De ce îi strâng pereţii pe puşcăriaşii de lux

Gigi Becali pe când era doar arestat preventiv

Vedeţi zbaterea lui Gigi Becali de a ieşi din închisoare? L-aţi văzut şi pe Adrian Năstase care alegea moartea ca alternativă la privarea de libertate? Am mai putea număra zeci de persoane publice care s-au zbătut, cu preţul unor gesturi penibile, să nu intre în puşcărie, sau să iasă. Galeria puşcăriaşilor de lux care descoperă beneficiile libertăţii când ajung după gratii ne arată că preţul plătit pentru un deţinut nu e niciodată prea mare.

Acum câţiva ani purtam o discuţie aprinsă cu cineva care vroia să mă convingă de faptul că este revoltător preţul pe care statul îl plăteşte pentru un deţinut. Că nu se justifică cei peste 2.400 de lei pe lună pe care îi plătim pentru un puşcăriaş, mai mult decât salariul mediu, mult peste alocaţia primită de un copil, mai mult decât pentru un bolnav în spital etc. 

Mi s-a explicat că aşa ceva este de neînchipuit, că nu poţi să plăteşti din buget atât de mult pentru a ţine în puşcărie un infractor, că este aberant să se creeze asemenea „condiţii de lux“ pentru puşcăriaşi. Discuţia a tot continuat iar argumentele împotriva plăţii unor sume atât de mari curgeau. Nu poţi să îi oferi unui puşcăriaş – mi se spunea – acces la televizor, la săli de jocuri, la bibliotecă, la ”recreere” prin diverse activităţi sportive. Un puşcăriaş are – veneau argumentele ca o ploaie de vară – condiţii pe care nu le avem nici noi în libertate. În plus, infractorul prins şi închis, n-are nicio grijă. Nici a banilor, nici a hranei, nici a chiriei sau a transportului, nici a îngrijirii medicale în caz că răceşte. Practic, după o asemenea argumentaţie, mai că-ţi vine să trăieşti în penitenciar pe banii statului şi fără vreo grijă. 

Că toate cele de mai sus nu se leagă, o arată chinul şi disperarea de a fi liberi pe care le arată marii deţinuţi ai României. Gigi Becali, de exemplu, a semnat în ultima vreme mai multe cereri de eliberare decât fluturaşi de salariu pentru jucătorii de la Steaua. Or fi condiţii de lux la Jilava, s-o fi cazat el în celula lui Adrian Năstase, o fi primit televizor cu ecran plat, dar cu toate astea îl cam strâng pereţii. Şi toate gesturile sale arată asta. Ultima idee a lui Becali este să înduplece judecătorii să-i dea libertatea înapoi măcar o zi, ca să-şi sărbătorească acasă ziua de naştere. O iluzie.

Zbaterea asta a lui Becali, precum şi străduinţa altor puşcăriaşi de lux de a-şi recăpăta libertatea, oricât de bune ar fi condiţiile în penitenciar, arătă că deţinuţii merită toţi banii aia pe care îi dăm doar ca să stea acolo. Vedem cum libertatea, în forma ei concretă, începe să fie apreciată la valoarea exactă abia după ce în urma infractorului s-au închis porţile cu zăbrele. 

Ce îndură un puşcăriaş prin privarea de libertate o ştie doar el, dar efortul depus pentru a ieşi afară de-acolo ne arată că, totuşi, privarea de libertate îşi atinge scopul. Măcar că, data viitoare când se vor crede puternici şi vor avea posibilitatea de a încălca vreo lege în dispreţul celorlalţi, se vor gândi de două ori dacă merită să-şi dea libertatea pe vreo valută. Că orice şmen sau escrocherie îi poate duce înapoi între nişte pereţi care-i string oricât de bune ar fi condiţiile.