De ce fug militarii de FOS, unitatea de elită a Armatei. Condiţiile de recrutare şi ce solde atractive îi asteaptă pe cei selecţionaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari români din Forţele Speciale, în timpul unui exerciţiu aliat FOTO U.S. Special Operations Command Europe/ Sgt. Patrik Orcutt
Militari români din Forţele Speciale, în timpul unui exerciţiu aliat FOTO U.S. Special Operations Command Europe/ Sgt. Patrik Orcutt

În lipsa candidaţilor înscrişi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) se află în situaţia de a prelungi perioada în care se pot face recrutările pentru viitorii operatori ai Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS). Concret, FOS au prelungit până pe 13 august programul de înscriere pentru Programul întrunit de calificare, seria 2021-2022, a cărui preselecţie ar fi trebuit să înceapă de ieri, la Mangalia.

Important de precizat, posturile vacante se adresează numai celor care sunt deja în Armată (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi-gradaţi profesionişti), indiferent de armă sau de specialitatea militară, şi nu sunt accesibile civililor. Conform unor surse militare, deşi sunt remunerate generos, funcţiile de operator FOS nu sunt foarte accesate din cauza programului prin care trec candidaţii în perioada de instruire. Pregătirea se realizează la Şcoala de Instruire a Forţelor pentru Operaţii Speciale „Burebista” după un program asemănător instituţiilor similare din Statele Unite sau Israel. Duritatea acestei „programe de şcolarizare” îi face pe candidaţi să se gândească de două ori înainte de a se înscrie, cu toate că la finalul programului de pregătire absolvenţii vor obţine statutul de operator Forţe pentru Operaţii Speciale şi vor fi încadraţi într-o unitate de elită a Armatei Române, iar salariile plătite nu sunt de neglijat. Concret, în cazul unui subofiţer FOS, venitul brut cu sporurile aferente este de 5.490 de lei, adică 3.212 lei net. 

Ce diurne au militarii de Operaţii Speciale în misiunile externe

Mai mult, în misiunile externe, luptătorii FOS primesc o recompensă materială apreciabilă, oarecum proporţională cu riscurile la care se expun într-un teatru de operaţii precum Afganistanul, de exemplu, unde operatorii FOS mai acţionează până la 1 septembrie. Astfel, conform algoritmului pus la punct de MApN, pe perioada executării misiunii externe, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adaugă o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie. Militarii mai încasează şi diurna care, în cazul unui subofiţer, este de cel mult 70 de euro pe zi. Ca o concluzie, militarii FOS primesc, pe perioada de misiune în Afganistan, un salariu mărit de 2, 3 ori, la care se adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro. Conform acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 7.387 de lei, la care se adaugă 2.200 de euro, totalul fiind de peste 3.800 de euro. În fine, un ofiţer poate încasa, pe aceleaşi principii, aproximativ 5.000 de euro lunar. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite