Omul de afaceri Gruia Stoica rămâne în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruia Stoica este acuzat de procurori de trafic de influenţă FOTO Mediafax
Gruia Stoica este acuzat de procurori de trafic de influenţă FOTO Mediafax

Instanţa Curţii Supreme a decis astăzi ca omul de afaceri Gruia Stoica să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv. Proprietarul Grupului Feroviar Român ceruse să i se schimbe măsura preventivă cu arestul la domiciliu. Acesta este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă.

Pe 12 februarie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis trimiterea în judecată a lui Gruia Stoica pentru trafic de influenţă. 

Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Drept urmare, pe 17 ianuarie anul acesta, C.E.O. a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, mai multor societăţi, între care către „C.F.R. Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, mai arată sursa citată.

Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

„Există indicii temeinice că, pe 22 ianuarie, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Doru Boştină suma de 3.000.000 euro, după ce avocatul a lăsat să se creadă că poate interveni la directorului general al „C.F.R. Marfă” S.A, unul dintre competitori, pentru a-i divulga preţul pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei”, susţin anchetatorii.

Acest demers avea ca scop, depunerea de către Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Omul de afaceri Gruia Stoica a fost trimis în judecată. Acesta rămâne în arest preventiv

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul se află în acest moment la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

Gruia Stoica, adus încătuşat la DNA. Omul de afaceri acuzat de cumpărare de influenţă a fost reţinut

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încătuşat, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie legat de o licitaţie la Complexul Energetic Oltenia. Procurorii au început urmărirea penală pe numele omului de afaceri pentru cumpărare de influnţă.

STENOGRAME Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat preventiv: „Ăla de la CFR e atât de dobitoc! Eu vă dau 3 milioane, dar nu le ceri o dată“

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Acesta a fost reţinut miercuri pentru cumpărare de influenţă. În acelaşi caz, este cercetat şi avocatul Cătălin Boştină, dar şi directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici. Acesta din urmă se află în comă la Spitalul Elias.

Dragoş Drăghici, directorul CFR Marfă menţionat în dosarul şpăgii de 3 milioane de euro al lui Gruia Stoica, a murit

Directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici, menţionat în dosarul în care Gruia Stoica este urmărit penal pentru cumpărarea de influenţă, a murit. Acesta se afla internat la Spitalul Elias, după ce a suferit un atac cerebral.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite