Darius Vâlcov, urmărit penal de DIICOT în dosarul publicării protocolului secret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DIICOT a început urmărirea penală in personam pentru infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională (articolul 407 din Codul penal, alineatul 3) faţă de Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, scrie G4media, care citează surte judiciare.

Potrivit sursei citate urmărirea penală in personam a fost începută de DIICOT pe 27 februarie 2019, iar de atunci Vâlcov a fost citat de două ori la DIICOT, o dată, în martie şi a doua oară, în aprilie. De fiecare dată, a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Pe 23 august, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) la data de 7 decembrie 2016. 

Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3, „divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a SRI din data de 28 august 2018.

Adina Florea, suspectă într-un alt dosar că i-ar fi dat documentul secret lui Vâlcov

PG avea informaţii că protocolul a fost sustras din camera documentelor clasificate de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Adina Florea era adjunctul procurorul general al PCA Constanţa şi şefa structurii de securitate a acestui parchet, adică direct responsabilă cu documentele clasificate.

Parchetul general a deschis iniţial un dosar in rem, pe care l-a declinat ulterior către DIICOT, motivând că faptele arată săvârşirea unei infracţiuni de divulgare, care presupune intenţie, nu neglijenţă în păstrarea informaţiilor secret de stat. Odată cu modificările legilor justiţiei şi operaţionalizarea Secţiei speciale de anchetare a infracţiunilor în Justiţie, unde Adina Florea este procuror-şef adjunct, DIICOT a fost nevoit să predea acest dosar SIIJ. Practic, procurorii din subordinea Adinei Florea o anchetează pe şefa lor. În paralel cu această anchetă, Augustin Lazăr a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în cazul Adinei Florea, care era şefa structurii de securitate a parchetui din Constanţa, adică direct responsabilă cu documentele clasificate. În ianuarie 2019, Inspecţia Judiciară a clasat verificările din acest caz. 

Ulterior, procurorul general de la acea dată, Augustin Lazăr a cerut Curţii de Apel redeschiderea dosarului clasat de inspecţia judiciară. În cererea sa apar declaraţiile mai multor martori, incriminatoare la adresa Adinei Florea.

ÎAugustin Lazăr arata că din declaraţiile unui procuror şi a doi grefieri de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa ar rezulta că Adina Florea a fost cea care a fotocopiat documentul clasificat care a ajuns la politician. Vâlcov a publicat protocolul secret pe Facebook, iar Tudorel Toader a invocat acest document în declanşarea procedurii de revocare a procurorului general.

În cererea adresată magistraţilor, Augustin Lazăr face apel la mai multe declaraţii date de grefieri şi procurori în cadrul primei faze a anchetei penale, unde a fost vizată Nicoleta Ichim, prim grefier la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, desemnată cu gestionarea documentelor clasificate. „Din declaraţiile date de prim-grefierul PCA Constanţa, Ichim Nicoleta, în calitate de martor/suspect, a rezultat că, în decursul lunii mai 2018, doamna procuror Florea Adina i-a solicitat o copie de pe copia protocolului din 2016, încheiat între PICCJ şi SRI, şi, deşi ştia că documentul respectiv este unul clasificat secret de stat, l-a scos din mapa şi a procedat la copierea acestuia la copiatorul din birou, după ce, în prealabil, a pus o bucată de hârtie peste ştampila PCA Constanţa, unde există menţiunile de intrare a documentului în unitate, pentru că această să nu apară pe actul multiplicat", se arată în cererea de chemare în judecată, potrivit sursei citate. Procurorul general arată că această mărturie este colaborată şi de declaraţia lui Gigi Valentin Ştefan, procuror general al PCA Constanta, fostul şef al Adinei Florea, căruia grefiera Nicoleta Ichim i-a relatat întreg episodul. Această versiune a evenimentelor este colaborată şi de colega de birou a grefierei, „martora Trandafir Lavinia, care a declarat că a văzut-o pe doamna procuror Adina Florea când a răsfoit mapa în care se aflau protocoalele încheiate cu SRI, afirmând textual: acestea sunt minunatele protocoale?”

Adina Florea, audiată în acest prim dosar, a susţinut că nu a solicitat niciodată o copie de pe acest protocol prim-grefierului, „că nu a avut nicio tangenţă fizică cu acest protocol şi că nu a văzut niciodată mapa în care Ichim Nicoleta ţinea protocoalele încheiate cu SRI; nici măcar nu ştia unde ţinea aceste documente”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite