Cei mai mulţi din motive obiective, unii fiindcă aşa vor ei, iar anul acesta au şi cum să îşi justifice vrerea. Sau, mai bine spus, nevrerea de a munci.

Azi sărbătorim Ziua mondială a libertăţii presei, în condiţiile în care, pe meleagurile mioritice, nu mai prea avem presă. Sau, mai corect spus, nu mai prea avem  jurnalism corect, cinstit, acela în care esenţială este clauza de conştiinţă. Indiferent dacă este ea sau nu cuprinsă în contracte colective de muncă sau în acela cu propria conştiinţă a celui care semnează un articol, un editorial, o ştire sau un reportaj.

Faptul este cum nu se poate mai evident în domeniul audiovizualului. Nu se poate să nu observi cât de jos au coborât televiziunile noastre, indiferent că este vorba despre postul public, îndeosebi TVR 1, acolo unde îşi fac de cap numiţii Doina Gradea, Eduard Dârvariu, Smaranda Vornicu şi atât de mizerul Ionuţ Cristache, sau de Televiziunile private. De la Antena 3 la România tv, de la partea video a Mediafax la mai nou scornitul cristoiutv. Desigur, cea mai jalnică decădere a suferit-o Realitatea plus care, aproape peste noapte, s-a metamorfozat într-o tribună de propagandă a PSD, loc de unde oficiază Anca Alexandrescu şi fostul puşcăriaş Miron Mitrea. Că doar nu degeaba şi patronul postului, un anume Maricel Păcuraru, are şi el stagii consistente în închisoare pentru afaceri dubioase, urât mirositoare.

În domeniul presei scrise, lucrurile merg de multă vreme prost. În primul rând, şi-au închis, rând pe rând, ediţiile print, mai toate marile cotidiane. Starea de urgenţă şi ordonanţele militare aferente închizând mall-urile, acolo unde mai erau vizibile magazinele de vânzare a presei, au îngreunat şi mai mult situaţia acelor jurnale care s-au încăpăţânat să mai reziste şi în formula tipărită pe hârtie. Cele mai afectate sunt cotidianele locale, însă nici cele naţionale, oricum puţine, nu o duc cu mult mai bine. Retururile au devenite mai consistente, mai numeroase chiar decât exemplarele vândute şi, după cum se ştie, operaţiunea de retur costă.

Nici presa online nu stă cu mult mai bine. Dincolo de polarizările politice tot mai evidente, de subordonarea directă nu adevărului, nu cititorului, nu cât mai corectei şi mai completei informări a acestuia, de trecerea cu arme şi bagaje în ograda unei anume forţe politice, fapt ce conduce la scăderea credibilităţii. Veniturile din publicitate au scăzut vertiginos. Firesc. Calculele sunt, la urma urmei, corecte.  De ce să arunci bani pentru reclamă de vreme ce nu mai ai nici cui vinde (populaţia este tot mai sărăcită, mulţi români fiind deja în şomaj tehnic, alţii şi-au pierdut încă de pe acum definitiv locurile de muncă şi pronosticurile în domeniu nu sunt deloc optimiste) şi nici unde vinde? Site-urile de abia dacă mai rezistă fiindcă nu toate au şansa de a beneficia de contracte grase, precum cel al cărui patron este cunoscut sub numele de Morsa competentă.

Guvernul promite ajutoare. De unde bani, Dumnezeu ştie! Deocamdată a avut loc o întâlnire mai curând de taină cu şefii anumitor organe de presă despre care a dat amănunte doar portalul Europei Libere. Nu am mai auzit proteste ca atunci când s-a vorbit despre scutirea de impozit a jurnaliştilor. În vremuri de restrişte, să se fi suspendat oare morala, deontologia, transparenţa?

În astfel de condiţii, să pară absolut deplasata cerinţa ca „articolele de fond să aibă fond şi ca ştirile false sau îndoielnice să nu fie prezentate ca ştiri adevărate“? Nu am formulat-o eu, ci Albert Camus într-un articol datând din 8 septembrie 1944.

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro