Cutremur de 4,8 grade în zona Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seismul de 4,8 grade a avut loc la ora 21.46. FOTO Arhivă Adevărul
Seismul de 4,8 grade a avut loc la ora 21.46. FOTO Arhivă Adevărul

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri seară, la ora 21.46, în zona sesimică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter a avut loc la o adâncime o adâncime de 200 de kilometri.

Oraşele aproapiate sunt Covasna (25 kilometri), Târgu Secuiesc (37 kilometri),Sfântu Gheorghe (55 de kilometri), Focşani (56 de kilometri) şi Târgu Ocna (58 de kilometri)
 

Acesta este cel mai mare cutremur, ca magnitudine, produs anul acesta în zona Vrancea. Un seism de 4,7 grade a fost înregistrat de asemenea în 23 ianuarie.

Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter s-a produs pe 18 martie, tot în zona seismică Vrancea. 

De asemenea, pe 10 martie, alte trei cutremure au avut loc în doar câteva ore în zona seismică Vrancea, dar şi în Buzău, cel mai mare seism având o intensitate de 3,3 grade pe scara Richter.

La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

Ştire în curs de actualizare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite