Decembrie 1989 şi liniştea de la începutul lumii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aniversarea unui sfert de veac de la revoluţia anticomunistă mă determină să rememorez acele zile cu ajutorul câtorva pagini de jurnal. Scrise în acele zile fierbinţi (am trecut, acum, în paranteze drepte, câteva necesare lămuriri), rândurile următoare arată manipularea, minciunile şi ticăloşiile acelor zile de sfârşit de dictatură.

Ce s-a petrecut după 22 decembrie arată tot manipulare şi minciuni (făcute de unii fără voie, la ordin sau din pură prostie). Dar ce m-a impresionat cel mai mult, recitind aceste rânduri, este uluitoarea linişte de la mijlocul zilei hotărâtoare.

Duminică, 17 decembrie 1989

Abia întors de la unitate [am fost ofiţer de serviciu la unitatea mea de transmisiuni, din Craiova], sunt chemat, pe la ora 16, înapoi. Sunt chemate toate cadrele, iar agentul zice că nu este alarmă. Bănuiesc că e vorba de evenimentele de la Timişoara, despre care am auzit câte ceva. Plec cu socru-meu. Las vorbă acasă să nu mă aştepte, căci mai mult ca sigur voi rămâne mai multe zile la unitate.

Ajuns la unitate, se prelucrează planul de măsuri. Nu se spune nimic despre cauză; între noi, vorbim din auzite, [că ar fi vorba] despre faptul că suntem atacaţi de unguri, că sunt demonstraţii mari la Timişoara, [precum şi în legătură cu] apropiata plecare a comandantului suprem în Iran.

Pe la 20-21 primim indicativul de luptă [Radu cel Frumos, parcă]. Pentru prima oară în viaţa mea, intru în transă; nu e panică, ci febrilitate, tot ce facem (cu toţii) este cu viteză mai mare, şi în pripă.

Pe la 23-24 adormim cu gândul ca cine ştie ce ne va aduce ziua de mâine, cine ştie când, cum şi unde vom mai putea dormi. Intuiţia mea e confirmată pe la ora 1, când toţi ofiţerii sunt chemaţi la comandant [dacă nu cumva mă înşel, comandant era un semidoct cu ifose de mareşal; nu exigenţa lui deranja, ci aerele de superioritate, venite, de fapt, dintr-un evident complex de inferioritate: col. Săndulescu]. Primim muniţie de război. Nedumerirea creşte. Este clar că ceva se întâmplă. Nimeni nu ne spune nimic.

Luni, 18 decembrie

image

Ziua trece fără mai evenimente. Zvonurile circulă, totuşi, şi aflăm de demonstranţii de la Timişoara. Câteva maşini [pentru asigurarea legăturii radio şi radioreleu] şi cadre de la noi pleacă acolo - semn că cele ce se aud sunt adevărate.

Marţi, 19 decembrie

Toată ziua sunt ocupat cu programul de instrucţie [eram comandantul unui pluton radio, adică pregăteam radiotelegrafişti în utilizarea alfabetului Morse]. Nu am timp de alte activităţi. Suntem anunţaţi că unităţile militare din Timişoara au fost atacate, motiv pt care se vor organiza patrule exterioare [adică în exteriorul unităţii, pe străzile alăturate unităţii].

Miercuri, 20 decembrie

Sosiţi de la Timişoara, doi colegi ne povestesc ce se petrece acolo. Studenţii şi alţi tineri au demonstrat foarte puternic în ultimele zile. În plus, au fost atacate unităţi militare ucigându-se militari. Armata - sau miliţia - a tras în ei. Oraşul arată  exact ca şi Beirutul. Soldaţii mănâncă prin oraş conservele de peşte cu baioneta. Se spune că manifestanţii ar fi fost localizaţi - conduşi de un pastor, Lazslo ? - într-un cartier. Sunt atacate familiile cadrelor [plecate la unitate, la alarmă]. Veştile acestea, desigur, ne alarmează. Nu suntem de acord cu ei, cu toate că bănuim împotriva cui se îndreaptă. Dar ce au cu armata?

La prânz intru în patrulă.

Seara, la ora 19, se anunţă un comunicat cu întoarcerea lui Ceauşescu. Tot acum pt prima oară se anunţă oficial că la Timişoara este rebeliune.

La ora 23 se anunţă starea de necesitate în judeţul Timiş. Îmi dau seama că lucrurile se îngroaşă.

La noi în oraş [Craiova] este linişte. Vecinii unităţii mă salută. Ce păcat că nu am radio ca să aflu veştile reale.

Joi, 21 decembrie

Iar sunt în patrulă. La ora 12 are loc adunarea populară din capitală. Realizez multe lucruri ciudate. Pancarte ascunse. Vuiete şi zgomote foarte puternice. Un microfon sau difuzor căzut. Exclamaţii. ,,Treci la promisiuni”. Nu-mi vine să cred la ce asist. Este tot mai evident că lucrurile scapă de sub orice control şi că şi la Bucureşti s-au îngroşat. Sunt tot mai convins că s-a pornit o mare mişcare de protest populară împotriva conducerii de partid şi de stat. Între cadre, părerile sunt împărţite: să tragem sau nu în oameni? Deşi, cu câteva zile în urmă, eram convins că suntem atacaţi, şi că avem dreptul să ne apărăm, acum realizez pericolul; colegilor apropiaţi le spun că eu nu voi trage în oameni.

Se decretează starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării.

Vineri, 22 decembrie

Sunt în patrulă de la 3 la 6. Este linişte în oraş, în continuare. Mulţi oameni pleacă sau vin de la serviciu în uniformă de Gărzi Patriotice. Aflăm că în oraş sunt mişcări; s-au spart geamurile semafoarelor.

Nu apuc să mă odihnesc [după ieşirea din patrulă], că se află că o mare masă de oameni au pornit de la Fabrica de avioane [spre centrul oraşului].

Plec iar în patrulă, dar de data asta interioară, de la ora 10 la 13.

Pe la 11 se dă un comunicat: ministrul Milea s-a sinucis. Îmi spun că aşa ceva este imposibil; mai degrabă, a fost împuşcat pt că nu a dat ordin să se tragă în oameni. Sau, a încercat o lovitură de stat; ceea ce mi se pare exclus.

Pe la 11.30 aud din colţul unităţii, pe lângă depozitul de combustibil, focuri de armă înspre oraş. Dar realizez că poate s-a tras în aer, sau poate că sunt cu muniţie de manevră.

Pe la 12 patrula primeşte ordin să nu facă uz de armă nici dacă suntem atacaţi.

Anunţ câţiva colegi de focurile de armă [îmi amintesc că am stat cu toţii minute în şir ca să ascultăm ce se petrece în oraş].

La ora 13 ar trebui să ies din patrulă; minutele se scurg foarte greu, căci nu ştiu ce se petrece; trebuie să fim schimbaţi şi nu vine schimbul următor. Plec spre dormitor, şi dau de un radio [la parcul auto era un difuzor uriaş plantat pe un stâlp]. Îl aud vorbind pe Dinescu şi pe Blandiana plângând. Aflu că Ceauşescu a fugit. Nu-mi vine să cred. Suntem cu toţii uluiţi. Nimeni nu spune nimic [nici nu se bucură, nici nu plânge nimeni]. Nici militarii, nici cadrele. Continui drumul spre dormitor [cu cei trei soldaţi din patrulă după mine], ca să vedem ce se petrece. E aceeaşi uimire şi aceeaşi linişte şi aici. Parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Parcă ar fi fost ceva firesc ce se întâmplă.

Din acest moment voi sta la tv până a doua zi dimineaţă. Va fi cea mai lungă noapte pe care am trăit-o vreodată [deşi am făcut zeci de nopţi albe în adolescenţă], dar şi cea mai epuizantă, cea mai frumoasă şi cea mai grea.

