Dacia Duster trece pe GPL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Responsabilii Dacia par să continue schimbările brandului cu fabrica la Mioveni. Concret, după ce au anunţat platforme tehnice noi pentru Logan şi Sandero sau lansarea, în viitor, a unui model electric, Olivier Murguet, şeful vânzărilor Renault Group, a făcut public faptul că Dacia va produce maşini care vor putea fi alimentate şi cu GPL (gaz petrolier lichefiat).

Toată gama Dacia va beneficia în viitor de o astfel de versiune, dar prima maşină astfel echipată va fi Duster. Modelul va fi prezentat, în ianuarie 2020, la Salonul auto de la Bruxelles şi va  beneficia de un sistem propulsor turbo ECO-G , de 900 de centimetri cubi, în 3 cilindri. Conform specialiştilor francezi, motorul dezvoltă 100 CP.

Montarea dispozitivului GPL se realizează direct în fabrică, iar rezervorul suplimentar va lua locul roţii de rezervă. Acest lucru nu va afecta volumul de încărcare al portbagajului. Maşina va avea toate  sistemele  de siguranţă necesare (supapă de verificare, 80% limitator de umplere, limitator de debit, electrovalve şi supapă de siguranţă), astfel încât la livrare vehiculul va respecta toate standardele în vigoare şi va putea intra şi în parcările subterane, inaccesibile în acest moment autoturismelor cu sisteme GPL aftermarket.

De precizat că sistemul funcţionează fie manual printr-un comutator pentru a trece la modul benzină sau GPL. Totuşi, când rezervorul GPL se goleşte, maşina trece automat pe modul benzină.  

Duster ECO-G 100 va ajunge pe piaţă la începutul anului 2020 şi va costa cu aproximativ 700 de euro mai mult decât versiunea TCe 100, care funcţionează exclusiv pe benzină. Ca performanţe, francezii anunţă că varianta pe GPL va avea costuri de exploatare cu 30 la sută mai mici în comparaţie cu cea care funcţionează numai pe benzină. Francezii spun că acesta este numai primul pas pentru că vor urma şi variantele GPL pentru Logan, Logan MCV şi Sandero.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite