Curtea Supremă obligă poliţiştii să scrie clar, în procesul verbal, motivele legale pentru care suspendă un permis auto

Curtea Supremă obligă poliţiştii să scrie clar, în procesul verbal, motivele legale pentru care suspendă un permis auto

Agenţii de poliţie vor fi obligaţi de acum încolo să noteze în procesele verbale durata măsurilor luate faţă de şoferul pedepsit

Şoferii care au rămas fără permis pentru diverse abateri rutiere vor scăpa de sancţiune dacă agentul de poliţie nu menţionează în procesul-verbal, în mod expres, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, precum şi perioada suspendării. Decizia aparţine Curţii Supreme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agenţii de circulaţie vor fi obligaţi de acum încolo să noteze în procesele verbale durata măsurilor luate faţă de şoferul pedepsit cât şi temeiul legal în baza căruia i-a fost aplicată contravenţia. Judecători ai Curţii Supreme au analizat, luni, un recurs în interesul legii făcut de Curtea de Apel Ploieşti, referitor la valabilitatea proceselor-verbale de contravenţie, prin care şoferii primesc şi sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de conducere.

Concret, instanţei i s-a cerut să stabilească dacă este suficient ca în procesul-verbal de contravenţie să fie trecută doar măsura reţinerii permisului de conducere sau trebuie să fie înscrise, în mod expres, şi măsura suspendării dreptului de a conduce, a duratei acestei măsuri şi temeiul legal. Instanţa a stabilit că agentul de poliţie trebuie să treacă în documentul de contravenţie şi celelalte menţiuni. În caz contrar, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a circula este nulă.

Curtea Supremă a ajuns să judece această problemă după ce a fost sesizată că în practica judecătorească au fost date mai multe soluţii diferite. Decizia actuală a instanţei va fi obligatorie pentru toate instanţele din România, imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Ce spune Poliţia Rutieră

Poliţiştii sunt însă de altă părere. Formularul procesului-verbal de contravenţie, aşa cum este descris în actul normativ, nu prevede nicio rubrică specială în care să se menţioneze sancţiunea complementară. Cu toatea acestea, agenţii de circulaţie o fac de mai multă vreme, tocmai ca cei care ar dori să le conteste să aibă şanse mici de reuşită. „Poliţia Rutieră i-a obligat pe agenţi să menţioneze în procesele-verbale de contravenţie şi perioada de suspendare, cu toate că documentul nu are o rubrică specială în acest sens. Se face asta deja de câţiva ani. Când s-a elaborat legea, s-a spus că e suficient să menţionezi articolul în baza căruia se aplică sancţiunea, astfel că cine îl citeşte vede clar câte zile de suspendare are. Oricum, nu contează ce scrie agentul, pentru că permisele se verifică şi în baza de date, iar acolo sancţiunile pot suferi modificări, de genul majorări pentru fapte anterioare. Dar toate acestea se comunică ulterior cetăţeanului respectiv. Cred că este o falsă problemă. Din punct de vedere juridic, noi considerăm că nu este necesară menţionarea în mod expres a sancţiunii complementare. Nu este un motiv de anulare a unui proces-verbal de contravenţie“, au explicat, pentru „Adevărul“, oficiali din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ce prevede Codul rutier

Contravenţiile se sancţionează cu avertisment ori cu amendă, ca sancţiune principală, şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale. Acestea sunt: aplicarea punctelor de penalizare; suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor ori folosite în acest scop; imobilizarea vehiculului; radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului şi ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.

Agenţii Poliţiei Rutiere pot lua mai multe măsuri care vizează permisul de conducere: suspendare temporară sau retragere. Codul Rutier prevede că aplicarea uneia dintre măsurile complementare, se face prin acelaşi proces-verbal prin care se stabileşte sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Contravenţiile care atrag suspendarea permisului

Pentru 30 de zile: depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată; neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului; neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept; nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; nerespectarea regulilor privind depăşirea; nerespectarea semnalelor poliţistului rutier.

Pentru 60 de zile: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident; nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale; circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

Pentru 90 de zile: conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice; conducerea vehiculului cu defecţiuni grave; neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sunt coborâte; depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Speţe identice, sentinţe diferite

Potrivit materialelor adunate de Curtea Supremă, unele instanţe au apreciat că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu poate fi considerată ca aplicată doar prin menţionarea în procesul-verbal a măsurii reţinerii permisului. În acest sens s-au pronunţat mai multe instanţe, precum Curtea de Apel Galaţi sau Tribunalul Suceava. Alte instanţe au apreciat că, dimpotrivă, simpla menţionare a reţinerii permisului este suficientă. În acest sens, s-au pronunţat Tribunalul Bacău, sau Tribunalul Bucureşti.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările