Nu trece o zi de la Dumnezeu fără să avem vreo ştire negativă despre urşii din ţara noastră. Că se plimbă prin oraşele şi localităţile de munte, că scormonesc după mâncare prin tomberoane, că dau iama în gospodăriile şi animalele oamenilor, astea au devenit deja banalităţi, dacă nu chiar atracţii turistice periculoase pentru cei care vor să-i vadă, să se fotografieze cu ei ori să-i hrănească. În ultimul timp, însă, aflăm despre tragedii cu urşi loviţi de maşini pe şosele şi lăsaţi să agonizeze sub privirile celor din preajmă, care doar stau, filmează şi fotografiază în loc să facă ceva pentru a veni în ajutorul lor!

Românii sunt campioni mondiali la indignare, pun poze şi filmuleţe pe net, comentează verzi şi uscate, au propuneri, acuză, arată cu degetul, cer demiteri, sancţiuni de la autorităţi, dar nu fac nimic! La noi au lăsat un urs să agonizeze ore în şir pe şosea fără să intervină nimeni, în timp ce în Australia de exemplu, oamenii şi-au pus vieţile în pericol să salveze ursuleţii koala de incendiile care îi omorau cu sutele. Chestie de mentalitate şi atitudine. La noi au aşteptat să vină vânătorii, medicii veterinari, prefectul, ministrul, să fie angrenaţi zeci de oameni şi să treacă zeci de ore ca să curme agonia unui urs care murea pe şosea! Culmea, a doua zi alt urs a fost lovit de maşină pe şosea. Acelaşi tam tam, aceeaşi indignare, aceleaşi comentarii televizate cu aceeaşi ”specialişti” care se pricep la tot şi la toate!

N-am văzut, n-am auzit pe nimeni însă ca să abordeze problema principală din cauza căreia urşii au luat-o razna în România, nu de acum, ci de ani buni, coborând în oraşe şi comportându-se anormal, agresiv chiar! Nici pe indignaţi, nici pe autorităţi, nici pe politicienii responsabili de faptul că nu doresc sau nu pot să rezolve problema urşilor din România. Nu că nu ar cunoaşte-o, o cunosc foarte bine, dar din diverse motive nu fac nimic pentru rezolvarea ei. Iar această problemă a urşilor este creată de altele mai mari. Este un lanţ al fărădelegilor discutat şi răsdiscutat, dar care este scăpat voit sau nu, de sub control.

Ne ştie Europa şi întreaga lume ca pe nişte cai breji şi ne cer să rezolvăm marile probleme. Care sunt acestea, simplu: an de an sute de mii de hectare de pădure sunt distruse ilegal sub ochii orbi ai autorităţilor sau cu complicitatea lor, în dispreţul legii şi al tuturor legilor naturii. Odată dispărute pădurile, dispar şi habitatele naturale ale animalelor sălbatice, care rămase fără casă şi masă firesc, pornesc razna, îşi schimbă comportamentul, devin agresive şi ajung disperate de foame în oraşele din apropiere şi în localităţile limitrofe fostelor păduri. Astfel au apărut problemele urşilor şi a altor animale sălbatice.

Dar de 30 de ani de când a început şi s-a amplificat fenomenul tăierii pădurilor statul, autorităţile, legislativul, cetăţenii nu au reuşit să facă nimic pentru stoparea fenomenului. Ba, dimpotrivă acesta se amplifică şi dau naştere la alte probleme, cum ar fi agresiunile asupra pădurarilor şi a personalului silvic. Referitor la aceste agresiuni, l-am auzit recent pe preşedintele României, Klaus Iohannis, că a discutat de două ori problema în CSAT şi a cerut să se ia măsuri! Atât! Că nu s-au luat măsuri şi de ce, că în zona Romsilva este un lanţ endemic de corupţie care generează probleme, că însăşi Romsilva este de zeci de ani vaca de muls a politicienilor nimic! Preşedintele a cerut măsuri şi în rest a rămas ca... în gară!

Dacă tăierea pădurilor ar fi măcar diminuată semnificativ, că stopată nu poate fi peste noapte, atunci şi problema urşilor şi a altor animale sălbatice ar fi rezolvate. De asemenea, alte efecte negative pe care distrugerea pădurilor le generează ar fi preîntâmpinate: alunecări de teren, inundaţii şi alte consecinţe asupra mediului şi oamenilor.

O altă problemă gravă care se leagă de primele este şi gestionarea judicioasă a florei şi faunei. Practic, fondul cinegetic naţional a rămas doar pe hârtie, în timp ce animalele sălbatice au cam dispărut din peisaj. Paradoxal, asociaţii de vânătoare cu numele, pe hârtie, există cu sutele şi sunt entităţi juridice de sine stătătoare. Înainte, până prin anii 90, acestea erau de stat coordonate sub pălăria AGVPS. Până atunci, fondul cinegetic avea un gestionar abilitat, specializat care se ocupa de vânat, chiar dacă şi atunci existau braconieri, dar fenomenul era ţinut sub control. Treptat însă fondurile de vânătoare au încăput pe mâinile unor indivizi care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu protejarea vânatului şi vânătoarea sportivă.

Peste noapte, foşti braconieri, afacerişti, politicieni ori alte categorii de cetăţeni cu bani au ajuns proprietari de fonduri cinegetice pe care în loc să le gestioneze cum trebuie le-au distrus şi le-au jefuit fără milă. Vânătorile au ajuns şi ele un fel de ciolhanuri pantragruelice, prilejuri de ucis fără noimă animalele sălbatice, unde se întâlneau şi se întâlnesc şi îşi dau mâna tot felul de persoane. Recent, l-am auzit pe actualul ministru al mediului că 75% dintre parlamentari sunt vânători! Tocmai cei care fac şi desfac legile şi care, dacă ar fi vânători adevăraţi ar şti care sunt problemele din domeniu şi ce măsuri să adopte să le rezolve. Teoretic! Dar se întâmplă aşa? Evident nu! Paradoxal, cu cât mai mulţi parlamentari au şi calitatea de vânători, cu atât fondul cinegetic se distruge iremediabil.