Nu cred că există vreun român mai dedicat cauzei unioniste decât George Simion. Nimeni, nici în România, nici în Moldova sau aiurea pe glob, nu a făcut atât de mult pentru Unirea celor două state româneşti. Este un foarte bun organizator, care a reuşit să insufle idealul Unirii unui număr din ce în ce mai mare de oameni de pe ambele maluri ale Prutului. Cu aptitudinile sale organizatorice ar fi putut face afaceri înfloritoare. Însă a ales o altă cale, cea a coagulării spiritului unionist.

Acţiunile lui George Simion şi ale echipei sale de la Acţiunea 2012 sunt expresii ale opiniei publice, fără nicio implicare a statului român. România a dat faliment în cauza naţională. Cu excepţia unor declaraţii sforăitoare, politicienii români, indiferent de culoarea politică, au uitat de Unire. George Simion a devenit simbolul mişcării unioniste deoarece nici un politician român nu a reuşit să îşi asume acest proiect naţional.

Preşedintele Traian Băsescu a lansat ideea Unirii ca proiect naţional în urmă cu câţiva ani. Declaraţiile lui au avut, la momentul respectiv, impact asupra dezbaterii publice despre Unire. Din păcate, Traian Băsescu nu a depăşit faza declaraţiilor, adesea contradictorii. Nu contest că în timpul mandatelor sale a avut discuţii pe tema Unirii cu unii politicieni moldoveni şi poate chiar ai Marilor Puteri. Dar nu a avut curajul să îşi asume ferm proiectul Unirii şi să îl susţină necondiţionat.

Victor Ponta a încercat să îşi însuşească proiectul unionist înainte şi în timpul campaniei electorale. În disputa lui personală cu Traian Băsescu a preluat ideea Unirii, vehiculată de preşedinte, încercând să iasă în faţa opiniei publice ca politicianul care face ceva concret pentru Unire, prin construirea unui gazoduct şi cu donaţii de autovehicule sau altele, în care fastul oficialităţilor a umbrit semnificaţia acestor acţiuni. În campanie s-a prezentat ca preşedintele unificator, sub a cărui autoritate se vor uni românii în 1918. Deşi are instrumentele necesare pentru a face concret paşi spre Unire, datorită atribuţiilor şi autorităţii guvernamentale, nu a depăşit nici el faza declaraţiilor oportuniste pentru capital de imagine.

Din păcate, Marian Lupu are perfectă dreptate când afirmă că George Simion nu reprezintă statul român şi expulzarea sa nu va afecta relaţiile diplomatice dintre Moldova şi România. George nu reprezintă statul român, pentru că toate acţiunile sale sunt voluntare, fără sprijin din partea autorităţilor române. George face mai mult decât toţi politicienii la un loc, indiferent dacă îi cheamă Traian Băsescu sau Victor Ponta.

George Simion a reuşit să promoveze ideea Unirii în Republica Moldova. A adunat în jurul său oameni care cred în Unire, care au mers între oameni şi au discutat despre Unire. George Simion a riscat enorm când a decis să se mute la Chişinău pentru a se ocupa direct de promovarea proiectului naţional. El crede în Unire şi pentru el nu există obstacole administrative. Deja la Chişinău sunt prea mulţi „George Simion” care luptă pentru Unire. O luptă a ideilor, o luptă a cuvintelor, fără niciun sprijin din partea statului român, nici măcar din partea serviciilor secrete româneşti.

George Simion a câştigat bătălia cu stataliştii moldoveni supuşi Moscovei, în timp ce statul român a pierdut-o.

Moldova trebuie să fie un teren al confruntării între serviciile secrete româneşti şi cele ruseşti. E timpul ca românii să le dea o lecţie ruşilor, să transmită un mesaj clar Moscovei şi sateliţilor săi din Moldova: există un singur popor român, care trebuie să trăiască liber într-un singur stat românesc. Desigur că acţiunile serviciilor secrete româneşti sunt necunoscute opiniei publice. Însă expulzarea lui George Simion este un eşec al serviciilor româneşti, care ori nu vor să susţină mişcarea unionistă (deşi sigur cei mai mulţi specialişti au sentimente naţionale mult peste media societăţii româneşti), ori aşteaptă o decizie politică fermă pentru a acţiona. În momentul în care serviciile secrete româneşti vor câştiga bătălia pentru Moldova împotriva ruşilor, Unirea va deveni o realitate.

Guvernul român se bâlbâie ca de obicei. Degeaba cere clarificări la Chişinău Ministerul de Externe din Bucureşti, dacă nu este capabil guvernul român să transmită un mesaj clar autorităţilor moldovene despre susţinerea proiectului unionist. În timp ce Moscova cheltuieşte bani publici pentru a păstra Moldova în sfera ei de influenţă şi îi susţine pe statalişti prin orice mijloace, Bucureşti-ul doarme. Desigur că pot fi obiecţii că România, fiind membră a UE şi NATO, nu poate să se pronunţe public şi oficial pentru Unire. Guvernul român trebuie să îşi asume proiectul unionist, să investească în propaganda unionistă  pe ambele maluri ale Prutului şi aiurea pe glob şi să transmită un mesaj clar, indiferent de poziţia Marilor Puteri: în România şi în Moldova trăieşte acelaşi popor, poporul român, care are dreptul să decidă singur, fără interferenţe nici de la Moscova, nici de la Berlin sau Washington, să trăiască într-un singur stat.

De ce preşedintele României nu îşi asumă, ca proiect de ţară, Unirea? Am văzut recent că adoptarea monedei euro este proiectul său de ţară. Sintagma „proiect de ţară” are sens pentru aderarea la UE, NATO sau pentru Unire, dar prea devine superfluă când este asociată adoptării monedei euro. Doar de atâta este în stare preşedintele ales al românilor? A uitat Klaus Johannis că îi reprezintă pe toţi românii, indiferent de adresa lor de reşedinţă? Vizita cu mofturi de la Chişinău a fost un eşec. Degeaba l-au convins consilierii săi să meargă la Chişinău după instalarea sa la Cotroceni, pentru nu a reuşit să transmită un mesaj clar unionist. A confirmat, din păcate, interesul scăzut al autorităţilor de la Bucureşti pentru Unire. Încă mai sper să înţeleagă necesităţile româneşti. O declaraţie clară şi fermă despre Unire din partea preşedintelui Klaus Johannis poate schimba multe în mişcarea unionistă. Doar o vorbă este nevoie din partea preşedintelui. Doar să transmită un mesaj ferm. E prea mult, domnule preşedinte?

Este timpul ca autorităţile de la Bucureşti să îşi asume proiectul de ţară al Unirii Moldovei cu România. Indiferent de forma instituţională, stat unitar sau stat federal, România trebuie să îi protejeze pe toţi românii, până la Nistru.

George Simon face cu resurse reduse din cotizaţii şi sponsorizări ceea ce nu îşi asumă statul român. Propaganda unionistă a Acţiunii 2012 a reuşit să îi sperie pe agenţii Moscovei de la Chişinău, care au apelat la o metodă brutală, la expulzarea lui şi la interdicţia de a mai intra în Republica Moldova pentru 5 ani. Expulzarea lui George este o dovadă că celor de la Chişinău le este frică de ceea ce a făcut şi poate să facă George Simion şi echipa lui. Le este frică de capacitatea extraordinară a lui Simion de a organiza unioniştii, de mesajul unionist transmis şi receptat peste Prut şi de efectele acestei propagande unioniste cu resurse reduse. Vor să taie capul mişcării naţionale unioniste înainte ca ea să capete amploare. Dacă agenţii KGB-şti de la Chişinău cred că astfel vor pune capăt proiectului unionist, se înşală.

Din păcate opinia publică românească a reacţionat palid la expulzarea lui George Simion. Forumiştii de serviciu nu sunt interesaţi, probabil că au primit ordine sa nu facă prea multă vâlvă ca să moară subiectul. Nici măcar cititorii de bună0credinţă, mulţi dintre ei cu sentimente unioniste, nu s-au pronunţat pe forum-uri, probabil pentru că nu au înţeles dimensiunea reală a acestei expulzări. Nu e nevoie de înjurături la adresa moldovenilor, ci de luări de poziţie, pentru ca Moscova să înţeleagă clar că există un interes real în România pentru Unire.

Expulzarea lui George Simion din Moldova este o palmă dată identităţii româneşti de către Moscova prin intermediul agenţilor săi de la Chişinău. Este o palmă dată opiniei publice româneşti care crede în Unire. Este o palmă dată tuturor românilor. Câte palme o să mai răbdăm din partea ruşilor?

Dacă ar fi fost expulzat un cetăţean ungur din România toată presa din Ungaria s-ar fi înfierbântat, iar politicienii ar fi dezbătut subiectul şi ar fi ameninţat România cu repercusiuni, ar fi făcut lobby la Marile Puteri, ar fi reclamat la Bruxelles etc. etc. etc.

Dar România doarme. Ca de obicei, românilor le sare ţandăra când e vorba de Transilvania şi îi doare în cot de Basarabia.

Şi totuşi, domnilor politicieni din Bucureşti şi din Chişinău, să nu uitaţi că în România şi în Moldova suntem mulţi „George Simion”!