost condamnat politic, iar confiscarea extinsă, aplicată şi terţilor care nu au făcut parte din procesul privind privatizarea ICA reprezintă o ameninţare la adresa libertăţii presei din România.

"Doresc să atrag un semnal de alarmă privind suspiciunile solide, bazate pe fapte cu privire la existenţa procesului politic şi cu privire la punerea în pericol a libertăţii presei în ţara mea. După dezvăluirile făcute la postul de televiziune aparţinând familiei Voiculescu, probate cu înregistrări, prin care fratele Preşedintelui României a luat suma de 250.000 de euro pentru a scăpa de condamnare un cunoscut interlop, procesul fondatorului trustului de presă, aflat de şase ani pe rolul instanţelor, pentru care se primise NUP a fost repus şi judecat în cinci zile”, a arătat Grapini. 

De asemenea, europarlamentarul a criticat rapiditatea cu care s-a judecat procesul lui Voiculescu, dar şi sumedenia de excepţii respinse de instanţă

„Termene nerezonabile, de doar o zi, în timpul vacanţei judecătoreşti, fără să admită niciuna dintre cele 124 de excepţii ridicate de avocaţi, neadmiterea expertizei neutre aşa cum solicita Curtea Constituţională, a dus la condamnarea a 12 oameni, printre care cercetători de prestigiu, omul politic, fondatorul trustului de presă care a relatat ştirea primind pedeapsa maximă de 10 ani. În final s-a procedat la confiscarea extinsă aplicată terţilor care nu au făcut parte din proces şi nu s-au putut apăra, luându-se astfel măsuri de strangulare economică a postului care a făcut dezvăluirea. Iată deci cum libertatea presei este ameninţată, iar drepturile cetăţeneşti la apărare sunt încălcate", a mai spus Maria Grapini.

Citiţi şi:

Grapini: Produsele autentice de artizanat, meşteşugăreşti, sunt contrafăcute acum la greu

România trebuie să-şi protejeze produsele autentice de artizanat care acum sunt contrafăcute „la greu“, inclusiv ia tradiţională vândută în zona Castelului Bran, a declarat europarlamentarul Maria Grapini. În acest sens, oficialul citat propune promovarea unei Directive europene unitare la nivel european.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite