Dan Antonescu a scris despre „Viaţa la Omoruri” într-o carte poliţistă după poveşti reale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
dan antonescu

Dan Antonescu, fostul şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, care este şi blogger „Adevărul”, îşi lansează, luni, 25 martie, la ora 14.00 (de ziua Poliţiei), la Centrul Cultural al Ministerului de Intrene, volumul „Viaţa la Omoruri”. Invitaţi alături de autor: fostul ministrul de Interne Doru Viorel Ursu, dar şi fostul şef al Poliţiei Capitalei Gelu Drăjneanu.

„Viaţa la Omoruri” le împărtăşeşte cititorilor atmosfera din interiorul Serviciului Omoruri în momentele cele mai tensionate, în care ofiţerii erau pe urmele unor asasini odioşi. 

„Viaţa la Omoruri” a lui Antonescu este o mărturie despre trăirile şi sentimentele judiciariştilor, când se află în faţa unui asasin. Iar cititorii vor fi surprinşi să descopere că în spatele durităţii fireşti pe care o presupune această meserie există o doză normală de sensibilitate, chiar dacă e bine escamotată. Practic, cazurile adunate aici, unele dintre cele mai grele din istoria Serviciului, fac din „Viaţa la Omoruri” un roman poliţist după o poveste reală, originalitatea venind din faptul că nu a fost adăugat ingredientul „romanţă” imaginat de autor, dar şi un manual pentru tinerii poliţişti.

dan2

Despre lansarea cărţii, Stelian Tănase spune că „Pătrundem, graţie profesiei practicate in trecut de autor, in subteranele societaţii – este o lume la care avem acces sporadic, numai cind un titlu provocator sau sinistru işi face loc pe prima pagina. Şi asta se intimpla cind o crima abominabila se petrece undeva. De obicei, in medii sordide, la periferie, avind ca protagonişti adevaraţi monştri umani. Aceste subterane le scotoceşte Dan Antonescu pentru cititorul avid de poveşti poliţiste, care nu sunt rodul fanteziei, ci sunt inspirate din realitatea cea mai frusta. Plonjam întii in lumea Poliţiei, aceea care cauta zi şi noapte faptaşii. O intreaga galerie de figuri de poliţişti, procurori, avocaţi se perinda prin pagini. O carte de citit. Ii prevad un frumos succes. Cititorii sunt sigur ca nu o vor rata.”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite