„Dallas“ despre gazele de şist şi Roşia Montană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întotdeauna, lucrurile se petrec undeva, departe, la capătul lumii. În Asia, acolo, prin China, sau prin România, dracu’ ştie unde mai vine şi asta. În orice caz, în locuri populate cu un fel de oameni, nu e clar ce fel de, dar unde e liber la experimente.

În episodul-pilot din noul sezon al serialului „Dallas“, la care pe 12 ianuarie s-au uitat peste două milioane de români, ni s-a povestit cum un membru al „noii generaţii“ de petrolişti texani a provocat în China un cutremur care a dus la moartea unor oameni în încercarea de a exploata gaze naturale.

Între zecile de intrigi de doi bani care suprapopulează serialul, tema catastrofei pe care o provoacă la capătul lumii băiatul lui Bobby Ewing e chiar secundară. În fond, personajul ne este înfăţişat ca o copie a tatălui său, un erou pozitiv. Scenariştii consideră o trăsătură pozitivă faptul că autorul dezastrului din film nu se lasă descurajat şi caută noi soluţii pentru a extrage preţiosul gaz, soluţii a căror valabilitate se poate verifica, evident, tot pe pielea băştinaşilor din cealaltă parte a globului.

Zăcăminte date pe degeaba, redevenţe minime

Sigur că e ficţiune. „Dallas“ e doar un film. Dar care exprimă nişte teme de discuţie şi nişte dezbateri actuale, cu bază reală. Pentru cei care au apucat prima serie din „Dallas“ şi îşi mai amintesc, J.R. corupea parlamentari din ţări subdezvoltate şi chiar sprijinea lovituri de stat pentru a pune mâna pe resursele naturale ale acelor pământuri. Povestea era inspirată din realitatea anilor 70-80, când Statele Unite finanţau astfel de acţiuni – implicarea în Chile şi Iran e de notorietate – pentru a-şi proteja interesele.

Ce-are a face toată povestea cu exploatarea gazelor de şist şi cu Roşia Montană în România? Inspirat din practicile afaceriştilor americani, „Dallas“ arată că, dincolo de vorbăria goală a campaniilor agresive duse companiile interesate, preocuparea pentru indigeni este nulă. Se ştie déjà că atât exploatarea gazelor de şist prin unica tehnologie cunoscută în acest moment, fracturarea hidraulică, este controversată, că a avut efecte devastatoare, soldate cu cutremure, în diferite regiuni ale lumii, inclusiv SUA, şi că a fost interzisă în cele mai multe ţări. La noi, anul trecut, guvernul PDL a concesionat in secret unor companii străine dreptul de a face prospectiuni pentru gazele de sist. Tot anul trecut, geologul Georgeta Ionescu şi academicianul Mircea Săndulescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Geologice a Academiei Române, explicau că aceste prospecţiuni reprezintă un risc uriaş pentru ţara noastră, care e aflată într-o zonă cu activitate seismică important. Detalii, aici: http://www.biziday.ro/2012/04/03/editie-speciala-ora-de-business/

Acest subiect nu este ridicat de guvernanţi şi nici de clasa politică. Populaţia nu e pusă la curent cu dezavantajele afacerii, în schimb se flutură, din când în când, posibilitatea de a intra nişte bani la buget şi de a se crea nişte locuri de muncă. România are însă printre cele mai mici redevenţe din lume la extragerea, de către companiile străine, a resurselor naturale. Spre exemplu, OMV a plătit o redevenţă minimă, ceea ce înseamnă că ne-am cedat producţia naţională de petrol cu 4 dolari barilul. Rusia şi SUA, spre exemplu, primesc de cinci ori pe atât  din exploatarea producţiei proprii. Iar alte ţări, precum cele arabe, le exploatează în regie proprie. La varianta asta aproape că nici nu îndrăznim să ne gândim...

Statul rămâne cu cianurile, fantomele – cu metalele preţioase

Despre afacerea Roşia Montană, aproape că nu mai e nevoie să vorbim. E vorba de o metodă foarte controversată de extragere a aurului din zăcământul din Munţii Apuseni, care implică folosirea cianurilor. Se estimează că acolo se mai află aproximativ 300 de tone de aur şi circa 1500 de argint. Statul român a cedat aproape gratis acest zăcământ în 1997, unei societăţi canadiene în spatele căreia nu se ştie clar cine se află. Impactul acestei metode de extracţie a aurului asupra mediului e necunoscut. Cert este însă că la sfârşit, după ce firma canadiană va scoate şi ultimul gram de metal preţios, îşi va strânge utilajele, va concedia muncitorii autohtoni şi va pleca, România va trebui să găsească o soluţie pentru lacurile de cianuri rămase pe loc. Şi, posibil, tratamente pentru un număr încă necunoscut de locuitori bolnavi.

Tot anul trecut, guvernul PDL condus de Mihai Ungureanu a avut o tentativă (eşuată) de a vinde (tot aproape gratis) exploatarea de cupru de la Roşia Poieni. Un megatun prin care România dădea practic pe degeaba unul dintre cele mai mari zăcăminte din lume unei societăţi-fantomă, un off-shore despre care excelenţii ziarişti de investigaţii de la Riseproject au scris, la vremea respectivă, aici: http://www.riseproject.ro/articol/noul-proprietar-al-cupro-min-legaturi-cu-frank-timis/. Ni s-a spus, ca de fiecare dată, că România, ca stat, n-are posibilitatea de a exploata aceste resurse. Specialişti cu experienţă au protestat, explicând că o retehnologizare a exploatării de cupru ar costa 100 de milioane de euro, iar profiturile – la preţul actual al materiilor prime – ar fi de miliarde…

Cine-şi asumă riscul

Sigur că toate asemănările cu practicile descrise în „Dallas“ sunt absolut întâmplătoare. Dar România este în sfera de influenţă a SUA, iar politicieni importanţi fac lobby agresiv în favoarea deschiderii acestor exploatări periculoase pentru locuitorii ţării. Printre ei, preşedintele Traian Băsescu. Instituţii media care primesc reclamă en-gros fac, de asemenea, campanie pentru aceste „proiecte“, uneori publicând chiar articole publicitare fără ca acestea să fie marcate. FMI pare, de asemenea, să aibă un rol important în toată tărăşenia, chiar dacă nu ni se spune deschis.

În încheiere, o întrebare la care nici Băsescu, nici FMI şi nici vreun alt politician nu răspund: presupunând că aceste exploatări sunt pornite şi au efectele pe care le anticipează specialiştii, cine va da socoteală pentru victimele şi distrugerile unui cutremur precum cel din 1977, să spunem? Iar pentru oamenii îmbolnăviţi şi porţiunile din Munţii Apuseni otrăvite pentru cine ştie câte sute de ani de aici înainte, cine va fi tras la răspundere?

 Pentru că, în „Dallas“, totul se rezumă la nişte vagi remuşcări de care nişte unii, undeva, la celălalt capăt al lumii, scapă repede, aşa, ca de o gâză enervantă…  

P.S. Despre subiectul resurselor naturale cedate în mod păgubos pentru România am mai scris în urmă cu un an, aici: http://mateiudrea.wordpress.com/2012/04/18/tara-bucata-cu-bucata/. De atunci s-au schimbat, din păcate, prea puţine lucruri.

  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite