Dacii strămoşii noştri? „Ceauşescu se vedea un fel de Burebista comunist, care rezistă imperiului sovietic”

Dacii strămoşii noştri? „Ceauşescu se vedea un fel de Burebista comunist, care rezistă imperiului sovietic”

Tablou de propagandă

Construcţia mitologică a dacilor a prins cote monumentale în discursul comunist al Epocii de Aur. Tovarăşul aproape că ajunsese să se creadă descendent direct din familia lui Decebal, însă Revoluţia din 1989 nu a pus capăt acestei aberaţii, dimpotrivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

De aceea am luat un scurt interviu despre Dacii - strămoşii noştri, profesorului universitar Adrian Cioroianu specialist in istoria comunismului românesc.

Sunt dacii strămoşii noştri? Altfel spus, suntem îndreptăţiţi să îi revendicăm ca strămoşi ai noştri mai mult decât pe romani sau pe slavi, de pildă?

Sigur că sunt strămoşii noştri, dar poate că mai corect ar fi să spunem că sunt unii dintre strămoşii noştri, pentru că, în definitiv, această teorie a originii pure nu rezistă la o analiză istorică. E mai curând credibil ca, în măsura în care vrei să-ţi identifici străbunii, să îi iei în calcul pe toţi cei care au trăit pe pământul pe care te-ai născut; dar, dat fiind faptul că dacii sunt civilizaţia iniţială pe teritoriul de astăzi al României sau pe o parte a teritoriului de azi (cea mai mare parte), sigur că putem vorbi despre ei ca fiind strămoşii noştri. Pe de altă parte, nici nu cred că e corect din punct de vedere istoric să faci un clasament al strămoşilor, dacă dacii sunt mai importanţi decât romanii sau dacă ei sunt în măsură să îi şteargă pe cei care au venit după, migratori, slavi etc. Sigur că, afectiv şi simbolic vorbind, întoarcerea la daci înseamnă o întoarcere la rădăcini, la origini, şi din acest punct de vedere există încă în societatea românească un mare apetit pentru aşa ceva.

Mai citeşte:

VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria
Zoe Petre desfiinţează teza "dacologilor": Tezele tracomane răspundeau trufiei primare a lui Nicolae Ceauşescu
Cum falsificăm istoria României: dacomania şi romanomania

A doua parte a răspunsului ţine de un curent care s-a dezvoltat mai curând după 1989, o încercare de ştergere a elementului latin, o falsificare a istoriei, până la urmă. O absolutizare a elementului dacic în dauna celui latin care, din punct de vedere arheologic şi lingvistic, e foarte bine cunoscut şi cercetat în istoria noastră; şi sunt cunoscute tezele unor neprofesionişti care spun că noi nu suntem urmaşii Romei. (...)

În perioada postcomunistă aţi fost, alături de alţi istorici, autorul unui manual. Aţi sesizat vreo diferenţă de interpretare a dacilor, de raportare la aceştia, comparativ cu perioada comunistă?

Cred că schimbarea este de proporţii foarte mari, discursul despre daci s-a echilibrat din foarte multe puncte de vedere. Sunt lucrări pe această temă, de la Lucian Boia la Zoe Petre, la Andrei Pippidi, pe un ton mult mai raţional şi mai bazat propriu-zis pe cunoaştere.

Discursul s-a schimbat radical, inclusiv la nivel de ştiinţă istorică, dar, în acelaşi timp, trebuie să acceptăm că şi discursul în societate s-a diversificat foarte mult. Pentru că azi se poate întâmpla ca un articol obscur pe un blog senzaţionalist, chiar despre daci, să fie mai citit decât un articol de istorie dintr-o revistă bună; şi nu mă refer la revistele pentru profesionişti, mă refer chiar şi la revistele de popularizare. Practic, oricine poate scrie orice, despre daci inclusiv. Apar tot felul de versiuni despre istoria noastră, încercări de a reinventa acolo unde nu sunt suficiente dovezi şi, din păcate, şi după ’90 asistăm la exagerări. Exagerările comuniste măcar aveau un alibi în utilizarea lor ideologică, spre deosebire de cele de azi. Există o continuitate între congresele de tracologie de azi şi cele de tracomanie din anii ’80, dar măcar acelea aveau un scop, un scop politic, pe când astăzi nu mai văd care e scopul. Totul nu face decât să continue o stare de confuzie.

Dar de ce nu există o reacţie a profesioniştilor în faţa unui discurs ca acela al lui Napoleon Săvescu?

Cred că un istoric profesionist are tentaţia de a răspunde ironic unor astfel de lucrări, pentru că nu poţi să intri într-o polemică atunci când tu eşti profesionist într-un domeniu în faţa unui amator care este şi foarte vocal. Dându-i replica, îl validezi. Ideal ar fi ca polemica să se poarte la nivelul profesioniştilor. Din păcate, la noi mediul intelectual nu excelează în acest domeniu al dezbaterilor, al polemicilor. Şi asta face ca pe fundalul unei lumi a profesioniştilor, care pare inertă, amorfă, închisă într-un mediu foarte strâmt, să apară astfel de amatori care să creeze senzaţie prin diverse teze, cum este aceasta a faptului că noi n-am avea nicio legătură cu latinii, că am fi exclusiv urmaşii dacilor.

Un istoric profesionist nu trebuie să dea replica mereu şi oricui. Fiecare are publicul lui. Până la urmă, un istoric vorbeşte pentru oamenii pe care îi creează în şcoli, în facultăţi. Unii dintre ei cu siguranţă vor cădea în plasa unor astfel de tentaţii precum cea a domnului Săvescu. Dar ce poţi să-i răspunzi unui om care din postura domniei sale de medic stomatolog probabil a făcut din istorie o plăcere... Este ca şi cum ai polemiza cu el asupra distanţei la care trebuie puşi dinţii în gură. Nu are rost, fiecare om este stăpân pe domeniul lui de activitate şi aşa cum eu nu m-aş încumeta să scriu o carte despre tratamente stomatologice, ar fi bine ca şi medicii stomatologi să-şi vadă de treaba lor. Dar asta ţine de imprevizibilul vieţii intelectuale la noi, unde fiecare poate să-şi dea cu părerea. Depinde cât de mulţi sunt cei care cad în plasa neprofesioniştilor.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: