Au existat trei factori esenţiali în înfăptuirea Unirii din 1 Decembrie 1918, pe care îi înşir cronologic:

(1) campania armatei Regatului României în Transilvania în 1916, cu dezastrul militar ce i-a urmat şi rezistenţa pe linia Siretului în 1917;

(2) hotărârea românilor transilvăneni de a se uni cu România în 1 Decembrie 1918 şi

(3) lupta diplomatică a tuturor politicienilor români pentru recunoaşterea Unirii pe plan internaţional la Conferinţa de Pace de la Paris. Dacă vorbim des de ultimii doi, uităm prea uşor de sacrificiul soldaţilor români.

Determinarea armatei române care a intrat în Transilvania în 1916 pentru eliberarea românilor de sub stăpânirea austro-ungară este indiscutabilă. Opinia publică românească era pregătită de ani buni de propagandă mediatică în favoarea românilor ardeleni. Este elocvent faptul că soldaţii români, majoritatea analfabeţi, atunci când au fost mobilizaţi în 1913 în cel de-Al doilea Război Balcanic în campania din Bulgaria, credeau că merg la luptă în Transilvania! Primele două strofe din memorabilul cântec „Treceţi batalioane române Carpaţii” au fost create ad-hoc în timpul campaniei din 1916 şi reflectă entuziasmul soldaţilor români, conştienţi că luptă pentru eliberarea românilor din Transilvania. Din păcate, acest entuziasm a fost depăşit de corupţia şi proasta administrare a resurselor financiare şi umane de către responsabilii cu pregătirea armatei. În plus, din cauza alianţei cu Puterile Centrale, susţinută necondiţionat de regele Carol I, armata română nu a avut un plan detaliat pentru ocuparea Transilvaniei, aşa că întreaga campanie din 1916 a fost concepută şi gestionată la repezeală. Eşecul militar al armatei române în 1916 este binecunoscut. Rezistenţa soldatului român, ţăran călit la muncile câmpului, obişnuit cu condiţiile vitrege, a compensat erorile strategice ale generalilor români şi armata română a reuşit să oprească înaintarea germană pe linia Siretului în 1917 în glorioasele bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Panciu şi altele.

Nu cred că există vreun sat sau oraş din regatul României din care să nu fi căzut la datorie soldaţi în 1916-1917 sau mai târziu, în campania din 1919 din Ungaria. Imediat după război, asociaţii ale românilor din Transilvania, în special ASTRA, s-a străduit să ridice în fiecare aşezare câte un monument în cinstea eroilor căzuţi la datorie în războiul pentru întregirea neamului. Pe fiecare monument sunt înscrişi toţi cei care au rămas pe câmpul de luptă, soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri.

În urmă cu peste două decenii, student fiind, am fost în vizită la un prieten într-un sat din Moldova. Vizitând localitatea, am fost şi la monument. Atunci am văzut primul monument dedicat eroilor din războiul de reîntregire a neamului: o listă lungă cu zeci de nume ale celor care au plecat la oaste şi nu s-au mai întors la familiile lor. Pentru mine, ca ardelean, a fost o surpriză, pentru că niciodată la şcoală nu mi s-a spus nimic despre aceste monumente. Iar în Ardeal erau doar monumente dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, desigur după 23 August 1944. În anii următori, călătorind prin mai multe aşezări din Vechiul Regat, am văzut multe astfel de monumente, unele străjuite de tunuri vechi, dar toate cu liste lungi cu zeci şi sute de nume de eroi.

Au trecut de la acel războii trei sau patru generaţii, strănepoţii şi-au uitat străbunicii căzuţi la datorie şi rareori, prin grija primăriei sau a şcolii locale, se mai depune o coroană sau un buchet de flori la aceste monumente. În mentalul colectiv aşa i se spune: „monumentul”. Unii mai ştiu că sunt străbunicii lor căzuţi în Primul Război Mondial. Dar prea puţini mai ştiu că au plecat străbunicii lor la război pentru românii din Transilvania.

Prin manualele de istorie se pomenesc doar generalii care au condus armata română şi membrii Casei Regale. Sutele de mii de soldaţi căzuţi la datorie sunt reduşi la un simplu număr, nebăgat în seamă nici măcar la vreo lecţie a profesorului de istorie.

Noi, românii ardeleni, ne-am amintit de ei doar în perioada interbelică, mai ales prin efortul ASTREI de a ridica aceste monumente, în semn de omagiu din partea transilvănenilor. Apoi i-am uitat în negura timpului şi a ignoranţei, poate şi din cauza ingratitudinii. Chiar şi azi, de 1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor, preferăm să îi înjurăm pe regăţeni. Am uitat de sacrificiul suprem pe care l-au făcut pentru reîntregirea neamului. Cei mai mulţi au murit în campaniile din 1916-1917. Însă şi în campania din 1919 din Transilvania şi Ungaria au fost mulţi soldaţi din Vechiul Regat care au murit pe câmpul de luptă pentru consolidarea hotărârii de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Această Unire a fost întărită de sacrificiul sutelor de mii de români din Regatul României între 1916-1919. Haideţi să nu fim ingraţi şi să aducem un pios omagiu soldaţilor români din Vechiul Regat! Indiferent de resentimentele false şi exagerate dintre românii de pe ambele coaste ale Carpaţilor, avem datoria de a cinsti memoria eroilor care au murit pentru ca noi să putem sărbători pe 1 Decembrie.

Nu sunt eroi necunoscuţi. Numele lor sunt înscrise pe monumente vechi de circa 90 de ani, care mai aşteaptă măcar un buchet de flori din partea noastră. Noi, românii ardeleni, le suntem datori măcar cu un simplu „Mulţumesc”!