Decizia CCR aşteptată de Dragnea cu sufletul la gură se dă joi
0După ce judecătorul Petre Lăzăroiu a invocat probleme de sănătate, Curtea Constituţională a amânat ieri pentru 24 de ore o decizie cu privire la sesizarea făcută de Florin Iordache pe tema completelor de 3 judecători care l-ar putea scăpa pe Dragnea de condamnarea în dosarul angajărilor fictive.
Cea mai aşteptată sentinţă a anului este aşteptată joi şi trebuie să vină de la Curtea Constituţională. Este vorba despre conflictul juridic de natură constituţională între Parlament şi Curtea Supremă, pe tema completelor specializate de 3 judecători, sesizarea fiind făcută de Florin Iordache. Speranţele lui Liviu Dragnea de a scăpa de o posibilă condamnare în dosarul „Angajări fictive” stau în decizia care se va da azi.
Dezbaterile în acest caz au început ieri, dar Curtea Constituţională (CCR) a amânat pentru 24 de ore deliberările după ce judecătorul raportor pe această speţă, Petre Lăzăroiu, a invocat motive de sănătate. Acesta urmează să se interneze pentru o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală.
Acelaşi judecător a fost singurul dintre cei 9 care a adresat o întrebare în timpul şedinţei de miercuri în care Florin Iordache, vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Cristina Tarcea, şefa Curţii Supreme (ÎCCJ), şi-au prezentat punctele de vedere. Lăzăroiu a întrebat-o pe şefa ÎCCJ dacă articolul de lege, invocat în sesizarea lui Iordache cum că nu ar fi fost respectat de Înalta Curte, este în vigoare. „Este o întrebare interesantă, una care s-a pus la toate instanţele din ţară. Vă răspund strict ca judecătorul Cristina Tarcea, şi nu ca reprezentant al ÎCCJ: din punctul meu de vedere nu mai este în vigoare. Toate modificările ulterioare au stabilit altă organizare”, a răspuns magistratul.
Tarcea: Dragnea nu a respectat decizia CCR când şi-a delegat atribuţiile
Şefa Curţii Supreme a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii depuse de Florin Iordache, susţinând că atributul sesizării CCR cu un conflict juridic aparţine exclusiv preşedintelui Camerei Deputaţilor şi nu poate fi delegat. „Sesizarea a fost făcută cu încălcarea voinţei CCR, care printr-o decizie de anul trecut, a statuat că atribuţiile constituţionale ale prim-ministrului, întemeiate pe ideea de reprezentare a Guvernului, nu pot fi delegate. Prin acea decizie, dumneavoastră aţi spus că, printre atributele care nu pot fi delegate de către prim-ministru, este şi acela de sesizare a CCR cu un conflict”, a subliniat Tarcea. Magistratul a arătat că această decizie trebuie să se aplice şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, fiind logica pe care legiuitorul a avut-o în vedere. „În cadrul dezbaterilor de la revizuirea Constituţiei din 2003, iniţial atribuţia de sesizare a CCR cu un conflict juridic fusese acordată doar preşedintelui României. Ulterior, s-a mers pe ideea ca aceste atribuţii pot fi conferite şi preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului ca fiind singurii care pot substitui preşedintele în ipoteza în care şeful statului se află în imposibilitatea constituţională de exercitare a atribuţiilor”, a argumentat doamna judecător. Aceasta a dat exemplu chiar poziţia preşedintelui Camerei Deputaţilor de la acea dată, Valer Dorneanu, actualul preşedinte al CCR, care s-a pronunţat împotriva lărgirii acestei competenţe către senatori şi deputaţi. „Se elimină deputaţii şi senatorii pentru că nu sunt autorităţi publice şi nu reprezintă Parlamentul şi niciuna din Camere”, afirma atunci Dorneanu.
Cristina Tarcea a subliniat că nerespectarea acestei prevederi ar echivala cu faptul că oricine ar putea sesiza CCR cu privire la conflictele de natură constituţională. Magistratul a dat exemplu în acest sens pe preşedintele Senatului ce nu şi-a delegat acest atribut. „Am constatat că Senatul respectă decizia CCR şi a legiuitorului constituant. În vreme ce ordinul preşedintelui Camerei Deputaţilor prevede delegarea tuturor atribuţiilor, la Senat se prevede că doar conducerea curentă este delegată. A da o altă interpretare, ar însemna că oricine în locul preşedintelui CSM, de exemplu, să poată face o astfel de sesizare, că oricine în locul celorlalţi titulari ai sesizării să o poată face, ceea ce e absurd şi neconstituţional”, a subliniat Cristina Tarcea.
Şefa Curţii Supreme a precizat că, în contextul în care majoritatea dosarelor de pe rolul instanţei supreme privesc infracţiunile de corupţie, formarea completelor specializate ar echivala cu numirea directă a judecătorilor care judecă aceste dosare. „La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, toţi judecătorii sunt specializaţi în materie de corupţie, în virtutea legii. Au fost ani în care dosarele judecate de Instanţa Supremă au fost 100% dosare de corupţie şi alţi ani în care proporţia a fost de 80%. Ni se cere acum să punem cu mâna judecatorii care vor judeca dosarele de corupţie”, a susţinut magistratul.
Toate completele au fost specializate în materie de corupţie. Ni se cere acum să punem cu mâna judecatorii care vor judeca dosarele de corupţie Cristina Tarcea Preşedinta Curţii Supreme
Iordache: Nu a fost asigurată imparţialitatea instanţelor de judecată
La rândul lui, Florin Iordache a susţinut că, în contextul în care „ÎCCJ a refuzat să constituie secţii specializate pentru infracţiuni de corupţie, aşa cum prevede legea adoptată de Parlament”, conflictul de natură constituţională este unul evident. „În cadrul speţei penale a ÎCCJ nu au fost constituite complete specializate ceea ce generează violarea principiului separaţiei puterii şi a dreptului la un proces legal”, a susţinut acesta. El a precizat că problema este lipsa completelor specializate, conducerea ICCJ trebuind să dispună formarea acestora, fie că ar fi fost vorba de 2, 3 sau chair toate. „Au spus că toţi judecătorii de la ÎCCJ sunt specializaţi, problema este la complete", a declarat Florin Iordache.
La sfârşitul lunii trecute, Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor, a sesizat CCR pentru soluţionarea unui presupus conflict între Parlament şi Înalta Curte privind inexistenţa completurilor de 3 judecători specializate pe corupţie la ICCJ. Prin această sesizare, Florin Iordache a preluat practic apărarea formulată în instanţă de avocaţii lui Liviu Dragnea care cer anularea sentinţei de condamnare dată pe fond, pe motiv că sentinţa nu a fost dată de un complet specializat, aşa cum prevede Legea 78/2000.