Imaginile de la tv sunt fantastice. Îi văd pe Caramitru, Sergiu [Nicolaescu], Dinescu, Blandiana. Se face apel la armată să nu se tragă în oameni. Apare un cpt. ing. cu ochelari ce spune că armata este de partea poporului. Vorbesc toţi odată, rareori pe rând. Nu ştim ce să mai credem.

Se anunţă că se trage înspre tv; se face apel la mase să nu plece acasă, să vină şi alţi oameni ca să apere tv.

Între 16.30 şi 17.30 emisiunea se întrerupe. După reluare apar crainicii tv ce anunţă că a fost semnalat Ceauşescu. Apar fel de fel de oameni [la tv]; se transmite alternativ din studio şi de afară. Apar ofiţeri superiori care fac apel să nu se mai tragă. Apar Iliescu, Brucan ş.a. ce constituie Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Se fac apeluri la miliţie şi securitate [să nu tragă şi să fie de partea poporului].

Vine noaptea. Se arată [la TVR] focuri afară [se trage înspre TVR]

Dinescu vorbeşte din balcon. Focuri la ferestre. Imagini de la Palat [...] Ştirile relaxante, de bucurie sunt tot mereu alternate cu cele proaste, despre noi atacuri. Cred că am aţipit puţin o oră spre ziuă, de la 5 la 6. Este o noapte pentru istorie [...]

Sâmbătă, 23 decembrie

Se aud mereu împuşcături. Stăm cu toţii la tv [cadre şi soldaţi, în dormitoarele soldaţilor, unde s-au adus paturi pt cadre; unii şefi dormeau prin cancelarii sau birouri]. Deja suntem cu toţii convinşi că schimbarea e definitivă. Ne bucurăm la fiecare veste bună. Încep aprecierile la adresa fostului regim. La început mai greoai, din lipsă de antrenament, dar apoi tot mai tare. Treptat, termenii folosiţi devin puncte de pornire pt poante şi glume.

Seara, se dă la tv filmul ,,Ringul”. Nu am mai văzut un film de multă vreme. Nu am mai văzut la tv o mână sau un picior gol de femeie nici nu mai ştiu de când. Dar bucuria nu ţine mult, redacţia de ştiri, lingăii de la Telejurnal, sunt pe baricade. Privim, mai târziu, pe sârbi, dar nu ne bucurăm prea mult timp, tocmai a început un film, că se dă alarma. Suntem cu toţii dispuşi pe lângă gardul unităţii până la ziuă. Se vede un incendiu uriaş. Mereu pleacă rachete. Altele, de alt tip, trec puţin peste case şi se lasă spre Jiu, cu explozii puternice. Se zvoneşte că se trage în elicoptere cu terorişti. Se spune că sunt străini. Şi cred că aşa este [de fapt, au fost semnele unui război electronic; o uriaşă iluzie ca să credem că se trage în terorişti: la Craiova nu a existat nici un singur terorist].

Duminică, 24 dec

Din nou atacuri alternate cu perioade de linişte. În ţară se trage mereu. Imagini de groază din Capitală, Timişoara, Sibiu etc. La ora 1 noaptea aşteptăm iar să fim atacaţi [am fost din nou postaţi în jurul unităţii, tot în interior], şi stăm de pază până la ora 4. Nu am fost atacaţi, deşi focuri se aud mereu înspre Valea Roşie [cartier în care se afla sediul unei divizii]; mergem la culcare.

Luni, 25 dec

Se anunţă arestarea dictatorului Ceauşescu [ţin minte cu ce urale şi aplauze s-a primit vestea!]; apoi judecarea. Se dă un film, fără sonor, al procesului [toată ziua a fost de o mare emoţie, mai ales că era primul Crăciun din viaţa noastră]. Noaptea se anunţă filmul sonor; se face ora 5 şi nu se mai difuzează. Cred că este o mişcare tactică, de a-i opri pe terorişti.

Marţi, 26 decembrie

Se dau primele decrete ale CFSN; se abrogă reglementări aberante date de Ceauşescu. Democraţia începe să se contureze, şi odată cu ea şi libertatea noastră. Revoluţia trebuia să se înfăptuiască măcar pentru asta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite