Anularea pedepsei lui Dan Voiculescu, discutată marţi la Curtea de Apel. Scenarii posibile după sentinţă

Anularea pedepsei lui Dan Voiculescu, discutată marţi la Curtea de Apel. Scenarii posibile după sentinţă

Voiculescu cere anularea condamnării FOTO Adevărul

Cererea lui Dan Voiculescu de anulare a pedepsei de 10 ani de închisoare primită în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie rediscutată, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti. Asta după ce magistraţii Izabela Tocan şi Dan Lupaşcu au avut opinii diferite în acest caz şi au decis să repună dosarul pe rol într-un complet de divergenţă în care va intra şi un al treilea judecător.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, cei doi judecători care au analizat iniţial dosarul nu au ajuns la o concluzie comună, Lupaşcu fiind de părere că există suficiente elemente pentru care apelul în cazul lui Voiculescu să fie rejudecat, iar condamnarea primită de şeful Intact să fie anulată, în timp ce Tocan a considerat contrariul, optând pentru respingerea contestaţiei. 

De aceea, a fost desemnat un al treilea magistrat, Cornelia Corina Dăescu, care va lua parte la o nouă dezbatere şi va înclina balanţa către eliberarea sau menţinerea în spatele gratiilor a mogulului. 

Ce se întâmplă dacă se admite contestaţia

În situaţia în care judecătorii decid să admită contestaţia în anulare, condamnarea primită de Voiculescu va fi anulată, ceea ce va duce automat la eliberarea sa din închisoare, prin desfiinţarea mandatului de executare a pedepsei. 

În acest caz toate confiscările dispuse de instanţă vor fi anulate, urmând ca ele să revină în faza iniţială până când va fi pronunţată o nouă decizie definitivă în acest dosar. 

Specialiştii subliniază că în situaţia în care se admite contestaţia lui Voiculescu şi se decide rejudecarea apelului nu înseamnă că la dosar nu au existat probe suficiente pentru o condamnare, ci doar că nu ar fi fost respectate procedurile legale.

Dacă contestaţia este respinsă stă puţin peste trei ani la închisoare

În cazul în care contestaţia şefului Intact va fi respinsă, acesta va sta în spatele gratiilor cel mult 3 ani şi patru luni. Asta pentru că Voiculescu are peste 60 de ani, şi de aceea va executa o treime din pedeapsa totală. Mai exact, legea spune că „în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani”. 

Mai mult, lui Voiculescu i se mai poate reduce din pedeapsă dacă scrie una sau mai multe cărţi, cum de altfel mogulul a şi declarat că va face. 

Potrivit legii, deţinuţii cu talent scriitoricesc pot beneficia de scăderea pedepselor. Astfel, pentru prima lucrare scrisă comisiile speciale din penitenciare propun, iar instanţele de judecată pot decide scăderea pedepselor cu 45 de zile. Pentru următoarele opere, deţinuţii mai pot scăpa de câte 30 de zile de închisoare.

Ce contestă Voiculescu

În contestaţia sa, Dan Voiculescu a atacat modul în care a fost constituit completul de judecată, dar şi o presupusă incompatibilitate a judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, magistraţii care l-au condamnat. Omul de afaceri este de părere că magistraţii nu au fost desemnaţi aleatoriu, ci completul a fost special ales pentru a-l trimite în spatele gratiilor. 

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a cerut în repetate rânduri instanţei să solicite toate înregistrările şedinţelor de judecată de când dosarul a fost preluat de noul complet pentru a demonstra o pretinsă lipsă de imparţialitate a judecătorilor. 

Voiculescu, 10 ani de închisoare în dosarul ICA

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în dosarul privatizării ICA în decembrie 2008. La capătul a aproape şase ani de judecată, pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Atât Dan Voiculescu, cât şi ceilalţi condamnaţi s-au ales cu averile confiscate. 

Cu pedepse de opt ani de închisoare s-au ales Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, şi Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a fost condamnat la şapte ani cu executare. Jean Cătălin Sandu, fostul şef al Direcţiei Juridice din ADS, şi Vlad Nicolae Săvulescu, fostul şef al Direcţiei de Privatizare a ADS au fost condamnaţi la câte şase ani.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit câte patru ani de închisoare cu suspendare, iar Petre Alexandru, Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

Din puşcărie, război pe blog cu foştii apropiaţi

Din spatele gratiilor, Dan Voiculescu a lansat o serie de atacuri asupra unor foşti oameni de încredere, pe care acum îi acuză că au trecut de partea „inamicului”, adică Traian Băsescu. 

Ultima ţintă a mogulului a fost Mihai Craiu, fost director general al trustului de presă Intact. 

Într-o postare pe blogul personal, Dan Voiculescu l-a menţionat pe Craiu ca fiind „un acolit” al lui Traian Băsescu, al Elenei Udrea şi al Monicăi Macovei. Fostul şef al Antenelor a previzionat că, în 2015, „duşmanii” săi vor răspunde în faţa Justiţiei. 

Acelaşi lucru, susţine Voiculescu, se va întâmpla şi cu acoliţii lor – Sorin Oancea, sau Dan Andronic. „Eu nu-mi doresc decât ca Justiţia să facă dreptate”, a postat Dan Voiculescu pe blogul său. 

Mihai Craiu nu a rămas dator şi a dat replica fostului patron, tot pe blog. „Eşti doar un nemernic mitoman, ticălos de profesie ... eşti generaţia ta pierdută şi pe care nimeni nu vrea să o regăsească. O minciună spusă de 100 de ori devine adevărul lui Voiculescu. E greu Dane nu-i aşa? Când toată lumea în care credeai se poartă cu tine cum te-ai purtat tu cu ea… Când toţi cei pe care i-ai înşelat îţi arăta faţa de şopârlă în oglindă şi te strigă pe numele tău... Şopârlă şi Căpuşă! (...) Alături de alţi infractori, te-ai pus unde meriţi. Dan Voiculescu enjoy your time!”, a scris, la rândul său, pe blogul personal Mihai Craiu. 

Daniel Constantin, acuzat de trădare

Nu au scăpat de atacurile lui Voiculescu nici alţi foşti oameni de încredere, precum liderul actual al PC, Daniel Constantin sau fostul vicepreşedinte al Grupului Grivco,

Sorin Oancea. Acesta a afirmat că, în 2014, a trebuit „să suporte lipsa de conştiinţă” a lui Daniel Constantin. 

Supărarea fostului patron al Antenelor a fost provocată de refuzul ministrului Agriculturii de a retrage ministerul din dosarul ICA, în care se constituise parte civilă.

Daniel Constantin i-a răspuns lui Voiculescu, într-un mesaj postat pe blogul personal. Acesta a scris că i-a comunicat lui Dan Voiculescu încă din 2012 „că nu va interveni în niciun dosar”.

„Nu o să comentez/interpretez niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situaţie dificilă. Ca om regret necazurile prin care trece Dan Voiculescu. Îi mulţumesc pentru sprijinul şi încrederea acordate unui tânăr la intrarea în politica mare. Ca ministru în Guvernul ţării, dar şi ca simplu cetăţean responsabil, trebuie să respect legile şi deciziile Justiţiei, chiar dacă ele afectează un om faţă de care am fost apropiat”, a scris, la rândul său, Daniel Constantin.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Voiculescu: Voi pune bazele unui ONG de investigaţii care va analiza activităţile lui Traian Băsescu din 1989 încoace


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: